SIIJ a fost girată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Toni Neacșu explică decizia forului continental

Avocatul Toni Neacșu a vorbit, într-o postare pe Facebook, despre decizia pe care a luat-o CJUE în privința SIIJ, organism care stă ca un os în gât multor reprezentanți ai puterii din România.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a concluzionat că existența Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) nu încalcă normele europene. Singurul lucru pe care l-a cerut entitatea din Luxemburg a fost ca normele care reglementează organizarea și funcționarea SIIJ să permită examinarea dosarelor instrumentate într-un termen rezonabil, conform celor de la luju.ro.

CJUE validează existența SIIJ în România

După această decizie, avocatul Toni Neacșu a avut o reacție transpusă într-un mesaj pe Facebook.

„În ce privește SIIJ, hotărârea de astăzi a CJUE este o mare dezamăgire pentru susțînătorii politici ai desființării ei. Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu cere nici direct nici indirect desființarea SIIJ și nici o decizie politică internă de acest fel nu se va putea sprijini pe această hotărâre.

Dimpotrivă, CJUE spune extrem de direct că SIIJ ar deveni problematică doar dacă normele care reglementează organizarea și funcționarea unei secțîi specializate din cadrul Ministerului Public, precum SIIJ, sunt concepute astfel încât să împiedice examinarea cauzei judecătorilor și a procurorilor vizați într un termen rezonabil (!!!)”, a scris Toni Neacșu. Avocatul a mai afirmat că:

Ce spune avocatul Toni Neacșu

„Acest lucru urmează să fie verificat de către instanțele noastre penale, investite în aces sens, dar deja CJUE face propria analiză și reține că reiese că nu această ar fi situația în cazul SIIJ, în special că urmare a efectului combinat al numărului aparent considerabil redus de procurori încadrați în această secție, care nu ar dispune, în plus, nici de mijloacele, nici de experiență necesară pentru efectuarea unor anchete în cauze complexe de corupție, și al volumului suplimentar de muncă rezultat pentru acești procurori din transferul unor astfel de cauze de la secțiile competențe pentru instrumentarea acestora."

„CJEU nu numai că nu cere desființarea SIIJ, dar îi găsește justificări”

În România, existența SIIJ a fost validată deja de instanța constituțională supremă, iar instanțele naționale cărora CJUE le-a păsat responsabilitatea nu au absolut nici o competență în ce privește desființarea SIIJ.

În concluzie, CJEU nu numai că nu cere desființarea SIIJ, dar îi găsește justificări și stabilește că numai instanțele naționale ar putea sancționa anumite reglementări legale care ar duce la întârzierea judecării cauzelor penale instrumentate de această secție specială. Toate demersurile din parlament de care am eu cunoștință privind desființarea SIIJ se bazau 100% pe o inevitabilă avizare din partea CJUE. Iată că nu a mai venit, iar ministrul justiției și liderii puterii din Parlament trebuie să-și schimbe optică.”