Românii repatriați din Gaza, verificați de SRI. Motivul aplicării acestei măsuri

SRI. Sursa foto: Facebook

Serviciul Român de Informații intră pe fir după aducerea cetățenilor români din Gaza în țară. În acest mod, autoritățile vor să prevină intrarea în România a unor potențiali teroriști.

SRI va analiza situația românilor evacuați din Gaza. După ce vor ajunge pe teritoriul țării noastre, aceștia vor fi nevoiți să răspundă unor întrebări ce țin de securitate.

SRI, verificări legate de românii repatriați din Gaza

93 de cetățeni români au fost evacuați din Fâșia Gaza. Aceștia au fost așteptați de premierul României pe aeroportul din Cairo. SRI va intra pe fir după ce aceștia vor ajunge în țara noastră. Astfel, toți cetățenii repatriați vor răspunde mai multor întrebări de securitate.

Președintele comisiei pentru controlul SRI a precizat că măsura are ca scop identificarea unor posibili  teroriști infiltrați printre refugiați.

,,Este vorba de cei cu cetăţenie dublă, română şi palestiniană şi din explicaţiile care ne-au fost oferite, există procedural acele interviuri de securitate care se fac prima dată la ieşirea din Fâşia Gaza, de către Egipt, după care se vor face şi la venirea în ţară”, a spus preşedintele comisiei parlamentare de control.

Intervievarea are rolul de a preîntâmpina intrarea în ţară a posibilelor elemente teroriste

Liberalul Chirteș a precizat că în cazul repatrierilor făcute în condiții de război, protocolul prevede măsuri sporite pentru migranți. Una dintre acestea se referă la intervievarea persoanelor care ajung pe teritoriul României. În acest mod, reprezentanții SRI pot identifica posibilele elemente teroriste care ar putea fi infiltrare printre persoanele cu dublă cetățenie.

În cazul în care sunt descoperite astfel de persoane, acestea sunt reținute. Ulterior, procurorii DIICOT sunt cei care ar prelua un astfel de caz.

Sursa foto: Facebook Marcel Ciolacu

SRI, măsuri sporite pentru creșterea siguranței naționale

Comisia parlamentară de control al instituției a audiat conform procedurilor, conducerea Serviciului Român de Informaţii cu privire la evoluţia războaielor din Ucraina și Israel. Reprezentanții Serviciului Român de Informații au analizat și situaţia geopolitică din Republica Moldova.

Totodată, SRI a iniţiat mai multe măsuri care să prevină riscurile şi amenințările de securitate pe teritoriul naţional.