Cu greu se putea o situație mai ridicolă pentru cel mai mare partid din România, PSD.
Președintele este condamnat penal pentru fraudarea alegerilor, iar alternativa este Valeriu Zgonea, un individ primitiv care, în Camera Deputaților, s-a folosit de toate șmecheriile posibile pentru a-i salva pe parlamentarii urmăriți de către DNA. Printre altele, Zgonea a participat la blocarea jurnaliștilor care filmau, de la balcon, modul în care deputații votau la procedurile de ridicare a imunității. Acum pozează în apărătorul luptei anticorupție.
Dar, indiferent de persoana care va ajunge în fruntea PSD, nu cred că, pe termen scurt, acest partid va pierde din electorat. Dimpotrivă, așa cum arată acum sondajele de opinie - și nu văd ce s-ar putea schimba în 40 de zile – fosta formațiune a lui Ion Iliescu va reuși să ocupe tot Bucureștiul, fie direct, fie prin prietenii săi, precum Cristian Popescu Piedone sau Vanghelie. PSD nu mai înseamnă de mult un om – așa cum era pe vremea lui Iliescu – ci este parte a unui uriaș sistem care continuă să funcționeze chiar dacă, pe traseu, se pierd câteva rotițe.
Trebuie să încetăm să ne mai agățăm de mitul că DNA-ul va face curățenie, va dărâma PSD-ul și oastea celor buni va cuceri teritoriile eliberate de doamna Kovesi. Am mai scris, dar o voi repeta de câte ori este posibil: cu circa 100 de procurori care au pe cap peste 8.000 de dosare nu ai cum să rezolvi nici măcar o mică parte din corupția de la nivel înalt. DNA-ul este o instituție complet izolată, în prezent. Uitațivă la Poliția Română: doar în ultimele săptămâni am avut scandalurile legate de șefii de la DIPI sau de la Protecția Martorilor, acuzați că deturnau banii instituției. Uitațivă la sistemul de plagiate de la academia SRI. Două instituții cheie în susținerea combaterii corupției sunt ele însele parte a problemei. Agenția Națională de Integritate și-a pierdut suflul și a intrat într-un anonimat plăcut politicienilor. Nici acum ANI nu a explicat de ce s-a retras înainte de final din procesul cu Klaus Iohannis, ceea ce nu a făcut în alte cazuri.
După opinia mea, DNA-ul se îndreaptă spre un punct în care se va bloca din cauză că are prea multe dosare pe cap. Sistemul ultra-corupt care conduce acum România – că este PSD-ul, că sunt grupările care controlează PNL-ul, că sunt plagiatorii lui Gabi Oprea sau liderii sindicali din educație sau din sănătate – nu poate fi oprit decât reducând puterea statului. Orice înseamnă „stat” este o sursă de corupție, în România. De la companiile de stat la aprobările care se dau doar prin relații sau prin mită. Poate că în Norvegia avem un stat cinstit și eficient. Poate. Dar, repet, aici, în această țară, tot ce înseamnă stat înseamnă corupție. Uitați-vă ce bine s-au adaptat cei de la PSD: nu se mai dă mită electorală din banii sponsorilor care, după o vreme, te-ar putea turna la DNA, ci direct din banii de la buget. Este exemplar cazul de la Sectorul 3: peste noapte, în plină campanie, numărul asistaților sociali urma să crească de la 35.000 la 55.000. Aceștia urmau să primească alimente în valoare de 120 de lei. Fiecare a treia gospodărie din sector va avea un asistat social, miluit de primarul PSD. Robert Negoiță își plătește campania din banii contribuabililor, cu acoperirea legală a unei decizii luate de consiliul local. Asta se întâmplă în mijlocul Bucureștiului și pentru că, în Sectorul 3, dar nu numai, nu există opoziție. Liderii PNL din acest sector își declară fără jenă concubinajul cu primarul de la PSD. Dar, repet, situația este identică în toată țara.
Să nu ne facem iluzii, deci, că prin condamnarea lui Dragnea, PSDul va pierde alegerile. Dimpotrivă, va câștiga fără mari probleme, iar efectul localelor se va multiplica la parlamentare. Așa cum am văzut recent, corupția se predă de la Academia de Poliție – vezi cazul profesoarei, îndrumătoare de doctorat, care le lua banii doctoranzilor. Dacă nu există o abordare frontală, de distrugere a întregului sistem, de radere de la temelie – iertați-mi limbajul brutal și, poate, nerealist – vom pierde bătălia.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor