Diana Șoșoacă aduce acuzații grave la adresa unui membru PNL, după ce liderul S.O.S România din Avrig, Gabriel Oprișcan a fost lovit de o mașină.
Ce a pățit membrul S.O.S România
Liderul S.O.S România din Avrig, Gabriel Oprișcan, ar fi fost lovit intenționat de o mașină, susține senatoarea. Vinovat de această faptă ar fi, conform Dianei Șoșoacă, Nicolae Constantin, membru PNL.
Liderul PNL a fost reținut pentru 24 de ore de anchetatori în acestă dimineață. Un dosar penal a fost deschis de Polițișii din Sibiu.
Diana Șoșoacă susține că a luat personal legătura cu organele de la IPJ Sibiu, iar autoritățile s-au deplasat la spital, acolo unde se afla liderul S.O.S România. Acesta ar avea leziuni la nivelul coloanei.
Se pare că în timp ce strângea semnături pentru candidaturile partidului pe care îl reprezintă, Gabriel Oprișcan ar fi fost lovit de un autovehicul. Publicația Sibiu Independent informează că șoferul care l-a lovit pe politicianul S.O.S România a fugit de la locul faptei din cauză că se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Diana Șoșoacă, acuzații de tentativă de omor la adresa unui membru PNL
Diana Șoșoacă susține că cele întâmplate ar fi fost intenționat făcute și nu ar fi doar un accident rutier. Mai mult, liberalul vinovat de accident este acuzat de tentativă de omor, acesta fugind de la locul faptei.
„În urma acestei agresiuni cu intenții criminale, Gabriel Oprişcan a fost transportat de SMURD în stare gravă, fiind supus unei investigații medicale complexe.
Atacul s-a petrecut pe strada principală din Avrig, în văzul tuturor, iar Gabriel Oprișcan a fost agresat pentru că strângea semnături pentru Partidul S.O.S. România la alegerile locale. Atacul a avut loc după mai multe ameninţări verbale din partea lui Nicolae Constantin, menite să descurajeze victima să mai strângă semnături pentru partidul S.O.S. România.
Acest atac direct se înscrie în seria atacurilor la adresa Partidului S.O.S. România, foarte multe dintre corturile pentru strângere de semnături ale partidului fiind vandalizate, incidente care au fost raportate Poliţiei, doar că Poliția nu a găsit vinovaţii.
Atacurile la adresa Partidului S.O.S. România nu se mai limitează la ameninţări şi atacuri la bunurile partidului, ci au trecut la următorul nivel, cu atacuri la adresa integrităţii fizice a membrilor S.O.S. România.
Solicit autorităţilor române să iasă din logica ordinelor politice şi să investigheze corect acest atac care reprezintă o tentativă de omor și care arată încercarea PNL de a împiedica exercitarea drepturilor electorale, de a intimida şi de a speria susţinătorii partidului S.O.S. România.
PNL a devenit partidul criminalilor şi îşi trimite membrii să omoare efectiv reprezentanții Partidului S.O.S. România. Solicit o reacție imediată din partea liderilor acestui partid, să anunțe dacă își asumă asemenea acțiuni criminale. Cine este acum partid extremist? Nu cumva PNL-ul care se dedă la asemenea tentative de omor?”, a transmis președintele S.O.S. România, Diana Șoșoacă.