La început n-a crezut în el. Nu părea suficient de destoinic să apere Bucureştiul. Nu avea dinţi suficient de ascuţiţi. L-a acceptat doar pentru că nu avea o soluţie mai bună. Videanu, Negoiţă nu voiau Primăria Capitalei.
A venit apoi lansarea candidaturii, unde a mârâit un ameninţător: „Bat tot!“. Cuvintele strunjite printre dinţi au sunat bine în urechile lui Băsescu. Preşedintele trebuie să fi fost satisfăcut. Ca un stăpân care constată că lecţiile de dresaj aplicate câinelui au efectele scontate. Că poate să-l scoată în oraş fără să se teamă că, dacă va fi atacat de maidanezi, patrupedul, pe care odinioară îl credea molâu, se va ascunde în primul boschet.
Cu siguranţă, Băsescu s-a gândit că Blaga ar putea fi cerberul potrivit să apere Capitala. Condiţia esenţială părea îndeplinită. Buldogul părea însetat de sânge. În campanie, electoratului trebuie să-i dai sânge, să-l faci să-i clocotească sângele în vene. Să vadă roşu în faţa ochilor, mintea să i se întunece, emoţionalul să ia loc raţionalului şi, cu creierul spălat, să meargă la urne „programat“ să voteze împotriva sistemului ticăloşit. Un electorat emoţional, aşa cum este cel autohton, trebuie emoţionat până la lacrimi. De furie. Politicienii de cursă lungă ştiu că, în România, a atinge coarda sensibilă a alegătorului este mult mai eficient decât a-l pune să gândească. Să aleagă raţional din sumedenia de oferte electorale. Pentru a merge la sigur, ai nevoie de încăierare generalizată. O încăierare care îi permite lui Băsescu să coboare în arenă. Să muşte din cei care vor să-l doboare pe buldog.
Mai ales că buldogul e slab. S-a dovedit a fi, în viziunea preşedintelui, doar un pudel pricăjit, iar discursul său de campanie, un scheunat firav. Ceva trebuia făcut. Cineva trebuia să declanşeze tămbălăul. Băsescu nu a stat pe gânduri. „Campania din Bucureşti e un blat!“, a decretat el, aplicând încă o dată strategia politicianului antisistem. Mesajul subliminal transmis electoratului din Bucureşti a fost: „Nu mai căscaţi gura la simulacrul ăsta de campanie! E blat. Uitaţi-vă mai bine la ce are de spus preşedintele vostru. El nu vă înşală niciodată, politicienii, da. Adevărul e la mine“. O manipulare fină, aşa cum ne-a obişnuit Băsescu. În definitiv, un blat de campanie, la fel de blamabil ca şi noncombatul din campania electorală, pe care şeful statului l-a înfierat.
Aproape instantaneu, şeful statului a început să împrăştie „adevăruri“ despre contracandidaţii lui Blaga. Nu în mod direct. Ar fi fost ostentativ. A ales să lovească prin ricoşeu. Pe Oprescu l-a atacat înfigându-şi colţii în părintele său politic, Ion Iliescu, „specialistul în lovituri de stat“. A urmat Ludovic Orban. Ministrul transporturilor, nu candidatul la Primăria Capitalei, pe care l-a acuzat că nu a construit drumuri.
Că Băsescu a intrat în arenă şi a luat taurul de coarne este dovada clară că Blaga nu stă prea roz în sondaje. Că Oprescu este un pericol real, că îl poate învinge în turul doi. Poate şi Orban e o ameninţare, deşi e greu de crezut. La fel de adevărat este că Băsescu nu-şi poate permite să stea deoparte. Bucureştiul este o miză mult prea importantă pentru a-i lăsa pe alţii să se ocupe de apărarea acestei redute. Pentru PDL, pierderea Capitalei ar putea însemna prăbuşirea partidului până la alegerile generale. Începutul sfârşitului.