Deși nu i-a găsit nici o vină lui Isus, la strigătele mulțimii - „Răstignește-L, răstignește-L!” pentru a-și arăta nevinovăția, Pilat s-a spălat pe mâini înaintea mulțimii zicând: „Nevinovat sânt de sângele dreptului acestuia. Voi veți vedea.” Iar tot poporul a răspuns și a zis: „Sângele Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri.”
Istoricul Filon din Alexandria relatează că: „Pilat era crud și nu se dădea înapoi de la nimic. Sub guvernarea lui nimic nu se putea obține în Iudeea fără corupție; peste tot domnea orgoliul, aroganța și insolența; țara era jefuită oprimată și insultată în tot felul; oamenii erau trimiși la moarte fără a fi judecați mai înainte; cruzimea implacabilă a tiranului nu ceda niciodată.”
Așadar, până și cel mai crud dintre tirani a crezut că se va spăla pe mâini dacă va lăsa pe alții să ia decizia finală în cazul unui nevinovat. Constatăm cu stupoare că cei mai mulți dintre români, în frunte cu liderii lor, suferă cumplit de sindromul „spălatului pe mâini”. Realizăm că „vinovații fără vină” au fost și sunt în continuare pe nedrept condamnați, dar nu facem mare lucru: noi am tolerat să se producă această „amestecătură” între vinovați-nevinovați, încât astăzi acest melanj s-a pietrificat și aproape nu mai poate fi despărțit. Și atunci suntem împărțiți în două tabere, fiecare dintre ele jucând pe rând scena „spălatului pe mâini”, încercând să determine realizarea planului lor, fără însă a se implica ei direct în această farsă.
Astfel, prima grupare – tefelosecuriștii, este formată din cei care vor ca vinovații să plătească și cer ca toți cei din conglomeratul „ținte” și victimele lor colaterale să înfunde pușcăria, vinovați ori nevinovați: dar vor ca cineva, undeva, prin clădiri reci și umede să lucreze sadic și oricât de abuziv posibil, dar să își asume atrocitatea asta inimaginabilă care lor le astâmpără setea de sânge și le liniștește din frustări. A doua grupare – legaliștii, care își spun că mai bine să scape 100 de vinovați decât un singur nevinovat să fie pedepsit pe nedrept, clamează drepturile și libertățile fundamentale, principiul respectării legii ori egalitatea în fața legii, dar așteaptă și ei, întocmai ca Pilat ca cineva, de undeva, să coboare pe o rază și să facă ceva ca toate aceste principii, corecte de altfel, să fie puse în practică și dintr-o dată, nimeni niciodată să nu mai poată fi pedepsit nevinovat, fără ca lor să le poată fi imputată această soluție.
Nici unul nici altul dintre grupuri nu vrea să se păteze cu decizia sa sângeroasă (primul condamnarea unor nevinovați, cel de-al doilea cu eliberarea unor vinovați, din lipsa mijloacelor legale de distincție) dar își dorește la fel de mult ca voința sa să se impună ca fiind cea corectă.
Sistemiștii din ce în ce mai timorați, încearcă cu disperare să își execute victimele pe care deja le-au prins în plasa dosarelor în mare parte ticluite, iar politicienii, cei trimiși de grupul inocenților să salveze ce se mai poate salva din nelegalitatea probelor extrem de grav compromise aproape în totalitate, din prostia și neprofesionalismul primilor, se zbat și ei în impotența propriilor atribuții.
Fiecare dintre acești doi Pilați, „paraditorii” și „salvatorii”, aplică din ce în ce mai asiduu tactica „spălării pe mâini” și încearcă din răspunderi să găsească pe altcineva care să le preia problemele. Oare vor găsi? Și dacă da, va fi salvat Barabbas…
DIN NOU?