Băiat deştept Nouriel Roubini ăsta - marele guru al predicţiilor negative la modă, care, după cum merge bancul cu economişti, a prezis paisprezece dintre ultimele trei crize ale omenirii, iar prin urmare a devenit faimos.
Altfel cum să ajungă poza ta în presă şi pe toate blogurile, chiar şi în cele româneşti? Cred că Stiglitz şi Krugman îşi rod noaptea perna de invidie văzând cum îi bate la audienţă, punctul lor sensibil, unul căzut în lumea editorialiştilor practic de nicăieri. Trucul e simplu: o trăsătură atavică a psihologiei colective umane face ca (a) să beneficieze de mult mai multă atenţie publică cine strigă cu glas mare sfârşitul lumii, decât cel care demonstrează calm şi argumentat că sunt totuşi şanse ca lumea să continue ca şi până acum, şi (b) mulţimea să uite cele 10 predicţii ale tale de care s-a ales praful, dacă a 11-a se nimereşte cât de cât pe aproape. Trucul a fost folosit de când lumea şi pământul, de mama Omida, de Roubini sau de ecocatastrofişti, cu mare succes, ca dovadă că au ajuns unde sunt. Ca atare, îmbrac şi eu mantia profetului Ieremia şi repet ce ziceam acum trei ani, când lumea era pe culmile entuziasmului că se instalează Nokia la Cluj, să producă acolo pentru moment telefoane mobile, iar într-o a doua etapă nave spaţiale şi bozoni Higgs, beneficiind de înalta calificare a şcolii ardelene de inginerie. Anume, că pe unde ai păcătuit, pe acolo vei plăti: ce vine pe bază de stimulente (terenuri, facilităţi, scutiri etc.) va pleca la un moment dat în căutarea altora. Momentul ăla a venit cam repede pentru Cluj, dar ar fi venit oricum, mai devreme sau mai târziu. Doi, vă vine să credeţi sau nu, România intră încet-încet în categoria ţărilor unde nu mai e avantajos să amplasezi linii de fabricaţie la care ar putea lucra şi o maimuţică. Aducerea de piese în cutiuţe foarte mici şi asamblarea lor pentru export sub forma unor cutiuţe un pic mai mari (telefoanele) nu este o treabă cu mare valoare adăugată pentru firma în chestiune, dacă piaţa ei devine brusc foarte aglomerată şi ea pierde primplanul tehnologic. Din păcate, chiar asta s-a întâmplat cu Nokia, care este astăzi în situaţia să se reinventeze ca afacere: dintr-un lider de piaţă acum un deceniu, a pierdut constant imagine, profituri şi glamour. Bătălia în telefonia mobilă se dă astăzi pe soft, aplicaţii şi integrarea de servicii, nu pe cutiuţele asamblate la Cluj (şi în Ungaria sau Mexic, unde se închid de asemenea fabrici). Morala de politică publică este că "promovarea investiţiilor", "încurajarea inovării" şi "dezvoltarea de aglomerări industriale" sună foarte frumos politic, dar toate sunt obiective ce pot fi atinse doar indirect, prin intermediul unor companii private ca Nokia, ce pot fi mai bine sau mai prost conduse, mai inspirate în strategiile lor sau mai puţin, ori mai lovite de câte o criză economică, pentru că aşa e mersul vieţii de când e lumea lume. În plus, în ciuda retoricii zaharisite a "modelului social european" sau a limbii de lemn social-responsabile din broşurile corporatiste, făcută ca să lubrifieze sindicatele şi ONG-urile, realitatea dură e că pentru o firmă angajaţii rămân un cost, nu o sursă de venit, deci raţionalizarea mâinii de lucru este mereu pe agenda managementului. Miniştrii şi primarii hiper-entuziaşti, care se leagă de câte o firmă cu jurăminte pe viaţă, băgându-i prin buzunare tot felul de bunătăţi, că asta înţeleg ei prin parteneriat publicprivat, s-ar putea să păţească precum autorităţile de la Cluj acum, rămase într-o uşoară jenă de PR chiar în an pre-electoral. Dacă opoziţia nu ar fi aşa ucigător de populistă cum este, ar trebui să încolţească acum guvernul comandând o analiză cost-beneficiu, ca să transparentizăm măcar post-factum contractul cu Nokia al consiliului judeţean şi să ne convingem că n-am băgat în această afacere de la bugetele publice mai mult decât am scos. Însă nu cred că o vor face (iată, încă o predicţie), fiind ocupată cu alte inovaţii pe plan mondial, precum legea Bramburica, ce prevede ca toată loaza care pică la bacalaureat să poată urma o facultate dacă marcă banul la rectorat. Ce-i drept, pentru asamblat telefoane mobile ar merge şi aşa. Necazul este că afacerile astea au viaţă destul de scurtă şi fug al naibii de repede în Vietnam.