Şerban Ionescu ar putea fi transferat la Viena. Posibil ajutor de la Guvern

Starea de sănătate a actorului Şerban Ionescu este gravă, iar în acest moment se analizează posibilitatea transferului acestuia la un spital din Viena. „Conform primelor date furnizate de către medicii specialişti din unitatea medicală care se ocupă de tratamentul pacientului, acesta este permanent monitorizat, iar starea sa de sănătate s-a ameliorat în ultimele zile. În continuare, se impune o terapie cu antibiotice”, potrivit Ministerului Sănătăţii. Ghervan Gogoaşă, medicul care a descoperit că Şerban Ionescu are boala Lyme, spune că actorul a fost tratat de cei mai buni specialişti în domeniu. „Nu cred că la Viena s-ar putea face mai mult pentru el decât în România”, afirmă expertul în parazitologie.

Suferinţa l-a măcinat aproape de tot pe actorul Şerban Ionescu, care, după multe luni de suferință, a fost internat la Spitalul SRI de lângă Baloteşti, după ce a fost muşcat de o căpuşă. Surse din spital au declarat pentru EVZ că s-a pus problema transferării lui în afara țării, însă nu a fost luată o decizie fermă în acest sens.

„În prezent, Şerban Ionescu nu se află internat în reţeaua unităţilor medicale din subordinea Ministerului Sănătăţii, însă, conform primelor date furnizate de către medicii specialişti din unitatea medicală care se ocupă de tratamentul pacientului, acesta este permanent monitorizat, iar starea sa de sănătate s-a ameliorat în ultimele zile. În continuare, se impune o terapie cu antibiotice. La acest moment, se analizează posibilitatea unui transfer la o clinică specializată din Europa”, potrivit Ministerului Sănătații.  Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii, va prezenta mâine, în şedinţa de Guvern o informare cu privire la situaţia medicală a actorului.

Sprijin de la Guvern Premierul Victor Ponta a anunțat azi că actorul Șerban Ionescu ar putea primi bani din fondul de rezervă al Guvernului pentru a urma tratamentul în străinătate de care are nevoie. "Am vorbit deja cu ministrul de finanţe şi cu cel al sănătăţii, dacă putem să îl ajutăm din zona fondului de rezervă, o vom face chiar mâine. Doamne ajută să nu fie nici prea târziu şi să fie eficient pentru că sincer, dacă putem face ceva, o vom face. Aştept mâine de la ministrul sănătăţii, să vedem ce ţine de guvern şi dacă putem să o facem, cu mare drag", a spus Ponta. Șerban Ionescu are nevoie de noi Aseară, în faţa Teatrului Naţional, zeci de oameni s-au strâns pentru a-l încuraja pe Şerban Ionescu şi s-au împărţit flyere în care au fost specificate conturile în care se pot face donaţii pentru tratamentul actorului.

Număr cont: RO 19RNCB0318050015460001 Titular: ŞERBAN IONESCU Banca Comercială Română Sucursala Piaţa Rosetti Și colegii de la Teatrul Național sunt alături de actor. Pe pagina de Facebook denumită "Sprijin pentru Şerban Ionescu" oamenii sunt îndemnați să meargă la spectacolul "Dineu cu proşti" din 26 mai, ale cărui încasări vor fi folosite pentru tratamentul actorului.

  • "IMPORTANT! Dragilor, un prieten are nevoie de ajutor! Sâmbătă, 26 mai, ora 11.00, la Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti, se va juca spectacolul "Dineu cu proşti" pentru actorul Şerban Ionescu. Toate încasările provenite din vânzarea de bilete la acest spectacol vor fi folosite pentru acoperirea cheltuielilor necesare tratamentului acestuia. Vă rugăm să promovaţi si voi acest spectacol, citiţi mesajul si daţi-l mai departe! Vă mulţumim anticipat!" este mesajul care circulă pe Facebook.
  • "Un actor, un OM care este încercat de soartă. El ne-a dăruit o viață întreagă din sufletul său. Haideți să-i dăruim și noi, atât cât putem din puținul nostru! Să facem un gest pentru fiecare zâmbet și pentru fiecare emoție pe care ne-a transmis-o!

    Multă sănătate, maestre!

    Oricui i se poate întâmpla să fie mușcat de o căpușă. Nu trece nepăsător peste durerea lui, distribuie și tu mai departe și fă un gest frumos: renunță la o înghețată, la pachetul de țigări, la o ciocolată, la o sticlă de suc și ajută acest OM!

