După acuzațiile îndreptate împotriva fostului șef adjunct al SRI, Florian Coldea, soția acestuia ajunge și ea în instanță. În schimb, aceasta e parte vătămată într-o proces legat de deținerea unui teren în Zalău.
Dosarul a fost înregistrat în anul 2022 pe rolul Judecătoriei Zalău, iar acesta face referire la mai multe titluri de proprietate emise ilegal pentru o suprafaţă de teren de aproape 2.000 de metri pătrați, ce i-ar aparține soției generalului.
Soția lui Florian Coldea, în instanță cu un proces legat de un teren
Alături de alte cinci persoane, soția lui Coldea este parte reclamantă împotriva a trei pârâți. Mai exact, aceasta afirmă că deținea un titlu de proprietate asupra unui teren extravilan de aproximativ 14.000 de metri pătrați.
Numai că, după emiterea inițială a titlului de proprietate, a fost ulterior emis un altul pentru o porțiune din același teren.
Astfel, soția lui Florian Coldea a depus o cerere în instanță pentru anularea celui de-al doilea titlu de proprietate, precum și a certificatului de moștenitor.
În plus, cere și delimitarea precisă a hotarului.
În cadrul aceleiași cauze, femeia solicită instanței să se exprime și în legătură cu un alt teren, în suprafață de aproximativ 12.000 de metri pătrați, din care deține o cotă-parte, potrivit antena3.ro.
Acuzațiile îndreptate împotriva generalului SRI
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea a fost plasat săptămâna trecută sub control judiciar, alături de fostul şef al Direcţiei juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci.
Conform procurorilor, în perioada martie 2023 - aprilie 2024, cei doi oameni de afaceri și avocatul din cadrul Baroului București ar fi cerut de la un om de afaceri, Cătălin Hideg, suma de 700.000 de euro plus TVA.
Aceștia ar fi sugerat că au influență asupra unor magistrați din diverse instanțe și ar putea influența deciziile acestora în favoarea martorului într-un dosar penal în care acesta era implicat.
După mai multe negocieri, suma cerută de oamenii lui Florian Coldea ar fi fost redusă la 600.000 de euro plus TVA, fiind stabilit ca aceasta să fie plătită în trei tranșe egale.
Acum, numărul denunțătorilor în dosar a ajuns la trei.