Scrisul la cel mai înalt nivel presupune o viață însingurată. Aceasta este cea mai bună traducere pe care o pot da frazei ”Writing at its best is a lonely life”. Pe coperta a patra a ultimei ediții a romanului ”Bătrînul și marea” de Hemingway, apărută nu demult la Polirom, fraza este tradusă așa: ”Scriitorul adevărat este un om singur”. Cred, totuși, că versiunea mea este mai aproape de spiritul originalului, pentru că ideea de bază mi se pare a fi aceea că scrisul ”de performanță” te însingurează, nu că scriitorul este un singuratic. Mi se pare că Hemingway, căci lui îi aparține această remarcă, vorbea despre efectele scrisului ”de nivel” asupra celui care îl practică și nu despre scriitorii mari, în general. De altfel, din fragmentul din care este extrasă această remarcă se deduce limpede că e vorba despre scris, căci logica întregului text este că scrisul însingurează pe scriitor și că scriitorul încercînd să scape acestei singurătăți, devenind celebru și lăsîndu-se pe sine în ritualul social al celebrității, își deteriorează scrisul. Singurătatea spre care te împinge scrisul devine o condiție a păstrării calității scrisului însuși.
Hemingway a spus aceste vorbe, mai exact a transmis aceste vorbe, în 1954 cu ocazia primirii premiului Nobel pentru Literatură. Nu a putut participa la ceremonie pentru că era într-o îndelungată convalescență după ce suferise un dublu accident de avion la începutul anului, în Africa, dar a transmis un mesaj prin ambasadorul american la Stockholm. În acest mesaj, există această propoziție despre singurătatea la care te condamnă scrisul performant. Cînd a decis să-l premieze pe Hemingway, juriul Nobel a avut în vedere, mai ales, ultimul său roman, apărut cu doi ani înainte, ”Bătrînul și marea”. Romanul se deschide cu o frază care a devenit, de atunci, un exemplu de școală pentru măiestria cu care un autor spune despre eroul său că e singur. ”Era un om bătrîn, care pescuia singur într-o barcă pe ocean, în Gulf Stream, și trecuseră de-acum optzeci și patru de zile de cînd nu prinsese nici un pește”. Imaginea pe care o dă această frază cu adevărat de maestru este una de sus, aeriană, căci vedem imensitatea oceanului și micimea bărcii, iar în barcă, singur, bătrînul. În plus, îl simțim mic în raport cu forțele colosale ale planetei – Gulf Stream este un curent cald și puternic al Atlanticului care se formează în sudul Floridei (cam pe-acolo este localizat și bătrînul nostru), merge spre Nord de-a lungul întregii coaste americane, apoi, cînd atinge apele reci din jurul Groenlandei, este deviat spre Est, traversează oceanul și , pe la jumătatea sa, se despică în două, formînd un curent care merge spre Nord și atinge Europa în zona ei nordică și un curent care merge spre sud, pînă atinge coastele vestice ale Africii. Vă imaginați ce forță colosală a naturii! Ei bine, această forțo de leviathan lucrează pe sub bărcuța în care un bătrîn pescuiește singur. Și nici măcar peștele nu mai vine la el de atîtea zile. Pe bătrîn îl cheamă Santiago și povestea lui este bine cunoscută. Dacă nu pentru că ați citit romanul, măcar pentru că ați văzut ecranizarea lui extrem de fidelă : un film faimos, din 1958, cu Spencer Tracy.
Nota redacţiei: Întrucât apropierea campaniei electorale a transformat secţiunea de comentarii într-o platformă de propagandă politică, forumul va fi blocat până după alegerile prezidenţiale. Cei care doresc să îi transmită mesaje lui Sever Voinescu o pot face la adresa online@evz.ro. Vă mulţumim pentru înţelegere.