    Dacă toți am face asta, s-ar simți și mulți oameni ar putea beneficia de tratamente, de operații, de o viață mai bună!"- Asociația "Sprjin pentru viață"

Pe o altă pagină de Facebook, intitulată Alături de Şerban Ionescu, Lucian Viziru a postat anunţul unui concert caritabil dedicat actorului:

Aşa cum «Pelicanu’» a fost alături de noi de-a lungul vremii, acum e rândul nostru să fim alături de el. Ne-a făcut să râdem şi să ne bucurăm de talentul lui aşa cum puţini au reuşit, haideţi să-l facem şi noi măcar să zâmbească! Vă aşteptăm Luni 21 Mai, începând cu orele 20:00 în Silver Church, la un concert 100% LIVE. Până acum au confirmat participarea: Mihai Mărgineanu, Vunk, Bere Gratis, Lucian Viziru & DarkTown. Preţ bilet: 50 lei. Încasările vor fi donate în totalitate actorului Şerban Ionescu 10.000 de lei în 5 ore Un magazin online, ZorileStore.ro, a precizat că s-au strâns 10.000 de lei în 5 ore pentru Șerban Ionescu, după ce anunțase că va dona 0,5 lei pentru fiecare share.

“Datorită implicării voastre am strâns suma de 100 de milioane de lei (10.000 RON) în mai puțin de 5 ore. Acesta a fost bugetul maxim pe care compania noastră l-a alocat acțiunii pe Facebook. Nu putem suplimenta acest buget destinat share-ului pe Facebook, dar vom dona 1% din cifra de afaceri în perioada 15.05 – 15.06.2012 pentru a suplimenta fondurile. Vă mulțumim încă o dată și vă așteptăm pe site!”, se arată în comunicatul site-ului. Magda Catone, "depăşită de situaţie" N-a fost suficientă lupta pe care o duce acum pentru recuperare - are mâinile paralizate -, că alte discuţii au fost iscate odată cu interviul acordat PRO TV.

"Nu Magda mă ajută. Are grijă de mine mama mea de 80 şi ceva de ani", spunea actorul, afectat că soţia lui, actriţa Magda Catone, "e depăşită de situaţie".

Contactată de EVZ, Catone a infirmat zvonurile conform cărora n-ar avea grijă de soţul ei. "Dacă aşa a zis el, eu ce să fac? Tratamentul lui este într-adevăr scump, dar mi-am permis să-l iau. Mă rog pentru el să se vindece, să-l vindece Dumnezeu. Sunt sigură că va ieşi sănătos din spital", a declarat, pentru EVZ, Magda Catone.

"Icebelică" - aşa a caracterizat Şerban Ionescu relaţia lui cu soţia. Într-un interviu acordat "Evenimentului zilei" în 2009, lucrurile nu stăteau, însă, altfel: "Eu nu hulesc. Evit subiectul «căsătorie», pentru că e foarte delicat. Despre căsnicie vorbeşti în primii ani, cât e frumos". „Nu cred că la Viena s-ar putea face mai mult pentru el decât în România Medicul Ghervan Gogoaşă, specialist parazitolog-bacteriolog la Spitalul Fundeni, spune că boala se manifestă mai agresiv la pacienţii cu o imunitate scăzută, cum este şi cazul lui Şerban Ionescu. "Prima oară a venit la mine şi testele au confirmat 100% Borrelya. Eu l-am trimis la cei mai buni specialişti, dar bănuiesc că paralizia, care pare să se înrăutăţească, e dovada faptului că bacteria i-a produs leziuni ale nervilor cerebrali", a declarat doctorul Gogoaşă.

Totuşi, crede specialistul, actorul are mari şanse de recuperare: "Cred în vindecarea lui, mai ales că s-au ocupat de el cei de la Centrul de Medicină Hiperbară, din Constanţa. Am văzut oameni care au intrat abia târându-se, în cadru, şi au plecat pe picioarele lor. Nu cred că la Viena s-ar putea face mai mult pentru el decât în România".

Din ultima săptămână a lunii aprilie până ieri au mai apărut în jur de 160 de cazuri. Doar în Capitală au fost 234 de cazuri, în Slatina – 48, iar în Brăila 30. Anul trecut s-au înregistrat 861 de cazuri, jumătate fiind confirmate cu Lyme. (Marian Păvălaşc) Citiţi şi:

  • Actorul Şerban Ionescu, diagnosticat cu boala căpuşelor: "Sper măcar să pot merge"
  • Starea lui Şerban Ionescu s-a înrăutăţit. Nu-şi mai poate mişca mâinile
  • Boala lui Şerban Ionescu: cinci ani de chinuri într-o mie de feţe
  • Şerban Ionescu, într-o relaţie "icebelică"