Sîmbătă, 25 noiembrie 2017, am fost prezent și am vorbit la lansarea de către Editura Rao a cărții lui Eugen Mihăescu, Corina, debutul în roman al faimosului artist și publicist.
Urăsc atmosfera de Mall în zilele de Black Friday de la Tîrgul de carte Gaudeamus.
Cu toate acestea, am venit și am vorbit la lansare nu numai pentru că m-a invitat Eugen Mihăescu, dar și pentru că am ținut să fac din asta un act de solidarizare cu Editura Rao, supusă în ultimele zile unui atac huliganic de tip legionar și unei campanii violente, amintind de cele declanșate pe vremea lui Ceaușescu de Gașca lui Eugen Barbu împotriva unor edituri pe motiv că publică lucrări contrarevoluționare fie prin conținut, fie prin autor, care autor e cultivat de Europa Liberă și de alte posturi reacționare.
Dan Voiculescu îmi e dușman din clipa cînd a asmuțit Antena 3 asupra mea pentru simplul fapt că refuzasem să particip la conspirația mediatică împotriva lui Traian Băsescu. Așa cum am mai scris, indiferent de relația mea cu un personaj, niciodată nu mă voi năpusti asupra acestuia cu bocanci administrați în gură cînd respectivul e victima unei conspirații. Deși despre Liviu Dragnea am scris critici pînă la nivelul pamfletelor, nu pot să mă asociez, cum fac foștii săi colegi din PSD, campaniei duse de Statul paralel, condus de Klaus Iohannis, pentru înlăturarea sa din fruntea PSD din simplul motiv că nu mai răspunde la comenzi.
Politicianul Liviu Dragnea trebuie să moară politic de moarte bună și nu sugrumat cu perna de Codruța Kovesi, suită pe pieptul lui cu fundul.
Dan Voiculescu a scris o carte.
O editură – nu una de stat, ci una particulară – i-a tipărit-o.
Bravo lui Dan Voiculescu, dacă a reușit așa ceva!
Eu, de exemplu, n-am reușit să public la Editura Rao, deși se spune despre mine că sunt un autor de succes comercial.
Spre stupoarea mea, directorul și patronul editurii mi-a zis că mă poate programa să apar editorial la anu și la mulți ani.
Socotind felul în care s-a purtat Rao față de mine, ar trebui să aplaud Scandalul provocat vineri la lansarea cărții lui Dan Voiculescu și mai ales campania declanșată de TeFeLiști în frunte cu Gabriel Liiceanu împotriva Editurii Rao pentru c-a tipărit cartea lui Dan Voiculescu pe motiv că acesta din urmă a făcut pușcărie pentru corupție.
N-o fac.
Scandalul provocat vineri la Tîrgul Gaudeamus de un grup de huligani amintind prin poziția lor față de o carte de ura legionarilor față de cărțile care nu încăpeau în mintea lor îngustă și, prin urmare, le dădeau foc în piețe, mi se pare de o gravitate ieșită din comun și m-aș fi așteptat ca toți intelectualii cinstiți din România lui 2017 să protesteze, inclusiv cei cărora Dan Voiculescu le e dușman. Nu de alta, dar vineri, 24 noiembrie 2017, s-a creat în România un precedent periculos pentru libertatea de expresie.
Editurile din România, luînd în serios libertatea de expresie, vor continua să publice cărți.
Unele dintre ele care nu plac unei părți a electoratului prin poziția publică sau opțiune politică a autorului.
Poate fi vorba de autori care nu plac electoratului de Dreapta, cum e cazul lui Dan Voiculescu.
Poate fi vorba însă, la fel de bine, de autori care nu plac electoratului de Stînga.
Editura Humanitas publică îndeosebi autori pe care electoratul de Stînga îi identifică drept Sorosiști, iar electoratul naționalist, drept trădători.
Vineri, 24 noiembrie 2017, electoratul de Dreapta a provocat un scandal huliganic împotriva Editurii Rao pe motiv c-a publicat cartea lui Dan Voiculescu.
Dacă mîine, Editura Humanitas publică volumul unui autor considerat de electoratul naționalist trădător de patrie, ce se poate întîmpla în logica scandalului provocat vineri de un grup de huligani, aplaudați de electoratul de Dreapta?
Se poate întîmpla ca electoratul naționalist să se apuce să sparge geamurile librăriilor Humanitas din București pe motiv că vînd cărțile unor trădători, scoase de editura trădătoare Humanitas.
Nu cred în cărțile scrise de Dan Voiculescu.
Dar dacă vreau să dovedesc asta, pun mîna și le citesc, după care le trîntesc niște pamflete.
Scrisul e singur armă pe care avem dreptul s-o folosim împotriva scrisului.
Restul e pitecantropism de tip legionar.