O comedie spumoasă, cu replici acide, care ne face să râdem cu lacrimi.
Un spectacol care se joacă de ani buni cu casa închisă la Teatrul de Comedie: „Escu”. Un Muşatescu nemuritor, ca şi toţi „Eştii” din România. O comedie despre nobilimea bucureşteană a anilor ‘30 cu intrigile, conflictele şi excesele de parvenitism caracteristice epocii. Paradoxul face să le recunoaştem pe toate şi în România lui 2009, de dinainte de alegeri.
Piesa, montată de Alexandru Dabija, vorbeşte despre carierism, despre cameleonismul politic duse până la extrem, presărate cu picante intrigi amoroase.
Decebal Necşulescu (Vladimir Găitan) trece de la un partid la altul cu o uşurinţă şi un arivism demne de un „adevărat” politician.
Socrul său, Iorgu Langada (Ion Lucian, care tocmai a împlinit 85 de ani), îl urmează schimbându-şi cu nonşalanţă cravata în fucţie de culoarea politică a ginerelui. Iorgu îşi joacă cu mult umor şi multă culoare partitura.
Nina (Delia Nartea), „la femme fatale”, este amanta care face orice pentru a-şi atinge scopul, femeia care, din spate, conduce destinele politice şi încearcă să-şi împingă bărbatul în faţă cu orice preţ.
Miza Stamatescu (Gabriela Popescu) este o generăleasă pe cinste, care face un rol de comedie, de proporţii, şi ţine, prin forţa ei, tot spectacolul în mână, în ipostaza de soţie fals înşelată sau de mamă posesivă şi isterică. Generăleasa este o forţă a naturii şi calcă totul în picioare. Nu numai pe soţul ei, generalul Stamatescu (Eugen Racoţi), dar şi pe fiul ei, imberbul Platon (Aurelian Bărbieru).
Bebe Damian (Marius Florea Vizante), soţul Ninei, încearcă fără succes să o aducă în patul său pe soţia lui Decebal Necşuleascu, pe Amelie (Mihaela Teleoacă), care va înşela numai dacă se va convinge că e înşelată.
Costumele Ancăi Răduţă şi decorul lui Puiu Antemir sunt clasice, rochiile doamnelor sunt frumoase, de epocă, într-un spaţiu conformist. O comedie spumoasă, cu replici acide, care ne face să râdem cu lacrimi. Un râsu’-plânsu’ care ne urmăreşte.