Pe 30 noiembrie 2015, Serviciul Român de Informaţii anunţa, printr-un comunicat de presă, finalizarea implementării proiectului „SII Infrastructură – Sistem informatic integrat de interoperabilitate între bazele de date ale principalelor instituții ale statului”
Mai multe organizaţii neguvernamentale au protestat luni împotriva implementării de către SRI a unui proiect cu fonduri europene pe care l-au denumit „Big Brother”. „În alte cuvinte se dorește dezvoltarea unui adevărat sistem informatic Big Brother, cu un potențial de supraveghere generalizată a întregii populații a României, nefiind prevăzută nicio măsură de limitare a accesului SRI sau al altor instituții publice la datele personale colectate și integrate în acest sistem”, afirmau protestatarii. Ei mai cereau anularea licitației și a proiectului SRI care „încalcă drepturile fundamentale ale omului”, dar şi dezbaterea publică a rolului exact al SRI în societatea românească.
Sistemul „nu colectează date de pe internet”
SRI a dat în cursul aceleiaşi zile un comunicat în care preciza că „sistemul nu colectează date noi, ci le analizează, pe baza unor algoritmi, pe cele existente.
SRI, singura instituţie publică capabilă să facă proiectul
Am întrebat mai mulţi specialişti IT din spaţiul public şi privat, de ce SRI şi nu altă instituţie a aplicat pentru acest proiect. Răspunsurile primite au sunat aproape identic, fondurile europene pe măsura respectivă erau adresate exclusiv instituţiilor publice, iar, în afară de SRI, în România nu există, din păcate, o altă organizaţie a statului capabilă să ducă la bun sfârşit un proiect de o asemenea anvergură.
„Proiectul presupune practic crearea «magistralei de date naţionale». Pentru a gestiona o cantitate aşa mare de date este nevoie de capacitate umană specializată şi de un nivel de securitate foarte ridicat. La ora actuală nicio instituţie publică din România nu are capacitatea tehnică şi profesională ca să gestioneze un asemenea sistem. Mai mult, nici nu există protocoale de securitate informatică implementate la nivel instituțional. Singura instituţie care are implementate aceste protocoale este SRI, care are capacitate tehnică şi profesională să administreze acest sistem. Datele care se vor colecta sunt date sensibile, de securitate naţională şi nu pot fi lăsate la voia întâmplării. Spre exemplu, să fie administrate de firme de soft care pot exploata cum vor ele aceste informații”, a declarat pentru Evenimentul zilei un expert IT familiarizat cu sistemele informatice din administraţia publică.
Ca să nu existe suspiciuni, sistemul să treacă la CIO
Pentru eliminarea tuturor speculaţiilor, specialiştii pe care i-am consultat cred că cea mai bună soluţie ar fi ca, după implementarea de către SRI, sistemul IT să fie dat în administrare noii structuri care se construieşte la guvern şi care va avea ca principal obiect de activitate integrarea sistemelor informatice din administraţia publică, Chief Information Officer (CIO) – Coordonator pentru Tehnologia Informației, aflat în subordinea premierului.
SRI are deja sisteme informatice care pot „controla” rețelele Facebook, Twitter, Instagram
aprilie 2015, ne-au atras atenţia experţii cu care am vorbit, SRI a achiziţionat, prin Unitatea Militară 0929, mai multe pachete software, echipamente și sisteme informatice, printre care se numără și cele care vizează telefoanele mobile și tabletele, în valoare de 1,2 milioane de lei, prin proiectul „Sistem național de protecție a Infrastructurilor IT&C de interes național împotriva amenințărilor provenite din spațiul cibernetic”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională. Aplicațiile software ar permite, potrivit specialiştilor, clonarea cartelelor SIM și accesarea mesajelor trimise pe Facebook și pe WhatsApp de pe telefonul mobil. În posesia SRI ar fi intrat şi un program compatibil cu numeroase aplicații pentru telefoanele cu sisteme de operare Android și iOS, printre care Facebook, Facebook Messenger, Twitter, Instagram, WhatsApp, Google Maps și Viber.
„Interoperabilitatea” între bazele de date, funcţională din noiembrie
Proiectul „SII Analytics - Sistem informatic de integrare și valorificare operațională și analitică a volumelor mari de date”, împotriva cărora au protestat luni organizaţiile neguvernamentale, ar veni, potrivit experţilor, în continuarea unora deja existente. Pe 30 noiembrie 2015, Serviciul Român de Informaţii, prin Unitatea Militară 0929 Bucureşti în calitate de lider de proiect şi beneficiar al finanţării nerambursabile, anunţa, printr-un comunicat de presă, finalizarea implementării proiectului „SII Infrastructură – Sistem informatic integrat de interoperabilitate între bazele de date ale principalelor instituții ale statului”, cod SMIS 56954, în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”.