SENATUL EVZ. Traian Băsescu e omul Moscovei!

Câteodată, pentru că suntem oameni, şi pe noi jurnaliştii ne "ia valul", cum se spune în popor. Striviţi de atâtea ştiri, de ponturi politice, de găinării contemporane, uităm esenţialul.

În nemernicia mea - ca sa că-l citez pe Gheorghe Dinică, genial în rolul lui Bastos din "Dacii" - îmi mai arunc ochii pe agenţiile străine. Iată un comentariu important din "Vocea Rusiei" de exact acum o zi: "Analiza presei româneşti şi declaraţiile politicienilor de opoziţie indică faptul că a fost aleasă o strategie complexă. Pe de o parte, se fac tentative de a-l prezenta pe preşedintele nepopular Băsescu ca pe un exponent al intereselor Moscovei, iar pe de altă parte se fac tentative de a-i convinge pe alegători că UE a fost şi rămâne idealul democraţiei, iar Comisia Europeană este principalul prieten al României, care a acţionat pe baza unor informaţii inexacte. A convinge alegătorul că Traian Băsescu este un exponent al intereselor Moscovei şi nu a Bruxellesului sau Washingtonului pare a fi o sarcină deosebit de dificilă. Din arhivele presei sunt scoase scandaluri de acum şapte ani şi se fac tentative de a acuza administraţia lui Băsescu de colaborare cu Viktor Bout, iar anturajul lui Băsescu de colaborare strânsă şi deloc gratuită cu companiile metalurgice ruseşti. Deocamdată, efectul nu este vizibil şi, cel mai probabil, această strategie va eşua". Am încheiat citatul! N-am alte comentarii de făcut, dar cine se uită la televizor cu discernământ înţelege. Nici vorbă, să nu fiu interpretat greşit, că Antena 3 sau Crin Antonescu printr-un aşa-zis naţionalism, şi ăla ieftin, de duzină, au vreo legătură cu acest subiect. O altă temă, conexă, aruncată tot de "Vocea Rusiei" este euroscepticismul. Şi de acelaşi genial analist - dacă o exista în carne şi oase - Valentin Mândrăşescu. "Opoziţia română nu speră într- o decolonizare": "În urmă cu o lună, preşedintele Comisiei Europene, ambasadorul SUA la Bucureşti şi trimisul special al Departamentului de Stat al SUA au obligat opoziţia să se resemneze cu întoarcerea lui Băsescu în fotoliul prezidenţial, în pofida înfrângerii zdrobitoare la recentul referendum". Capacitatea de analiză a Kremlinului este însă de lăudat. Şi admirat. Cine nu este de acord cu următoarea constatare, ori este prost, ori nu este român: "Unul din efectele secundare ale acestei intervenţii a fost amplificarea euroscepticismului în ţara în care până nu demult, practic, nu au existat eurosceptici publici". Şopârla abia urmează: "Din punctul de vedere al alegătorului român, situaţia este destul de sumbră: jurnaliştii prin cuvinte, politicienii prin fapte, îl obligă să se resemneze cu faptul că statutul colonial al României este neschimbat şi maximum la ce se poate spera este înlocuirea unui guvernator cu altul". Sincer, prefer să trăiesc într-o colonie decât o gubernie! "Vocea Rusiei" îşi face temele, ceea ce din punct de vedere naţional şi profesional este de admirat. Se spune că pe "omul prost îl strânge dracul de gât, iar el nu observă". Cred că e o butadă sordidă. Noi, românii, ne ocupăm de politică. De-a noastră, dâmboviţeană! "Vocea Rusiei" îşi face temele, ceea ce din punct de vedere naţional şi profesional este de admirat