Amir Mohammed Abdul Rahmanal-Mawlli al-Salbi, un irakian de naționalitate turkmenă, a devenit noul lider al Statului Islamic după moartea lui Abu Bakr al-Baghdadi în urmă cu aproximativ trei luni de zile.
Informația apare în ziarul britanic The Guardian, care citează doi agenți care acționează în Irak. Unul dintre fondatorii organizației teroriste, al-Salbi a fost mâna dreaptă a fostului calif. Deși nu este de naționalitate arabă, ca majoritatea celorlalți lideri ai ISIS, turkmenul a reușit să se facă remarcat prin asasinatele, persecuțiile și înrobirea minorității religioase Yazidi, dar și prin coordonarea unor atacuri teroriste în Occident, Siria și Irak.
Ascensiunea lui al-Salbi a fost posibilă și datorită relației de prietenie pe care a legat-o cu fostul calif al-Baghdadi încă din 2004, când cei doi erau deținuți de americani în lagărul Camp Bucca. Specialist în drept islamic, al-Salbi este unul dintre ideologii organizației teroriste.
Imediat după eliminarea califului al-Baghdadi, mai multe surse apropiate teroriștilor au anunțat că înlocuitorul acestuia este un oarecare Abu Ibrahim al-Hashimi al-Quraishi. A fost o surpriză pentru agențiile de intelligence, care nu cunoșteau acest nume. Ultimele investigații au scos la iveală faptul că al-Quraishi este, de fapt, numele de luptător al lui al-Salbi.
Grav este că, în ciuda recompense de 5 milioane de dolari puse pe capul noului lider al terorismului islamist, nu se cunoaște nimic despre locul în care se ascunde, ceea ce face operațiunile de căutare deosebit de dificile. Al-Salbi a reușit să-și șteargă complet urmelele. Sunt, însă, și zvonuri că s-ar fi refugiat în nordul Irakului, în apropiere de Mosul, unde locuiește fratele său Adel.
Ipoteza că noul lider al ISIS s-ar afla în venătatea acestui oraș pare a fi întărită de numărul tot mai mare de atacuri teroriste înregistrate în zonă în ultimele șase luni. Potrivit milițiilor kurde și oficialilor irakieni din zonă, în această regiune au avut loc, în medie, două atacuri pe zi în ultimele șase luni ale anului 2019. Nimic nu garantează, însă, că al-Salbi, Califul Invizibil, s-ar afla acolo și nu își pregătește răzbunarea împotriva Occidentului în alt colț de lume.