Marți, 14 noiembrie 2017, pe la prînz, Mădălina Dobrovolschi, cunoscută înainte de măritiș ca Mădălina Pușcalău (o întrebare de om curios – cînd o divorța de Dobrovolchi și o să se mărite cu un altul, o săși schimbe iar numele?!), a ținut o conferință de presă.
Din tot caltaboșul de vorbe, am reținut mai întîi săritul în ajutorul Guvernului Mihai Tudose, mai bine zis, al premierului Meu, Mihai Tudose, prin denunțarea Moțiunii de cenzură angajate de PNL ca fiind o tentativă de a clătina stabilitatea țării, care țară, vorba FSN-istelor cu poșetă de pe vremuri, are nevoie de liniște. Atacarea Moțiunii de cenzură a fost un răspuns la întrebarea pusă de o duduie din haremul mediatic al Antenei 3: „Andreea Popa, Antena 3: Care este opinia preşedintelui Klaus Iohannis asupra a ceea ce se întâmplă acum pe scena politică, în condiţiile în care PNL a anunţat că va depune o moţiune de cenzură şi începe abia acum să caute susţinere pentru aceasta? Ați remarcat derapajul de la linia de obiectivitate care deosebește presa de chibițăreala la table? Un jurnalist adevărat se mulțumea să se intereseze doar de opinia președintelui față de Moțiunea de cenzură a PNL. Duduia a găsit de cuviință însă să facă nițică propagandă împotriva PNL, partid care vrea să-l dea jos pe Mihai Tudose, unul dintre personajele îndrăgite de Trustul lui Dan Voiculescu, adăugînd în chip pamfletar „și începe abia acum să caute....” Întrebarea a fost pusă cu tendință, prin înlocuirea curiozității de gazetar cu gîfîiala de activist, și pentru că era aranjată cu Administrația prezidențială să fie pusă astfel încît atît întrebarea, cît și răspunsul să facă să pară hazardată Moțiunea PNL împotriva lui Mihai Tudose: Mădălina Dobrovolschi: Dl preşedinte îşi doreşte evident ca lucrurile să conducă spre un climat de stabilitate pentru că până la urmă în centrul preocupărilor se află cetăţeanul român care trebuie să simtă că lucrurile au o evoluţie pozitivă. Luptele politice îşi au locul în altă parte şi tocmai de aceea nu aş vrea să intru în astfel de discuţii sau speculaţii.” Presa prezidențială, nivelul cel mai jegos atins în postdecembrism de pupatul în fund al unei persoane fizice, s-a grăbit să ovaționeze acest punct de vedere despre Statul paralel: „În România nu există un stat paralel, această formulare este o invenţie a celor care au probleme cu justiţia. Dacă ar fi să aduc în atenţia publicului un lucru esenţial de înţeles, un beneficiar real al unui sistem sănătos, atunci cînd vorbim despre stat de drept şi justiţie independentă, nu poate fi decît societatea. Societatea beneficiază cînd statul de drept funcţionează aşa cum trebuie şi cînd avem o justiţie independentă. Sînt lucruri la care preşedintele României ţine foarte mult şi pe care şi le doreşte pentru România.” Luni, pe la prînz, cu alai de SPP, Klaus Iohannis revine la serviciu (singurul funcționar public din România care-și poate permite să doarmă luni pînă la prînz), adică la Cotroceni. Pleacă în fiecare vineri pe la prînz, indiferent ce s-ar întîmpla (și dacă ar veni Rușii), spre Sibiu, spre căminul conjugal (pentru el cu valoare de cuib unde turturica așteaptă turturoiul). Un adevăr elementar de psihologie ne spune că un bărbat la vîrsta domniei sale, întors de la căminul atît de dulce conjugal, iese cu greu din reverie după întoarcerea la București. Astfel că am serioase îndoieli că marți, 14 noiembrie 2017, Mădălina fostă Pușcalău a vorbit în numele lui Klaus Iohannis sau al proprii familii, nu de mult întemeiate. Mai ales că cuconița, sfidînd ca de obicei procedurile, s-a substituit președintelui folosind sintagma Dacă ar fi să aduc, dînd seamă de părerea sa, și nu dînd seamă de opinia Administrației prezidențiale. Indiferent c-a vorbit în nume propriu, în personalitatea sa stăruind, ca niște ecouri tîrzii, ideile date de alții cînd lucra la B1tv, sau că, într-adevăr, a exprimat punctul de vedere al lui Klaus Iohannis, negarea existenței Statului Paralel, una dintre temele frecventate intens în ultima vreme de