Actualul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, îl atacă pe USR-istul Cătălin Drulă, despre care crede că e bun doar la scandaluri, fără a fi capabil de a concretiza ceva pentru români. Social-democratul enumeră licitațiile și proiectele anulate de Drulă, destinate pentru construirea unor tronsoane importante de autostradă.
Social-democratul Sorin Grindeanu, actualul ministru al Transporturilor, a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care îl critică pe membrul USR, Cătălin Drulă, a cărui partid a și scăzut în sondaje.
„Cătălin Drulă se plictiseşte repede să numere până la 10! Cătăline, ştiu că e complicat să aduni zilnic infimele procente la care a ajuns USR în preferinţele românilor, dar chiar e greu să te concentrezi pe lucruri constructive?! Te-ai apucat, în schimb, să scrii pe toţi «pereţii»! Iar când nu o faci tu, laşi lanţul mai larg subordonaţilor de la Pro Infrastructura”, a afirmat Grindeanu.
Performanțe zero pentru ministerul condus de Cătălin Drulă
Conform membrului PSD, Drulă și ministerul său nu au construit nici măcar un metru de autostradă. Mai mult, Grindeanu trece în revistă principalele greșeli ale fostului ministrul: anularea licitației pentru tronsonul de metrou M6, discuțiile dificile cu Banca de Investiții a Japoniei, anularea licitației pentru Centura Comarnic și a contractului pentru modernizarea DN71, dintre Bâldana și Târgoviște.
În plus, social-democratul acuză că cei din USR au făcut promisiuni din seria „de luna viitoare începe revoluţia infrastructurii iar autostrăzile din Moldova vor apărea ca ciupercile după ploaie!”, dar nu au realizat nimic concret.
Conform lui Sorin Grindeanu, membrul USR a efectuat „lucrări de întreţinere pe un fir de cale ferată care au costat 12 milioane de euro pe tronsonul Buzău-Făurei, despre care şi acum crede ca au fost de modernizare”.
Ministrul Sorin Grindeanu anunță că s-au reluat lucrările pe şantierul Tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova -Piteşti
Lucrările la tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova-Piteşti au fost reluate. Anunțul a fost făcut miercuri de către ministrul social-democrat Sorin Grindeanu, care a solicitat muncitorilor să se mobilizeze și să accelereze ritmul de lucru. Dacă totul merge conform planului, tronsonul 1 dintre Craiova şi Robăneşti ar trebuie să fie deschis circulației în acest an.
„S-au reluat lucrările pe șantierul Tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova -Pitești, între Craiova și Robănești (județul Dolj). Stadiul fizic al lucrărilor pe cei 17,70 km a ajuns la 43,45 %”, a declarat ministrul Transporturilor.
Sorin Grindeanu monitorizează la sânge activitatea muncitorilor
„Constructorul are mult de recuperat”, a subliniat Sorin Grindeanu, adăugând că, în prezent, se lucrează la terasamente, în funcție de condițiile meteorologice, sistemul de scurgere a apei și la poduri.
De altfel, încă de la preluarea mandatului la Ministerul Transporturilor, oficialul a anunțat controale dure pentru executanții care au câștigat la licitații diverse lucrări de șantier, atrăgând atenția și asupra unor proiecte demarate în urmă cu mai bine de 20 de ani, care nu sunt finalizate nici în prezent.