Recent răspândita teorie a faptului că summitul de la Vilnius a marcat ireversibilitatea cursului european al Moldovei, este cu succes contestată de primele evenimente ce au urmat parafării.
Vilnius nu a fost o mare victorie spre eurointegrare, ci mai degrabă o timidă "declaraţie de război" sferei de influenţă rusă. Totul din cauza însăşi a esenţei statului Republica Moldova (stat moldovenesc prin excelenţă, adică stat care stă şi moldoleneveşte toată ziulica). Orice stat aparţine până la urmă, creatorului său. Şi chiar atunci când acest creator (fie o dinastie, fie un partid ori mişcare politică) pierde controlul efectiv asupra progeniturii sale, statul continuă să servească idealului pentru care a fost creat. La fel şi Republica Moldova, rămâne ancorată în idealul fondatorului său. Iar părintele fondator al RM nu este Bogdan voievod şi nici,cum s-ar fi crezut în ultimii 20 de ani, Marile Adunări Naţionale din `89-`91, ci Sovietului Suprem al URSS, implicit Moscova, şi acest stat fictiv nici nu era preconizat a duce o viaţă de sine stătătoare, fapt confirmat de statutul aproape eşuat de astăzi. Când URSS îşi avea zilele numărate, Kremlinul a luat repede măsurile necesare pentru ca RM să rămână în sfera sa, în ciuda metamorfozei profunde prin care trecea. Astfel, pentru a împiedica oreintarea firească şi obiectivă a Chişinăului spre România şi UE, Rusia a amputat Moldovei un braţ (Transnistria), şi i-a paralizat un picior (Găgăuzia). Aceste două traume, împreună cu nomenclatura sovietică şi clientela sa (client la origine nu însemna cumpărător,ci persoană dependentă personal) care au monopolizat puterea politică la Chişinău, au tăiat elanul naţional şi au lăsat Republica Moldova într-un interimat temporal, încă neieşită ideologic din comunism dar deja intrată economic în capitalism, după modelul moldovenist "când românii au plecat, iar ruşii încă n-au venit", doar că invers. Acum, când parcă guvernarea a hotărât definitiv să intre în UE, Moscova apasă pe invaliditatea RM pentru a o opri din nou. Mai precis, piciorul paralizat a dat semne de viaţă, zbătându-se spasmatic. Contrar Constituţiei, pe care cu atâta fanatism o apără când este vorba de limbă, liderii autonomiei găgăuze organizează un dublu referendum, unul să hotărască orientarea externă a statului şi altul pentru separarea de acesta. Păi, dacă doresc independenţă, ce-i doare pe găgăuzi în care uniune o să intre Moldova? Reacţia autorităţilor centrale nu miră deloc. În comparaţie cu Adunarea Populară de la Comrat, parlamentul şi guvernul sunt în vacanţă, probabil la o altă vânătoare, şi n-o să-şi strice odihna de dragul apărării integrităţii statului, un fleac. S-a intentat un dosar penal pe samovolnicie (termen pur juridic "latin"), care cel mai probabil va completa rafturile de colb ale procuraturii, pentru că fiind intentat împotriva nimănui, nimeni nici nu va fi sancţionat, cu excepţia poate a cetăţenilor, a căror impozite se vor cheltui pe referendum. Şi de când dosarul se intentează înaintea săvârşirii crimei? În mod normal organele specializate trebuie să prevină încălcarea legii, nu să o aştepte. Cred că nu ar fi dificil poliţiei să împiedice deschiderea secţiilor electorale şi să confişte buletinele de vot. N-ar strica nici arestarea iniţiatorilor şi complicilor uzurpării. Dar nu, este inadmisibil să-l supărăm pe teroristul Rogozin şi nacialnicul său, adevăraţii başkani ai Găgăuziei. În relitate, indamisibilă este permiterea desfăşurării plebiscitului. Deşi acesta nu va avea valoare juridică oficială, el va crea totuşi un precedent grav de nesupunere faţă de autorităţile centrale, şi va servi drept argument ideologic pentru forţele separatiste si antieuropene. Interesant este cum, după referendumul boicotat din 2010, pentru schimbarea modalităţii de alegere a preşedintelui, în unii s-a trezit spiritul civic. Iar legea privind autonomia Găgăuză netezeşte drumul transformării acesteia într-un subiect de federaţie, fără a avea vreun drept istoric ori juridic la aceasta, de cel etnic nici nu mai vorbim, din moment ce la şedinţele APG nu auzi un cuvânt în limba găgăuză. Ar fi în aceste condiţii mai binevenit un referendum naţional care să abordeze însăşi existenţa unei autonomii găgăuze. Dacă nu le convine autonomia, o putem desfiinţa, iar ei să sărbătorească mai departe Anul Nou pe vechi, străvechi şi preistoric. De altfel, asemenea referendum trebuia desfăşurat încă în 1994. Dar la noi plebiscite organizează doar cei îndepărtaţi de interesele statului. Aminteşte de o caricatura franceză din secolul XIX, în care un ţăran îl întreba pe primar:"D-le primar,dar ce e acesta plebiscit?", la care primarul îi răspundea:"Plebiscit este un cuvânt din limba latină, care înseamnă DA".