Fostul președinte Traian Băsescu este de părere că Vladimir Putin nu poate câștiga în fața Statelor Unite și a NATO, în cazul unei invazii a Ucrainei.
Fostul președinte, în prezent europarlamentar, a făcut o analiză a situației tensionate de la granița Ucrainei. El a vorbit despre opțiunile pe care le are Vladimir Putin, în contextul negocierilor cu SUA și NATO. Traian Băsescu și-a prezentat punctul de vedere, arătând de ce Vladimir Putin a pierdut în fața Occidentului.
Fostul șef al statului a explicat de ce România trebuie să susțină Ucraina în acest conflict și nu este indicat să adopte poziția Ungariei. El a arătat și care este situația României în cadrul Uniunii Europene și care sunt motivele pentru care se amână aderarea noastră la Spațiul Schenghen.
„Unii se întreabă de ce susţinem Ucraina în condiţiile în care etnicii români sunt lipsiţi de drepturi şi se întreabă de ce nu facem ca Ungaria lui Victor Orban. Aici lucrurile sunt simple. Dacă privim pe hartă vedem cu uşurinţă că după Ucraina urmăm noi. De aceea trebuie să susţinem Ucraina.
Pe de altă parte există şi o concluzie cu privire la solidaritatea europeană. Vai de noi dacă vom crede în ea. Campionii «autonomiei strategice» a UE prin care se vizează îndepărtarea Europei de SUA s-au arătat acum predispuşi la compromisuri cu Rusia lui Putin de dragul afacerilor firmelor lor.
Poate acum înţelegem mai bine de ce unele state UE resping accesul României şi Bulgariei în spaţiul Schengen dar sunt gata să primească Croaţia care abia a intrat în UE. Până la urmă spaţiul Schengen defineşte frontiera Uniunii Europene”, a arătat Traian Băsescu.
Preşedintele Putin nu poate câştiga.
„SUA şi NATO nu au cedat, tratând Rusia ca pe o putere regională.
De ce a pierdut Putin?
Iată câteva elemente ale ecuaţiei care, cred eu, îl determină pe Putin să nu invadeze Ucraina:
1.Niciodată NATO nu a promis că nu se va extinde spre Est, în spaţiul fostelor state membre ale Pactului de la Varşovia, iar Putin ştie că minte atunci când susţine public acest lucru. Un astfel de angajament al SUA şi NATO ar fi fost înscris într-un tratat parafat şi semnat. La reunificarea Germaniei, singurul angajament asumat de NATO faţă de Rusia a fost că nu va amplasa trupe şi echipamente militare pe teritoriul fostului RDG, angajament pe care îl respectă cu stricteţe.
2.NATO şi SUA au respins categoric pretenţiile lui Putin cu privire la punerea sub influenţa Moscovei a statelor foste parte a URSS sau foste state ale Pactului de la Varşovia şi refacerea «zonei de influenţă» a Rusiei;
3.Invadarea Ucrainei ar aduce pierderi mari armatei ruse datorită transferului de armament defensiv de ultimă generaţie către Ucraina, făcut de SUA, Regatul Unit, Ţările Baltice dar şi Turcia (Putin este obişnuit să prezinte poporului rus victorii fără glorie în care nu pierde nici un soldat precum în Crimeea, Osetia, Aphazia, Nagorno Karabah sau Dombas ori Transnistria unde a folosit insurgenţa locală);
4.Pe timpul unui eventuale invazii, armata Ucrainei ar fi bine susţinută cu echipamente militare defensive moderne pe tot timpul conflictului de către multe din statele NATO şi UE (desigur, mai puţin Germania, Croaţia, Ungaria şi probabil Bulgaria);
5.Desfăşurarea de trupe şi tehnică militară pe care o fac SUA, a antrenat şi angajamentul altor state membre NATO şi UE;
Traian Băsescu, despre pretențiile lui Putin
6.Concentrarea masivă de forte navale NATO în Marea Mediterană;
7.Ameninţarea fermă a SUA şi a Uniunii Europene legat de impunerea unor sancţiuni economice severe ce vor fi aplicate Federaţiei Ruse;
8.Implicarea totală a SUA în găsirea unor soluţii alternative de aprovizionare cu gaze naturale a Europei, inclusiv din Qatar;
9.Turcia, de la care Putin avea așteptări mari, s-a dovedit intransigentă față de o posibilă invadare a Ucrainei. Mai mult, Turcia s-a angajat în negocieri tehnice pentru a face posibil tranzitul de gaze din Orientul Mijlociu către Europa, ca alternativă la Gazprom;
10.Beijingul, prin Preşedintele Xi Jinping a descurajat o invadare a Ucrainei;
11.Ameninţarea militară a Ucrainei face ca Rusia să fie izolată pe scena internaţională iar consecinţele izolării vor fi extrem de grele din punct de vedere economic şi politic.
Şi uite aşa, punând cap la cap cele de mai sus, şi multe altele, cred eu că, pentru moment, s-a ales praful din lista de pretenţii absurde ale lui Putin cu privire la ambiţia de a dicta viitorul altor state indedpendente din regiune.
NATO şi SUA nu au făcut concesii şi par a fi câştigat
Fără a fi obţinut nici o concesie din partea NATO şi a SUA Putin va fi nevoit să renunţe, cel puţin pentru moment, la invadarea Ucrainei sau să încerce metode mai subtile pentru a controla această ţară fostă componentă a URSS.
Unii se întreabă de ce susţinem Ucraina în condiţiile în care etnicii români sunt lipsiţi de drepturi şi se întreabă de ce nu facem ca Ungaria lui Victor Orban. Aici lucrurile sunt simple. Dacă privim pe hartă vedem cu uşurinţă că după Ucraina urmăm noi. De aceea trebuie să susţinem Ucraina.
Pe de altă parte există şi o concluzie cu privire la solidaritatea europeană. Vai de noi dacă vom crede în ea. Campionii «autonomiei strategice» a UE prin care se vizează îndepărtarea Europei de SUA s-au arătat acum predispuşi la compromisuri cu Rusia lui Putin de dragul afacerilor firmelor lor.
Spațiul Schengen definește frontiera UE
Poate acum înţelegem mai bine de ce unele state UE resping accesul României şi Bulgariei în spaţiul Schengen dar sunt gata să primească Croaţia care abia a intrat în UE. Până la urmă spaţiul Schengen defineşte frontiera Uniunii Europene.
Dar evenimentele legate de Ucraina au şi partea lor hazlie. La Kremlin este «Ziua poţilor deschise». Orice lider european care acceptă să fie umilit de dragul unei fotografii în aceaşi cameră cu Putin este primit de Ţar cu un meniu fix. La felul întâi i se serveşte povestea mincinoasă a «angajamentelor» NATO precum că nu se va extinde spre Est, la felul doi este servită povestea securităţii Rusiei ca şi cum NATO ar fi masat trupe la frontierele Ucrainei, în Crimeea, în Belarus, în Marea Neagră şi nu Rusia iar la desert auguştii vizitatori europeni primesc lecţia Gazprom «firmă serioasă» unde acum câteva zile fostul cancelar german Gerhard Schroeder a fost numit în Consiliul de Administraţie”, a scris fostul președinte Traian Băsescu pe Facebook.