Şi-au părăsit satul de frica nălucilor. Blestemul călugăriţelor şi revolta pământului

Câteva case cu ferestrele lor mari ca doi ochi pe jumătate mijiţi spre negurile istoriei. Bătrâne şi împuţinate de trecerea timpului, al cărui dinte a muşcat adânc din lemnul şi piatra aşezămintelor, par casele cu pricina, răsfi rate de-a lungul unui cătun, el însuşi înveşmântat parcă în colb de cronici.

Pentru că, din istoria satului Călugăriţele, din Munţii Buzăului, atât a mai rămas: o frântură de poveste, istorisită cu teamă pe la colţuri. Se spune că întreaga aşezare a fost abandonată peste noapte de localnici, iar motivul ar fi fost unul teribil; satul e bântuit de fantomele călugăriţelor. Apariţii bizare surprinse, în câteva rânduri, de ochiul de sticlă al aparatului de fotografiat.

 

Despre satul Călugăriţele, situat la o azvârlitură de băţ de comuna buzoiană Colții de Sus, se ştie că a fost ridicat pe rămăşiţele unui schit de maici, a cărui vechime se pierde în negura timpului, cele mai multe voci plasându-l, cu titlu de presupunere, totuşi, în preajma lui 1600. În anul 1930, când micul cătun cunoaşte cea mai mare dezvoltare din punct de vedere economic, între graniţele aşezării îşi duceau existenţa peste 240 de suflete.

Aşezarea era situată într-o zonă fertilă şi ferită de intemperiile vremii capricioase de munte. Sute de ani au convieţuit în deplină înţelegere şi pace localnicii. Erau harnici şi iscusiţi căutători de chihlimbar, una dintre cele mai preţioase ambre din lume, în special datorită structurii minerale unice, prezentă peste tot în ţinutul bogat al Călugăriţelor. Mai deţineau sătenii locului livezi întinse şi turme întregi de oi, capre şi vite.

 

În aşteptarea stăpânilor.

Satul încremenit Uliţele micuţei şi cochetei localităţi vuiau de strigătele ţâncilor antrenaţi în jocurile copilăriei. Oamenii, cu straiele lor pitoreşti şi apucăturile neaoşe de gospodari fără pereche, îşi vedeau liniştiţi de rostul lor. Până într-o zi, deloc fastă, când totul a devenit dintr-o dată pustiu. Nici picior de om nu a rămas între graniţele cătunului, iar dispariţia subită a sătenilor a fost, decenii la rând, prilej de cercetări amănunţite ale istoricilor şi pasionaţilor de mistic. Cu atât mai mult cu cât, spune legenda locului, toate cele de trebuinţă în cele 30-40 de gospodării ale oamenilor au rămas la locul lor: căști de miner, târnacoape, fierăstrae, topoare, lămpașe, pu tine de brânză din care dintele vremii încă nu a muşcat prea adânc, gră mezi de mo nezi ruginite, depozitate în cutii prinse de oglin zi, ba şi icoane străvechi aninate de grinzi înnegrite, toate par a-şi aştepta, răbdătoare, stăpânii. Acei stăpâni care se încăpăţânează să nu îşi mai facă apariţia. Nici măcar moştenitorii legali, aciuiţi în cine ştie ce colţ de lume, nu trec de pancarda şubredă, de lemn, ce anunţă intrarea în tărâmul Călugăriţelor. Iar legendele vorbesc despre un motiv teribil pentru care acest ţinut a fost pustiit: fantomele călugăriţelor care au trăit, cu sute de ani în urmă, pe aceste meleaguri şi care s-au întors din morţi pentru a-i pedepsi pe săteni pentru că nu s-au priceput să le păstreze amintirea lăcaşelor de cult între zidurile cărora îşi duceau existenţa austeră.

 

Fantomele din fotografii

Blestemul Blestemul călugăriţelor şi revolta i revolta pământului mântului O echipă de cercetători ai proiectului „Ținutul Anei”, fascinaţi de ani buni de taina Călugărițelor pe care şi-au dorit mereu să o desluşească, au descins recent între graniţele satului. Primul lucru care le-a atras atenția în cătunul abandonat au fost locurile cu diferențe de temperatură de până la 5 grade, tărâmuri de care, spun bătrânii, nici animalele sălbatice nu se apropie. Timp de doi ani s-au realizat fotografii în condiții diferite, cu tehnici diferite. Iar căutarea nu s-a oprit. Două dintre aceste fotografii constituie premiza ideii că teoria apariţiilor bizare, translucide, nu este nicidecum fantezistă şi că merită să fie luată în considerare.

Astfel, fotografia 1, care însoţeşte textul, a fost realizată în campania din 2017 cu o viteză de 1/500 s cu filtru de difuzie, camera fiind orientată spre un loc ales pe baza diferenței de temperatură, fenomen persistent la nivel de ore. Imaginea surprinsă, deși aparent demonică, a fost prelucrată la nivel de detaliu, evident cu marja de eroare existentă în astfel de cercetări, fiind identificată silueta surprinsă pe ușa de lemn și treptele rămase încă întregi dintr-o casă prăbușită, personaj posibil recunoscut de un fost localnic în copilărie, al Călugărițelor.

Fotografia 2 a fost realizată în locul unde a fost identificat altarul de piatră al mânăstirii călugărițelor fondatoare, acum o livadă de mere abandonată, dar încă gustoase. Imaginea a fost surprinsă în vara anului 2018 cu aceeași tehnică dar folosindu-se o viteză de 1/250 s, alegerea locului fiind stabilită prin descoperirea altarului bisericii schitului de călugărițe, acum distrus din temelii. În apropierea mărului sunt observate des anomalii electromagnetice ce opreau temporar funcționarea camerelor de filmare.

Cutremure, tunete, lumini umblătoare şi iele despletite

Explicaţia cea mai la îndemână pentru modul ciudat în care a fost abandonat satul ţine de drumurile prea înguste, de lipsa terenului locuibil, insuficient pentru extinderea satului sau de mirajul oraşului a cărui metropolă îi atrăgea irezistibil pe săteni. Niciuna dintre aceste teorii nu este, însă, susţinută. Nepoții, acum octogenari, ai primilor locuitori ai satului Călugărițe, locuiesc acum în Colții de Sus. Ei pun abandonul cătunului pe seama cutremurelor puternice, doar de ei simţite, ce produceau fisuri uriaşe în pereții caselor. Mai vobesc bătrânii de tunete inexplicabile ce le afectau sănătatea, de lumini umblătoare prin poienița fertilă dinaintea satului lor sau de iele care ajungeau până la ușa caselor.

 

Ținutul mistic

Munţii Buzăului ascund aproximativ 30 de aşezari rupestre care au stârnit interesul arheologilor încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Cele mai multe chilii săpate în stâncă au fost identificate în arealul Bozioru - Brăeşti - Colţi. Ele au servit atât ca spaţii de locuit, dar în special ca lăcaşuri de cult. Pe pereţii aşezărilor în care îşi făceau veacul oamenii Domnului se pot vedea şi azi inscripţii în chirilică, scrijelite de călugării creştini persecutaţi şi nevoiţi să aleagă sihăstria.