„Chiar și fără cenzură, în Vest, ideile și concepțiile la modă sunt separate cu grijă de cele care nu sunt suficient de moderne. Nimic nu e interzis, dar cele din urmă cu greu își găsesc locul în periodice, cărți sau discuțiile din universități. Din punct de vedere legal, cercetătorii sunt liberi, dar sunt condiționați de spiritul zilei. Nu există o violență deschisă, ca în est, dar oricum selecția e dictată de modă, iar necesitatea de a respecta standardele general acceptate îi împiedică pe cei care gândesc cu mintea lor să participe la viața publică. (…) Presa a devenit cea mai mare putere în Occident. E mai puternică decât legislativul, executivul sau puterea judecătorească. Dar cineva s-ar putea întreba după ce lege au fost aleși jurnaliștii și în fața cui sunt ei responsabili? ”. Cuvintele pe care faimosul scriitor rus Aleksader Soljenițîn le-a rostit de la trinuna Universității Harvard în iunie 1978 au stârnit în America multe zâmbete ironice. Cum își permite acest scriitoraș salvat ca prin minune din gulagul sovietic să critice țara care i-a oferit azil?
Cu puterea minții și experiența limitelor suferinței, Soljenițîn a intuit încă de acum patru decenii spre ce duce liberalismul de stânga (numit de unii marxism cultural). Dacă, pe atunci, faimosul scriitor anticomunist vedea doar vlăstarele intoleranței democratice, astăzi Europa întreagă gusta fructele amare ale delirului utopic care vrea să pună națiunile europene pe patul lui Procust și să le ajusteze conform imperativelor multiculturalismului și diversității.
O adevărată Inchiziție barează, în întreg Occidentul, accesul marelui public la informații și idei care i-ar putea zdruncina ideea că democrația liberală este binele absolut. Ziariștii plătiți regește de marii patroni de presă, universitarii și ONG-iștii care trăiesc regește din sumele acordate de mari filantropi ca George Soros au devenit paznicii gândului unic. S-a ajuns atât de departe încât, în unele state (precum Suedia și Marea Britanie), autoritățile ascultă cu evlavie delațiunile și iau măsuri legale împotriva cetățenilor care îndrăznesc să-și rostească îngrijorarea față de consecințele imigrației gigantice. Cine scapă de mâna legii se vede blamat public și trecut pe liste ale urii...
Dar acest mod intolerant de a pune problema nu se petrece doar în presă sau în aulele universităților, dezbaterea politică din Uniunea Europeană se poartă după aceleași reguli. Și nu e de mirare că astăzi Polonia și Ungaria au parte de același tratament cu Soljenițîn pe vremuri. Pentru că liderii acestor națiuni mândre au experiența comunismului și nu pot accepta că același marxism adus de tancurile sovietice se întoarce astăzi, împreună cu fondurile nerambursabile, din Occident.Și mai știu ceva polonezii și cehii că, pe termen lung, colonizarea unei populații străine în mijlocul majorități duce la război.