Ca dovadă că e posibil să vorbeşti împreună şi să înţelegi separat: unul zice că i-a propus prim-ministeriatul; celălalt, nici vorbă. Comentatorii sar imediat în cele două tabere susţinând, cum le e interesul, ba linia Băsescu, ba linia Ponta-Antonescu.
E o ilustrare în plus care mă face să fiu sceptic că vom putea discuta obiectiv ceva în anul 2012, ambele facţiuni luptând să discrediteze ideea de analiză imparţială şi să-i termine pe puţinii observatori independenţi, ca de obicei, înainte de a sări una în gâtul celeilalte.
Necazul e că teme importante nu mai ajung să fie discutate în public, unde standardele de credibilitate ajung să fie ori Gâdea freak show, ori indignaţii cu fixaţii pe idei infantile, dar populare. Dacă Ponta ar fi acceptat propunerea, nu cred că ar fi scăzut în sondaje până în toamnă din cauza dificultăţilor guvernării, cum speră unii. Prăpastia între realitate şi discurs a ajuns la noi atât de mare încât, indiferent ce ar fi făcut un guvern Ponta, dacă suficient de mulţi ar fi repetat în cor că verdele e albastru şi găina naşte pui vii, acest story ar fi prevalat drept consens de opinie.
Gâlceava tot mai violentă şi personalizată ce trece la noi drept politică sau critică socială e de fapt un exerciţiu superficial, la suprafaţa lucrurilor. În esenţă, atât actorii politici cât şi chibiţii acestora s-au specializat în spurcarea celuilalt (mai dobitoc, cu defecte de personalitate, hoţ), în ideea de "scoală-te tu să mă pun eu".
Ce nu e deloc clar ce vrea fiecare şi în cel fel ar schimba lucrurile care contează. De pildă, ce mă interesează acum e răspunsul la două întrebări. Unu, de ce toate guvernele care s-au succedat din 2000 încoace au încheiat contracte opace de furnizare a energiei electrice sau gazului natural cu diverşi clienţi privaţi, consumatori sau intermediari, sub preţul pieţei, provocând pierderi de sute de milioane de euro lui Hidroelectrica sau Romgaz – sau bugetului naţional.
Şi doi, de ce chiar acum, când lucrurile au răsuflat, iar actualul guvern a agreat cu FMI că se opreşte şi caută căi legale de renegociere a contractelor existente (unele, prelungite în 2010, când tot aşa una ziceau miniştrii cu lacrimi de crocodil la TV şi alta făceau în privat), se încearcă manipularea bursei de energie în acelaşi scop. Mai precis, pe de-o parte ministrul Predoiu vrea rezilierea contractelor în vigoare, dar pe cealaltă ministrul Bode transferă lui Arcelor Mittal 35 mil euro din profitul Nuclearelectrica, sub forma unui contract nou-nouţ pe doi ani încheiat nu la preţul bursei de 210 RON/MWh, ci undeva spre 170 RON/MWh.
Pe cine vrem noi să păcălim mutând băieţii deştepţi de la ţeava lui Hidro- la cea a Nuclear-electrica şi manipulând ilegal bursa ca să dăm aparenţă de concurenţialitate acestui aranjament cusut cu aţă albă? De ce tace şi premierul, şi duetul Antonescu-Ponta, altfel clonţos la tot felul de fleacuri, şi grosul kommentariatului indignado? Chiar există subiecte neplăcute, care nu se încadrează în lista celor aprobate transpartinic pentru campania 2012? Vedeţi mai multe detalii şi semnaţi, dacă v-aţi indignat şi dv., AICI