Te-ai săturat de titluri pompoase și grețoase? Emoționant! Incredibil! Emoționant! Șocant! Scandalos! Demențial! Genial! Impresionant! Cutremurător! Citește, acum, AICI!
„Spune-i ce să simtă, ce să creadă, cum să gândească” a devenit mantra editorială a presei românești online în ultimii ani. Un experiment analitic, ce-i drept din toamna anului trecut, a demonstrat dincolo de tăgadă că, de departe, cel mai des uzitat cuvânt în titlurile media e „incredibil”, urmat de „șoc/ șocant”, „impresionant” și „emoționant”. Podiumul e completat, la capitolul „mențiuni speciale” de: „tragic”, „senzațional”, „fabulos”.
Cum poți să-l șochezi pe Lev Tolstoi!?
Plecând de la… „uluitoarea realizare”, am luat următorul text dintr-o povestioară cu tâlc pentru copii școlari scrisă de Lev Tolstoi – „Sâmburele” – și l-am adaptat încât să respecte „codul etic de presă„ actual.
„Incredibil! Mama a cumpărat prune ca să le dea copiilor după masa de prânz și le-a așezat pe o farfurie. Șocant! Vania, care nu mai mâncase până atunci prune, le tot mirosea de zor. Tare-i mai plăcea cum miros și tare-ar mai fi vrut să le guste! Impresionant! Tot dându-le așa târcoale, băiețelul pândi clipa când nimeni nu mai era prin odaie și, nemaiputându-se stăpâni, emoționant! înhăță o prună și o mâncă pe furiș”.
Același text își schimbă quasi-complet cromatica emoțională printr-o simplă prestidigitație stilistică:
„Senzațional, mama a cumpărat prune ca să le dea copiilor după masa de prânz și le-a așezat pe o farfurie. Scandalos, Vania, care nu mai mâncase până atunci prune, le tot mirosea de zor. Tare-i mai plăcea cum miros și, fabulos! tare-ar mai fi vrut să le guste! Halucinant, tot dându-le așa târcoale, băiețelul pândi clipa când nimeni nu mai era prin odaie și, demențial, nemaiputându-se stăpâni, cutremurător, înhăță o prună și, genial, o mâncă pe furiș”.
SEO – Dușmanul presei tipărite!
Nimeni nu spune, gazetarul trebuie să-și vândă pâinea, o pâine din ce în ce mai greu de vândut. Este totuși îngrijorător cum selecția naturală prin SEO – Search Engine Optimisation – sau cum să-ți scrii titlurile astfel încât mai mulți oameni să le „găsească”, a iscat un atare nucleu. E în strident contrast cu o descoperire recentă a unei echipei de la Universitatea din Vermont (SUA), anume că majoritatea limbilor de mare circulație au o tendință de-a excela în cuvinte cu conotație pozitivă. S-a a analizat frecvența termenilor pozitivi/negativi pe un eșantion de 100 de mii de cuvinte din 24 de limbi ale planetei folosind o metodă ingenioasă. Anume, au plătit vorbitori nativi să dea o notă, de la 1 la 50, pentru fiecare cuvânt unde 1 e „cel mai/ foarte negativ sau trist” până la „cel mai/ foarte pozitiv sau fericit”. Graficele efectuate pe mai mult de cinci milioane de evaluări au confirmat ceea ce, în anii ’90, s-a numit „ipoteza Pollyanna”, anume că limbajul uman este, inefabil, încărcat de mesaj pozitiv.
Nu există motive să credem că limba română ar fi altfel. Și-atunci prin ce mecanism misterios s-a ajuns la triada diamantină „incredibil, șoc, impresionant”?
O doctrină militară a pus stăpânire pe presa digitală
Și răspunsul s-ar putea să surprindă. E foarte posibil că acest autor a fost acolo când sâmburii mâniei s-au plantat în conștiința lingvistică a românului și-au germinat, anarhic, produse hibride așa cum le găsim astăzi. În 1996, Harlan Ullman și James P. Wade de la NDU – National Defense University – din SUA, au rescris doctrina militară în cenușa Războiului Rece. I s-a spus, simplu, „Șoc și groază” sau, în cuvintele părinților ei: „O dominanță rapidă – a adversarului – prin care se încearcă afectarea voinței, a percepției, a înțelegerii antagonistului să lupte, or să răspundă politicilor or scopurilor – noastre – strategice prin impunerea unui regim de Șoc și Groază. Scopul este să preiei controlul asupra mediului și să paralizezi, or să încarci la maxim, percepția antagonistului astfel încât să devină incapabil de rezistență la nivel tactic și strategic. (…) E o stare dorită de neajutorare și pierdere a voinței de-a lupta”.
Războiul a trecut. Doctrina a rămas
Doctrina „Șoc și Groază” s-a aplicat, pentru prima oară într-un conflict militar, în cel de-al doilea război in Iraq, după atentatele de la 11 septembrie 2001. Deja, în 2003, când America a început bombardamentele asupra Bagdadului fortificat al lui Saddam Hussein, presa occidentală, începuse să folosească predilect, și cu impact psihologic, burtierele de breaking news pe care mesajul sub-sidiar era, predictibil „șoc, șocant, incredibil” ș.a.m.d.
În locul reportajelor trecute prin filtru editorial, majoritatea rețelelor de presă au împins imagini ne-editate, au trimis reporteri în prima linie cu trupele de asalt, le-au dat căști și veste din kevlar și, practic, au transformat războiul într-un reality show în care spectatorul, cu floricele și bere în mână, se putea bucura de adrenalina rafalei de mitralieră în timp ce parașutiștii batalionului 101 vânau „careul de ași” din regimul dictatorului irakian. Războiul, în cele din urmă, s-a încheiat, dar vocabularul a rămas!
Un alt război a început, emanciparea mediului online și prăbușirea, treptată, a presei scrise în favoarea celei de tip „șoc/ groază” care nu putea fi altfel decât virtuală, unde noutatea apare aproape în timp real.
Presa de pe net judecă în locul tău!
Pretutindeni, de la New York Times până la Washington Post, tirajele au scăzut. În România ziarele au ajuns la cifre derizorii în timp ce publicul, masiv, s-a reorientat către edițiile „virtuale”. În care ediții a ajuns din ce în ce mai greu să sortezi informație, astfel că – plauzibil – prefixele sus-menționate: șocant! tragic! demențial! au ajuns să capete o preponderență adictivă. Una care înlocuiește liberul arbitru al cititorului cu o invitație, practic la o decapitare – ca să-l parafrazăm pe Nabokov.
Înțelegerea independentă a individului, unul care trece rareori de titlul unui articol, a fost substituită unui lexic redus care, departe de-a respecta media lingvistică, s-a reorientat către superlativele nebuniei. Nu vei putea judeca, în proprie cumpănire, mesajul pentru că mesajul nu mai e de judecat! Este de metabolizat în clasa șocului și-a groazei, în timp ce rămâi practic paralizat, la îndemâna antagonistului. Este „halucinant”, nu-i așa?