Fostul șef al Serviciului de Protecție și Pază Dumitru Iliescu a confirmat, la Antena 3, dezvăluirile făcute de Dan Andronic în ultimul episod al serialului „Noi suntem Statul!”.
Fost director SPP și consilier pe siguranță națională al președintelui Ion Iliescu, generalul Dumitru Iliescu a declarat că existau anumite „aspecte” care puteau duce la concluzia că alegerile prezidențiale din 2009 au fost fraudate.
„Au fost multe aspecte care conduceau către concluzia că alegerile au fost fraudate”, a spus Dumitru Iliescu despre turul al doilea al prezidențialelor de acum opt ani, pentru Antena 3.
El a mai spus că a încercat să facă plângere penală la DNA, însă procurorii nu i-au primit-o, profitând de faptul că Mitică Iliescu nu putea să scrie în acel moment, din cauză că avea mâba în ghips, în urma unui accident.
Fostul șef al SPP viza, în acel denunț, „conducerea SRI”, adică pe fostul director George Maior și pe fostul prim-adjunct Florian Coldea, dar dorea să le aducă procurorilor la cunoștință și despre licitații ilegal organizate și foloase necuvenite în urma acesor licitații. Dumitru Iliescu a confirmat și că în casa lui au avut loc percheziții în timp ce era plecat.