Ioan Tarnu, fostul șef al SRI Alba, a oferit recent un interviu exploziv jurnaliştilor de la Antena 3, care l-au prezentat în emisiunea ”Sinteza Zilei”.
Fost colonel SRI, decorat de CIA, RUPE TĂCEREA: Ce este Black Cube și Deep-State
În interviul-eveniment Tarnu vorbește despre existența unei structuri suprastatale și povestește care era relația sa cu Florian Coldea, fostul prim adjunct al Serviciului Român de informaţii.
“Eu am fost oaia neagră. La o întâlnire, a dat mâna cu toată lumea, eu am fost singurul pe care Coldea l-a ignorat. Ar fi fost echilibrat din partea mea să-mi dau demisia, scuteam familia mea de niște suferințe groaznice. Am fost o fire orgolioasă” a povestit Tarnu, care nu poate uita o manevră murdară care i-a afectat grav imaginea.
Celebrul Traian Berbeceanu, șeful BCCO Alba, este cel implicat în acţiunea care îi stârneşte fiori lui Tarnu. ”L-au pus pe Traian Berbeceanu să găsească un tip care să se poată apropia de fiică-mea, care era studentă, să îi poată strecura două pliculețe cu droguri în geantă. E foarte greu să probăm, însă am aflat chestiunea asta de la tatăl băiatului care trebuia să facă asta. Era un tip care mă cunoștea de peste 20 de ani”, a mai spus Tarnu.
SRI. Scurgere intenţionată de informaţii. O FEMEIE AGENT SPECIAL apare pe plajă – IMAGINE VIRALĂ
În plus, fostul șef al SRI Alba a povestit că la întâlnirile șefilor SRI participa și Laura Codruța Kovesi. Ceea ce este şi mai grav este modul în care, conform celor spuse de Tarnu, Florian Coldea dădea ordine în privința arestării unor anumite persoane.
Tarnu a fost condamnat cu suspendare în Dosarul Utilajelor Furate, pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat şi pentru favorizarea infractorului, dosar despre care a oferit numeroase detalii în interviul acordat jurnaliştilor de la Antena 3.
Pentru prima oară SRI va face anchetă penală. EVZ vă prezintă opinii pro și contra