Sorina Pintea cere să fie eliberată. Decizia care schimbă totul. Ce se întâmplă vineri

Sursa foto: Arhiva EvZ

Curtea de Apel Bucureşti va judeca vineri contestaţia depusă de fostul ministru Sorina Pintea faţă de decizia de arestare preventivă.

Pintea contestă decizia din 28 februarie luată de Tribunalul Bucureşti, prin care a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Fost manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş”, din Baia Mare, Sorina Pintea este acuzată de DNA de săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.

„În perioada decembrie 2019 - 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina, în calitatea menţionată mai sus, ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro şi 120.000 de lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect proiectarea şi executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară şi toracică şi spaţii adiacente, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială. Concret, inculpata ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu ca manager şi ordonator de credite”, se arată în ordonanţa procurorilor.

Conform sursei citate, „în data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”.

În altă ordine de idei, fostul ministru al Sănătății și-a înaintat demisia din funcția de manager de spital, după acuzele pe care i le-au adus procurorii DNA.