V-ați pus vreodată problema care este deosebirea fundamentală dintre România și Polonia? Eu cred că nu e vorba nici de Sindicatul Solidaritatea, nici de eroica Biserica Catolică a Papei Ioan Paul al II-lea și a preotului Jerzy Popieluzsko, nici măcar de miracolul economic polonez din ultimii ani.
Sincer să fiu, mi se pare că problema poate fi pusă, mutatis mutandis, ca într-un banc care circula pe vremea lui Ceaușescu: „Care e diferența dintre Uniunea Sovietică și Bulgaria? Păi, cea dintre o împărăție și o grădină de zarzavat”. Polonia nu e un imperiu, nici România o grădină de zarzavat (că doar am început să ne hrănim în principal din importuri).
Dar rezistența împotriva comunismului i-a învățat pe polonezi, că lupta pentru libertate e o datorie zilnică a oricărui cetățean. Pe noi, însă, politicienii și marii noștri intelectuali ne-au lăsat să înșelegem (mai ales prin exemplul personal) că banii sunt tot ce contează și capul plecat, sabia nu-l taie.
Așa se face că Polonia se află astăzi în fruntea luptei împotriva noului marxism care vine din Vest, iar România, mândră de aparenta bunăstare pe care i-o asigură statutul ei de colonie, acceptă fără să crâcnească toate indicațiile prețioase care vin de la Bruxelles în privința diversității, corectitudinii politice și deschiderii porților pentru bieții refugiați.
Nu știu dacă sunteți de acord cu ceea ce scriu. În ciuda intervențiilor amenințătoare ale Uniunii Europene împotriva legilor care i-ar apăra libertatea lui Dragnea, cercurile așa-zis progresiste din Europa n-au nicio problemă reală cu România. O demonstrează tăcerea totală a ONG-iștilor care ani de zile au pus în operă politicile lui George Soros în România. Păi, chiar așa, de ce ar mai zbiera bieții oameni, dacă tot nu mai consideră nimeni că e nevoie să-i plătească?
În Polonia, însă, situația e cu totul alta. Milioanele lui Soros au intrat în acțiune și ONG-urile se străduiesc să-i convertească pe polonezi la noua religie progresistă. Acum câteva luni, presa internațională scria că eforturile poloneze de a reduce proprietatea străină asupra presei au suferit o lovitură, dat fiind că organizații legate de finanțatorul globalist George Soros au preluat controlul asupra Eurozet, o companie media care deține mai multe posturi de radio.
De numele lui George Soros este legată, de altfel, și achiziționarea, în 2016, a unui procent de 11 la sută din acțiunile Agora SA, deținătorul cotidianului progresist Gazeta Wyborcza. Tranzacția a fost, din câte se pare, mai mult un ajutor financiar acordat pentru a compensa o cădere dramatică a vânzărilor cotidianului. Dar încercarea elitelor globaliste nu se rezumă la cumpărarea de mijloace de propagandă în Polonia, ci include și amenințări voalate.
Într-un interviu acordat ziarului Rzeczpospolita, bunul prieten al lui Soros, președintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker, a încercat să demobilizeze electoratul polonez conservator care susține Partidul Lege și Justiție condus de Jaroslaw Kaczynsk. Nu contează ce votați voi, că regulile le facem noi.
Știrea o cunoașteți deja, Juncker a spus răspicat că Uniunea Europeană se va asigura că, indiferent de rezultatele alegerilor din mai, candidații eurosceptici nu vor avea acces la funcțiile de conducere de la Bruxelles. N-am să insist asupra acestei sfidări a regulilor democrației cu care se împăunează președintele neales al Comisiei Europene pentru că știrea o cunoașteți.
Am să mă refer, însă, la un paragraf pe care agențiile de presă internaționale l-au trecut cu vederea: "Statul de drept este piatra de temelie a UE", a afirmat Juncker, care a adăugat "anumite țări își permit un grad de insubordonare, în funcție de cine se află la putere și de stadiul ciclului politic în care se află. (…) Sunt convins că, în câțiva ani, aceste probleme nu ne vor mai deranja".
Cu alte cuvinte, pentru a beneficia de finanțarea Uniunii Europene, polonezii și nu numai ei, vor fi nevoiți să-și „subordoneze” și ei justiția “standardelor democratice” pe care le promovează birocrația progresistă de la Bruxelles. Nu știu cum vă sună asta dumneavoastră, dar mie îmi amintește de asesorii populari impuși în tribunalele românești de sovietici.
Nu vă mirați că există o continuitate, înțelepciunea pe care o aplică birocrații de la Bruxelles în lupta cu statele naționale care se încăpățânează să reziste Imperiului European ce va să vină este mult mai veche decât Uniunea Sovietică. Important pentru elite e să pună mâna pe propagandă, pe justiție și, nu în ultimul rînd, pe economie: schema e veche și fraieri noi se găsesc oricând. Exemplul românesc o demonstrează.