Divizia Presă, nu ne miră. Cum să nu nege Klaus Iohannis existența bulanului anticonstituțional și antidemocratic folosit de el cînd vine vorba de manipularea scenei politice, de raderea dușmanilor și parvenirea camarilei?! Așa cum am mai scris, Klaus Iohannis e singurul conducător din Istoria modernă a României care vede în fotoliul de șef al statului un loc călduț, în care el poate somnola de dimineață pînă seara. În absența minimului efort de îndeplinire a îndatoririlor presupuse de salariul încasat și de privilegiile de care beneficiază, Klaus Iohannis ar fi un Neica nimeni, dacă nu i-ar face treaba Statul paralel. Pe acest Stat, mulți analiști l-au prezentat ca redus la Binomul SRI-DNA. Pe lîngă faptul că în România sînt Servicii secrete cu implicare neconstituțională în viața politică internă mai tare decît cea a SRI (de exemplu, SIE, condus de mumia numită Predoiu, un fel de Hoover al Serviciului nostru de coppy paste din presa străină), această viziune ocolește unul dintre principalii stîlpi ai Statului Paralel: Serviciul de Protecție și Pază. Recent, în stilu-i caracteristic – de mers pîș-pîș, ca nu cumva să-l audă Sistemul tropăind – Liviu Dragnea a vorbit despre implicarea SPP în afacerile interne ale PSD. Cînd am avut la unele televiziuni interviuri cu un demnitar beneficiind prin lege de SPP, am observat că lucrătorii repartizați pe lîngă respectivul vedeau și auzeau cam tot ce vorbea și făcea demnitarul înainte și după emisiune. M-am gîndit atunci că a avea protecție de la SPP înseamnă din start să iei cu tine, la diferite acțiuni, ba chiar și la unele aventuri, un bărbat sau o femeie care beneficiază de acces la multe dintre secretele tale. M-am întîlnit în particular și cu demnitari care beneficiau de serviciile SPP. Mi-am dat seama că lucrătorul SPP deținea astfel informații despre o întîlnire pe care atît eu, cît și demnitarul, am vrut-o discretă. La vremea respectivă, în afară de stinghereala provocată de gîndul că pînă și cumpărarea unui supozitor are martor o persoană străină, n-am văzut altceva periculos în protecția demnitarului de către SPP. Mă gîndeam că una dintre condițiile impuse de conducerea SPP e cea a păstrării de către lucrător a secretelor despre demnitarul protejat. Liviu Dragnea, despre care se presupune că știe el ce știe, ne-a atras atenția luni seara, la România tv, că SPP are în frunte pe Lucian Pahonțu, din 2005, cel mai longeviv șef de instituție de forță din România, dacă ne gîndim că l-a întrecut și pe Florian Coldea. Numai că Florian Coldea era doar prim adjunct și, așa cum s-a văzut după venirea lui Eduard Hellvig în fruntea SRI, supus minimului control politic din partea altcuiva. Lucian Pahonțu e șef absolut al instituției din 2005, fără a da socoteală nimănui altcuiva decît președintelui. Ar fi fost normal ca Lucian Pahonțu să plece din funcție o dată cu venirea lui Klaus Iohannis. N-a făcut-o. Nu i-a cerut să plece nici Klaus Iohannis. De ce? Foarte simplu. Dacă și-a putut permite să se amestece în viața unui partid, desigur, îndeplinind treburile murdare ale lui Klaus Iohannis, ce l-ar opri să folosească SPP ca principal Serviciu secret care-i pune președintelui la dispoziție informații despre toate secretele adversarilor politici? Mai întîi prin Serviciul secret pe care și l-a trîntit SPP, apoi prin informațiile aduse de lucrătorii SPP. Cînd mă întrebam cum dracu e să ai lîngă tine un străin sau o străină care să știe cum și cu cine te întîlnești, ba chiar și discuțiile la telefon cu nevasta, cu copiii, nu-mi dădeam seama cum ar fi dacă străinul sau străina ar raporta seara șefului SPP ce-ai făcut, cu cine te-ai întîlnit și unde te-ai întîlnit, ce telefoane ai dat și ai primit și de cîte te-ai dus și cît ai stat la WC. Dezvăluirea lui Liviu Dragnea mi-a atras atenția asupra uriașului pericol pentru statul de drept, pentru democrație, întruchipat de SPP-ul condus de Lucian Pahonțu, una dintre instituțiile de forță ale Statului Paralel. Pentru că SPP e oficina de spionaj a lui Klaus Iohannis.