Dacă săptămâna trecută separatismul catalan juca încă în prim planul știrilor, după simulacrul de referendum fără liste electorale, fără comisie electorală independentă, fără observatori și fără numărătoare - fiind eliminați din joc majoritatea tăcută și militanții pentru rămânerea în Spania, deci împotriva independenței catalane - azi constatăm o schimbare dramatică de poziție în favoarea guvernului central.
E adevărat că acțiunile în forță au făcut știri și au generat un protest masiv, ca și blocarea votării, cu preocupări anunțate de cancelarul Merkel și la nivelul Uniunii Europene și al Parlamentului European, deși cu izul flamand. Însă, lecțiile învățate amenință cu prăbușirea internaționala secesionistă europeană.
Într-adevăr, precedentul catalan amenința să modifice substanțial impulsul separatist la nivel european, spre feudalizarea și fractalizarea Europei. E adevărat că plecarea a fost nefericită, venind - pe bazele unui egoism economic și excepționalism pe baze istoric medievale - de la o regiune bogată, cu largă autonomie și utilizarea extinsă a utilizării limbii locale, care nu mai vrea să participe la solidaritatea națională și dorește păstrarea resurselor pentru elita locală, și aceasta subiect al corupției și a unei imagini complicate de spoliere a resurselor publice. Or, lipsa de legitimitate pe această dimensiune a fost sinucigașă pentru separatiști, un gest care, în loc să se propage pe baza principiului dominoului, ar putea, dimpotrivă, să ducă la inhibarea generală și delegitimarea tuturor categoriilor de separatisme, susținute sau nu financiar și informațional de către Moscova. Și UE a învățat lecția în modul cel mai dur cu putință, iar revizuirea abordărilor de susținere a relevanței statului național ar putea reveni și mai puternic în Europa, cu prețul unei accelerări a componentei interguvernamentale a instituțiilor de la Bruxelles.
De aceea, rămâne relevant modul de abordare a subiectului de către administrația de la Madrid, ca expresie a reacțiilor unui stat serios asupra unei amenințări interne: mai întâi, informațiile au fost de primă calitate, de unde devoalarea (inclusiv în presă) a planului separatist, care presupunea ca poliția locală să preia controlul liniei de contact-viitoare frontieră. De aici sosirea masivă, din timp, a Gărzii Civile, poliția spaniolă statală, care a preluat și liniștit prin descurajare acțiunile poliției locale, văduvind separatiștii de un braț înarmat, de forță. În paralel, declararea drept neconstituțională și ilegală a referendumului a permis sublinierea acțiunii unei minorități în Parlamentul local catalan și desconsiderarea alternativelor, a legii centrale și a Constituției spaniole. Nici susținerea locală nu a ajutat, valul protestatar pro-independență fiind mult mai redus decât părea la prima vedere, chiar și prin adăugarea protestatarilor care susțineau libertatea votului și sancționau intervenția Madridului în forță. Însă punctul de ruptură a fost tentativa de grevă generală, care nu a mai avut decât puțin adepți, circa 15.000 și care a fost un eșec. După acest moment, joaca de-a independența Cataloniei, practic, s-a terminat.
Statul spaniol a reacționat în liniile legale, juridice, aducând în fața legii și a Parchetului pe cei care au luat cu asalt și au blocat hotelul unde erau cazați membrii Gărzii Civile, acuzați de separatism - deci pentru acte ilegitime în fața autorității, nu pentru declarații. Liderul separatist e bine, mersi, nu a fost lăsat să se martirizeze public sau să-și crească susținerea pe baza victimizării. În schimb, a fost suspendată ședința Parlamentului catalan, care urma să marcheze anunțul de independențăși s-au cerut imediat alegeri anticipate prin dizolvarea Parlamentului catalan, o probă la care Carles Puigdemont nu a mai avut forța să marșeze. Eventuala dizolvare a Legislativului regional și votul negativ pentru separatiști, ca acum 2 ani în alegerile regionale sau acum 3 ani în precedentul referendum - legal, de această dată, consultativ și care nu presupunea independența – ar fi dus definitiv la încheierea temei. Așa se mai prelungește puțin șarada, dar sub spectrul lipsei susținerii scrutinului pentru separatism, din lipsa curajului confruntării separatiștilor catalani, azi, cu urnele, în mod legal.
Între timp, justiția își vede de treabă mai departe. Iar economia marchează aberația experimentului egoist economic al Cataluniei: pe baza unui act normativ al Guvernului spaniol, companiile își pot muta sediul social din Catalunia în restul Spaniei fără ședința Consiliului de Administrație, iar exodul este masiv, mai ales după anunțul ieșirii Cataluniei din UE ca efect al declarării independenței. Acțiunile companiilor din regiune au început să scadă, de unde exodul firmelor, inclusiv al băncilor relevante. Nu pot fi delocalizate imediat marile companii producătoare, dar semnalul este clar, iar prăbușirea economică catalană, în contextul aventurii separatiste, e un semnal că bunăstarea Cataluniei e legată de cea a Spaniei și a UE, de investițiile și avantajele din cele două posturi a regiunii, care beneficiază de investiții spaniole și de prezența pe piața comună europeană. E, totodată, un semnal de alarmă convingător pentru oricine și-ar dori să îmbrățișeze acest drum. Cu sau fără declarația de independență, săptămâna aceasta, subiectul separatismului catalan e închis pentru ani buni, dacă nu pentru totdeauna.