"Orice om are dreptul la a doua şansă". Asta crede Theodor Stolojan despre iminenta candidatură a Monei Muscă în alegerile parlamentare.
Auzindu-l, mi-au venit în minte două fraze scrise de maiorul de Securitate care a recrutat-o pe dna Muscă, fără a întâmpina nicio rezistenţă din partea ei, pe vremea când era asistent la Facultatea de Filologie a Universităţii din Timişoara, unde preda limba română studenţilor străini:
„Exprimându-mi dorinţa de a discuta cu ea problema legată de studenţii străini (greci) din grupa sa, mi-a răspuns că nu este surprinsă de acest lucru şi chiar se aştepta să fie căutată în vederea unei discuţii“.
„I-am propus colaborarea cu organele noastre în mod organizat şi conspirat. A acceptat fără rezerve acest lucru (...), nu a ezitat la semnarea angajamentului şi l-a dat pe loc. (...) S-a angajat să ne furnizeze note scrise, semnate cu numele conspirativ «Dana»“.
Ar mai fi de spus că recrutarea s-a produs la doar o săptămână după prima discuţie cu ofiţerul, în locuinţa pe care o împărţea cu părinţii.
Cele două fraze demonstrează un singur lucru: Mona Muscă nu a avut nicio reţinere să servească un aparat represiv, care trimitea oameni la o moarte sigură şi violentă, doar pentru delictul de a nu împărtăşi valorile comunismului.
„A doua şansă“ despre care vorbea Stolojan se acordă unui om care a greşit, care recunoaşte că a greşit şi vrea să demonstreze că este capabil să nu mai greşească. Până la a cere clemenţă, Mona Muscă trebuie să îndeplinească prima condiţie. Până acum nu a apărut niciun semn că ar fi dispusă să-şi asume trecutul. Dimpotrivă. Ipocrizia ei a atins cote nebănuite: ba că şi-a făcut doar datoria de cadru didactic, ba că a vrut să-i protejeze pe studenţi de colegii lor terorişti, ba că n-a ştiut că informaţiile furnizate de ea ar putea fi folosite împotriva studenţilor.
După mai bine de un an de la retragerea din prim-planul vieţii publice, Mona Muscă vrea să se adreseze justiţiei pentru a scăpa de verdictul CNSAS. Iniţiatoarea legii lustraţiei vrea să se folosească de aceeaşi chichiţă avocăţească ce a demolat CNSAS-ul şi l-a scăpat pe Dan „Felix“ Voiculescu, cel care a turnat la Securitate ca să mănânce şi el o pâine. O astfel de sentinţă nu valorează nici cât negru sub unghie. Mona Muscă îşi va reabilita doar statutul juridic, dar şi-l va compromite cred, şi mai mult, pe cel moral. Cinstit ar fi să le mărturisească românilor cum a primit Securitatea în propria casă şi i s-a aruncat în braţe fără rezerve.
O vorbă plină de duh spune că avem conducătorii pe care-i merităm. Nimeni nu-i poate lua Monei Muscă dreptul de a veni în faţa electoratului şi a cere votul de încredere. Dacă îl va primi, e liberă să meargă în parlament. Este însă datoare să ceară votul în mod onest. Electoratul trebuie să decidă dacă Mona Muscă mai are dreptul să-l reprezinte după ce a colaborat, nu dacă este sau nu vinovată. Alegerile nu sunt un tribunal al poporului, iar poporul trebuie să voteze fără a fi captiv unei imagini distorsionate a omului Mona Muscă.
Să-i ceri să fie imaculată într-un sistem politic şi social, în care securiştii colcăie prin toate colţurile consumând resurse, poate părea un exces. Nu este, deoarece există pericolul să consacrăm sintagma „turnător de bine“. Avem deja „securişti de bine“ şi, în ritmul ăsta, am putea avea chiar „răufăcători de bine“.