Spovedania unui preot ateu, de Ion Aion, este o carte care va provoca, probabil, discuții aprinse în sânul Bisericii
Spovedania unui preot ateu a fost, totodată, propunerea Editurii Curtea Veche pentru Bookfest 2017. Cartea este scrisă de un fost preot, aflat timp de 11 ani în slujba enoriașilor. Autorul susține că este doctor în teologie și traducător publicat de Patriarhia Ortodoxă Română. Redăm, mai jos, a doua parte a interviului cu Ion Aion.
Evenimentul zilei: Care sunt deosebirile dintre credinciosul de la sat și cel de la oraș?
Ion Aion: Țăranul român încă mai e autentic: pe cât de sincer se închină, pe-atât de sincer te și înjură dacă îi dai prilej. În schimb, orășeanul suferă de sofisticăreală chiar și într-ale credinței, ceea ce face pastorația mult mai complicată în spațiul urban. La țară, tremură bătrânica atunci când vine preotul pe bătătura ei. La oraș, tremură preotul la ușa enoriașului – cine știe ce hipster nevrotic îi deschide?! Deosebirile sunt mari, un moment în care pot fi surprinse foarte bine fiind înmormântarea. La oraș, înmormântările sunt fade – mai nimeni nu plânge, toți se uită la moarte plictisiți, vin parcă doar ca să-și omoare cumva timpul, moartea altuia fiind totdeauna mai bună decât o promenadă în gol. La țară, însă, moartea descătușează o întreagă varietate de tradiții și trăiri.
- Ce opinie aveți despre Catedrala Mântuirii Neamului? Aveam nevoie de o asemenea biserică sau ea s-a născut din frustrările unui popor care n-a reușit să construiască de-a lungul istoriei lui o catedrală monumentală?
- V-aș răspunde cu o întâmplare din Antichitate: Cresus, înaintea luptei cu perșii, a consultat oracolul din Delfi. Oracolul i-a răspuns că, dacă reușește să traverseze cu trupele un anumit râu, va distruge un mare imperiu. Profeția s-a împlinit: Cresus a trecut obstacolul, a dat lupta și a distrus un mare imperiu, pe al său... Tot la fel și cu strădaniile altora: Nu va fi ușor, dar pot înfăptui o lucrare fără precedent privind Biserica: de zidire sau... tocmai invers. O Biserică din ziduri și nu din oameni se va prăbuși, oricât fier beton ar pune în ea!
- Ce părere aveți despre fenomenul Arsenie Boca? Sunt românii în căutarea unui model pe care nu-l recunosc în viața de zi cu zi?
- Fiecare își e propriul model astăzi! Cui îi mai trebuie altul? Mai degrabă omul modern este în căutarea unor altfel de spații decât cele care îl covârșesc prin presiunea agitației și a stresului zilnic. Eu nu am fost la Prislop, dar am auzit că este o alegere bună.
- Meseria de popă, așa cum se spune în popor, este una bănoasă sau depinde de omul care îmbracă sutana? Cât câștigă un preot român din drepturile care i se cuvin?
- Pentru preotul de rând, preoția nu mai este demult o meserie călduță și va fi tot mai mult o jertfă. Sunt și excepții, dar cei mai mulți trăiesc pe muchia unui trai decent. Imaginați-vă doar situația de viață în sine a unui tânăr hirotonit care e zvârlit în vârful muntelui, cu soție cu tot, pentru a se îngriji de câteva băbuțe uitate de lume. Însă, marele câștig al preoției – astea sunt lucruri mai puțin perceptibile din exterior – totodată singura pierdere pe care o resimt eu în aceste momente, după ieșirea din preoție, este legătura cu oamenii. Aș îndrăzni o metaforă: ca preot ești și performer pe scenă, dar și în mijlocul auditoriului pentru a-i însoți emoțiile vieții. Pentru niște trăiri, marii actori „s-au vândut pe un bilet de câțiva lei”, cum spun chiar ei, dar asta i-a îmbogățit în multe alte sensuri. Scena preoției este, însă, viața reală, iar experiența formidabilă! Dacă ești omul potrivit pentru ea.
Spovedania unui preot ateu