SIMONA CHIŢAN: Mama cea de toate zilele

Spectacolul "Peşte cu mazăre", de Ana Maria Bamberger, cu actriţele Ileana Zărnescu şi Luminiţa Borta, se joacă la Piteşti.

Textul a fost montat de regizoarea Liana Ceterchi la Sala Studio a Teatrului „Al. Davila“, concepută de regizorul Liviu Ciulei. Scenografia simplă, cu un fotoliu, o masă şi o bucătărie improvizată, este pusă în evidenţă de lumini rafinate şi de ilustraţia muzicală semnată de asemenea de Liana Ceterchi. Spectacolul se joacă şi la Bucureşti, la Metropolis, în regia Olgăi Tudorache. Marea actriţă o are aici alături pe Tamara Creţulescu.

Piesa vorbeşte despre certurile inerente dintre o mamă şi o fiică, despre fleacurile de zi cu zi, dar arată şi nemărginita tandreţe şi indestructibila legătură dintre cele două fiinţe care respiră una prin cealaltă. Intriga este simplă, fata vine în vizită şi îi aduce mamei în vârstă peşte cu mazăre, dar în jurul acestui gest de profund devotament se ţese un întreg văl psihologic, cu flashuri din trecutul mamei şi al fiicei. Textul ne-o aduce în faţă pe „mama noastră cea de toate zilele“, căreia regizoarea Liana Ceterchi i-a accentuat, la Piteşti, luciditatea şi ironia.

Suntem copleşiţi de nenumărate gesturi de tandreţe şi delicateţe. Mama ajunge la rându-i un copil, în mâinile fiicei care o îngrijeşte, o duce la duş şi îi aşază părul. Rolurile se inversează.

Mama, o Ileana Zărnescu care dă măsura întregului ei talent, vede tot. Scrutează în trecut şi conştientizează propriile greşeli prin prisma fetei sale. Replicile ei sunt acide, mama nu iartă, îi spune fetei adevărul în faţă. „Bărbatul te înşală. De ce accepţi asta? De ce nu vezi asta? De ce accepţi atâta umilinţă? El nu merită asta!“. Fata nu vrea iniţial să asculte, dar puterea şi tăria mamei o ajută în final să se elibereze de corvoada unei căsnicii numai de faţadă. „Metanoia“ fetei, interpretată cu profunzime de Luminiţa Borta, este tulburătoare.

În final, fata renaşte, dar mama o părăseşte. Şi nimeni şi nimic pe lume nu va putea compensa absenţa şi pierderea ei.