Lui Merkel i-au ieșit stângismele pe nas. În vara lui 2015, a deschis granițele, lăsând să năvălească în țară fără nici un control peste un milion de imigranți.
Efectul, previzibil pentru orice tont, nu a întârziat să apară: terorism, infracționalitate, radicalizare islamică, zone „fără lege”, tensiuni sociale, cheltuieli bugetare uriașe pentru o integrare iluzorie.
Acum, din cauza flagelului imigrației pe care singură l-a dezlănțuit, Merkel poate pierde mandatul de cancelar. Ca să intre la guvernare, Verzii îi cer și mai mult: reîntregirea familiei pentru refugiații deja acceptați, ceea ce practic ar însemna multiplicarea numărului acestora cu 3, 4, 5... Și menținerea unui regim permisiv la analizarea cererilor de azil.
Or, Germania fierbe: creștindemocrații lui Merkel au obținut în alegerile din toamnă cel mai mic scor, din 1949 până azi: 32,9%. Iar în Parlament, a intrat, în premieră după război, un partid mai de dreapta decât CDU: Alianța pentru Germania, care a obținut 12,6%. Nici în propriul partid, situația nu e mai roză: colegii s-au săturat de cedările șefei lor și vocile care îi cer capul sunt tot mai puternice
Merkel e prinsă în clește: dacă nu acceptă pretențiile Verzilor, pierde guvernarea; dacă acceptă, pierde partidul și țara. Și asta nu e tot: speriat de accidentul de la Fukushima, din martie 2011, guvernul lui Merkel a demarat o politică agresivă de închidere a centralelor sale nucleare. Deși în istoria Germaniei nu se înregistrase nici un tsunami. Între timp, elanul ecologist corect politic începuse deja închiderea, în ritm de polka schnell, a minelor de cărbune. În schimb, au fost promovate (și subvenționate) agresiv energiile zise verzi. Rezultatul: o familie germană a ajuns să plătească pentru energie al doilea preț din Europa, după Danemarca.
Acum, Verzii cer accelerarea ritmului de închidere a centralelor nucleare și minelor. Numai Merkel să nu fii! Și liberalii de la FDP au pretenții: vor o scădere masivă de taxe, ceea ce ar însemna o limitare dramatică a marjei de manevră a guvernului și, în ultimă instanță, o reducere a puterilor lui Merkel. Adică un mandat anemic, lipsită de principala sa armă politică: AUSTERITATEA!
Așa a ajuns cea mai puternică țară din Europa în criză gravă: din cauza stângismelor Dreptei: imigrație iresponsabilă, promovarea „energiei verzi”, subvenționate de stat, în detrimentul pieței libere, umflarea statului prin fiscalitate împovărătoare, pentru a sprijini programe păguboase, precum iluzia integrării sutelor de mii de imigranți.
Merkel și CDU se auto-intitulează „conservatori”. Însă atât cancelarul cât și partidul sunt departe de ce au fost în perioada răposatului Helmut Kohl. La înmormântarea acestuia, Merkel a călcat în picioare voința văduvei, pentru a-și face numărul, la căpătâiul celui care îi dăruise totul, pentru ca ea să-l asasineze politic. „Trebuie să păstrăm moștenirea lui Helmut Kohl”, a rostit Angela cu glas voalat de emoție.
Cu doar 24 de ore înainte, Bundestagul, cu majoritate creștindemocrată, legaliza căsătoriile între homosexuali și dreptul acestora de a adopta copii.
Europa însăși a ajuns în cumplita criză de azi pentru că Dreapta se simte datoare să urmeze Stânga în toate derapajele sale (inclusiv cele morale), ca și cum ar fi legate de o osie ideologică înțepenită. Realitatea este că Dreapta se teme ca, prin comparație cu Stânga, să nu fie acuzată de extremism, adică, horribile dictu, de fascism sau nazism.
Mult mai dezinhibată, Stânga nu are nici o jenă că ar putea fi acuzată de comunism. (De altfel, UE s-a opus categoric în decembrie 2010, atunci când mai multe țări central și esteuropene, printre care și România, au vrut să condamne comunismul, după modelul Holocaustului.)
Regimul de stânga din Suedia, de pildă, a îngăduit săptămâna trecută poliției să amplaseze microfoane pe străzile de la periferia Stockholmului, pentru supravegherea populației. Pretextul: infracționalitatea, care a explodat odată cu imigrația. (Tipic de stânga, în loc să combată cauza, puterea atacă efectul.) Așa că a fost aprobată o măsură care nici măcar lui Orwell nu i-a trecut prin cap și care împinge societatea occidentală comunistoidă de azi la următorul nivel de control asupra individului.
Să amintim că, până la sinistra măsură din Suedia, țara campioană la spionat populația era Marea Britanie, cu o cameră de supraveghere la zece locuitoiri. În insula Majestății Sale, sunt adunate 20% din camerele de pe planetă, deși britanicii reprezintă sub 1% din populația lumii. Și aici nu intră camerele de citit numerele auto, nici cele de la bordul mașinilor de poliție, nici cele montate pe drone. Pentru că, yes!, străzile britanice sunt supravegheate video de dronele poliției. Și, evident, pentru a combate infracționalitatea și terorismul.
Datorită acestui ultraperformant sistem, teroriștii nu au reușit în 2017 „decât” trei atacuri nimicitoare: două la Londra și unul la Manchester. Un detaliu: din 2005, la guvernare în Marea Britanie sunt conservatorii. Dinspre mormântul lui Margaret Thatcher, de la Royal Hospital din Chelsea, se aude tot mai puternic: „NO, NO, NO”