Luni, 4 iunie 2018, am iscălit pe cristoiublog.ro și în Evenimentul zilei, un comentariu cu titlul Sentința în cazul Elena Udrea ne va dovedi dacă denunțarea Protocoalelor înseamnă cu adevărat debutul procesului de lichidare a abuzurilor comise de Binom.
Titlul, exagerat de lung, din motive didactice, își găsea în conținut o explicație aprofundată. Scriam că documentul invocat de Traian Băsescu într-o declarație politică avea toate datele să determine trimiterea dosarului la fond pentru a fi reluat de la zero.
Asta deoarece documentul denunța întîia oară de la Spectacolul mediatic al așa zisei desecretizări a Protocoalelor (care Protocoale s-au făcut din 48 doar unul) că SRI s-a implicat anticonstituțional într-un dosar al DNA pilotîndu-l și chiar întocmindu-l în mare parte. Justiția română avea în față un moment de cotitură: Să ia sau nu în seamă dezvăluirile din spațiul public despre implicarea de tip Securitate a SRI în anchetele și procesele DNA.
Dacă trimitea Dosarul la fond crea precedentul pentru ca toate dosarele în care SRI-ul se implicase anticonstituțional să fie retrimise la fond. Dacă dădea sentința fără a lua în seamă documentul însemna că Justiția română anunța, fie și prin sugestie, că n-are de gînd să țină cont de Scandalul desecretizării protocoalelor. În mai multe rînduri, confruntîndu-mă în spațiul public cu un entuziasm debordant față de așa-zisele desecretizări ale Protocoalelor, am avertizat că profunzimea transformărilor în bine, susținută și de noua Divizie Presă a noului SRI, se va verifica doar dacă procesul va avea urmări practice. De două feluri:
Condamnarea celor care au comis abuzuri din SRI și din DNA. Retrimiterea la refacere a dosarelor întocmite pe baza Protocoalelor.
Și cum în cazul Elenei Udrea, un document de nimeni pus la îndoială dovedea concretizarea într-o Operațiune specială secretă a SRI și DNA a Protocolului, sentința în cazul Elenei Udrea urma să fie pentru mine răspunsul la întrebarea dacă într-adevăr în România s-a schimbat ceva în bine.
Sentința în cazul Elenei Udrea constituia pentru mine verificarea dacă asistăm doar la un spectacol mediatic bine regizat, un fel de destalinizare hrușciovistă, sau într-adevăr e începutul unui proces de revenire a României la democrația autentică. În mai multe rînduri, cînd mi-am exprimat scepticismul meu față de așa zisul mers spre bine al lucrurilor, mi s-au adus drept argument achitările spectaculoase din ultimul timp. Am răspuns că e vorba de achitări fără semnificație politică majoră, achitări pe care Binomul și le putea permite. Mai întîi pentru că ele sînt doar la fond. În orice moment, dacă interesul politico-mafiot o cere, la apel atît Victor Ponta cît și Călin Popescu Tăriceanu pot fi condamnați. Desigur, Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu sînt nevinovați. Dacă interesul politico-mafiot era să fie condamnați erau condamnați de le mergeau fulgii. Interesul politico- mafiot a fost de a fi achitați. La Victor Ponta s-a socotit că astfel ambițiile fostului premier de a face un partid prin ruperea PSD vor fi stimulate, iar în cazul lui Călin Popescu, vor fi încurajate ambițiile de a fi candidat al PSD-ALDE la președinție, ceea ce ar însemna un eventual divorț al ALDE de PSD. Adevărata verificare a independenței Justiției nu e dată de achitările din ultimul timp, ci de sentințele în două cazuri dependente vital de interesele politico-mafiote.
Cel al Elenei Udrea și cel al lui Liviu Dragnea. Î n cazul lui Liviu Dragnea lucrurile sînt simple. Sentința are dincolo de dosar implicații politice uriașe. Dacă Liviu Dragnea e achitat, președintele PSD devine inexpugnabil. Cine are interesul la așa ceva?
Dacă e condamnat, Liviu Dragnea e fragilizat. Vor fi în stare judecătorii să nu se lase influențați de semnificarea asta politică a sentinței? În cazul Elena Udrea, semnificația politică a sentinței pare greu de înțeles. Numai că în cazul ei nu e vorba de efectul sentinței asupra scenei politice, ci de altceva, mult mai important: De imaginea Codruței Kovesi.
Dacă principala sa adversară era achitată prin trimiterea la fond, Codruța Kovesi ar fi fost terminată ca imagine publică și prin asta total compromisă. Avea cineva interesul ca Elena Udrea să cîștige în fața Codruței Kovesi? Dar nu numai atît.
Dintre toți cei înhățați de Binom, Elena Udrea a fost cea mai periculoasă. Călin Popescu Tăriceanu trece drept unul dintre adversarii Sistemului. Într-adevăr, președintele Senatului a luat poziție în mai multe rînduri față de încălcarea statului de drept. Numai că pozițiile sale s-au limitat la considerații vagi, academice, despre necesitatea democrației, despre respectarea drepturilor omului. Bătălia sa e prin raportare la cea dusă de Elena Udrea ca o bătăie cu flori la Șosea comparată cu o bătaie cu șisul în mahala. Elena Udrea a adus pagube uriașe Binomului prin dezvăluirile începute în ianurie 2015. Să nu uităm că, spre deosebire de Călin Popescu Tăriceanu, Elena Udrea a făcut plîngeri la DNA lui Florian Coldea și Codruței Kovesi.
Dacă e vorba de o întruchipare a luptătorului pe viață și pe moarte cu Justiția aservită Noii Securități, aceasta e Elena Udrea. Și Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu au făcut ciocul mic în timpul procesului. Elena Udrea a denunțat mișculațiile din timpul procesului, refuzul judecătorilor de la Înalta Curte de a-i admite probe, tendința lor tot mai limpede de a o condamna. Își imaginează cineva ce efect ar fi avut trimiterea dosarului la fond așa cum a vrut Elena Udrea? Cum adică, cineva care nu știe să-și țină ciocul mic, care ne sfidează, să aibă parte de o judecată corectă? Să fim serioși. Într-o Justiție în care magistrații, cei de la care te aștepți să întruchipeze Justiția oarbă, scriu pe facebook împotriva unor partide politice, demonstrează pe scările tribunalelor, semnează petiții, cum să aibă Elena Udrea parte de un proces echitabil?
Sentința în cazul Elena Udrea a dat dreptate pesimismului meu față de ceea ce se numește schimbarea în bine în Justiția din România.
Urmează sentința în cazul Liviu Dragnea. O sentință care teoretic, dacă vremurile bune ar fi venit cu adevărat, ar trebui să nu țină cont de implicațiile politice cruciale. Pesimistul care sînt eu spune că Liviu Dragnea va fi condamnat. Există interese uriașe politico-mafiote pentru o asemenea sentință.
În cazul Elena Udrea pesimismului meu i s-a dat dreptate. Rămîne de văzut dacă va fi așa și în cazul Liviu Dragnea.