În august trecut, când Mugur Isărescu a decis să nu dea îndărăt în faţa protestelor şi să bată totuşi monedă omagială cu chipul fostului patriarh antisemit Miron Cristea, am zis că o fi fost o neatenţie.
Anul ăsta, a ales tot luna august ca să găzduiască / sponsorizeze la BNR un eveniment de mare vizibilitate al unei organizaţii studenţeşti pe care Dan Voiculescu o îndrăgeşte atât de mult încât propunea deunăzi să fie luată sub înaltul patronaj (?!) al Senatului României. Asta n-ar fi nimic; s-o ia dl. Geoană sub patronaj dacă vrea. Atâta doar că pe lângă organizarea unor pelerinaje la Putna şi ventilarea unei lăcrămoase retorici naţionalist-romantice, de secol XIX, la care tânăra organizaţie cuplează explicit, pe pagina ei de internet apăruse la un moment dat şi un clipuleţ de promovare cu aer vag eugenist, sugerând că una din probleme României azi constă în slăbirea fibrei naţionale, din cauza diverşilor alogeni. Sau, în tot cazul, a unei sub-clase needucate pe care ar fi timpul să punem şaua. Trag nădejde că e totul o coincidenţă de vară şi că în viitor BNR nu va insista să planteze punctuleţe pe care să le unim noi printr-o linie continuă, că naiba ştie ce desen iese. Nu-mi doresc ca marea surpriză a alegerilor din 2012 să fie până la urmă un partid de rasă Albă ca Zăpada, cum a crescut în bătătură la vecinii unguri (Jobbik), sau apariţia vreunui tânăr rinocer arian precum Gábor Vona, mâncător de ţigani pe pâine, pe care văd că şi Tineretul Maghiar din Ardeal îl cultivă sistematic invitându-l la şcoala lor de vară din Harghita, doar, doar s-o prinde ceva şi la noi din agenda sa luminată de reformă. Cel puţin, nimeni nu poate blama Banca Naţională a Ungariei pentru sponsorizarea lui Vona.
La Ministerul de Finanţe, altă surpriză de august: în strategia fiscal bugetară 2012-2014 apare din senin ideea schimbării radicale a impozitului pe proprietate, astfel încât în anii următori să sporească substanţial colectarea, dar nu ni se dau detalii. După cifrele anunţate, şi fiindcă ştiu obiceiul administraţiei române de a tăia întâi orbeşte şi a măsura după, impresia mea este că dl. Ialomiţianu, scotocind prin sertare după surse suplimentare de venit, a dat peste un raport făcut de SAR în 2006, în cooperare cu Asociaţia Municipiilor şi cu Ministerul de la acea dată (vezi aici www. sar.org.ro) , în care se propune exact o asemenea schimbare radicală: o reformă în patru paşi care să facă impozitul pe proprietate mai productiv şi mai echitabil în acelaşi timp, bazată pe date de teren şi simulări.
Sunt câteva mari probleme cu impozitarea proprietăţii imobiliare azi în România, cea mai mare fiind aceea că impozitul e regresiv: cu cât proprietatea e mai valoroasă pe piaţă, cu atât procentul efectiv plătit este mai mic. Asta, deoarece suntem printre ultimele state din UE care nu am adus baza fiscală imobiliară la o valoare cât de cât apropiată de cea reală, ci în continuare evaluăm proprietăţile în rolul fiscal cu o serie de coeficienţi tehnici care reflectă din ce în ce mai puţin gradul de diversitate al locuirii, calitatea reală a vecinătăţilor, oportunităţile economice sau de stil de viaţă pe care le oferă o proprietate rezidenţială sau comercială, acestea toate dând preţul real pe piaţă. Astfel încât, după regulile actuale, o garsonieră nouă, de lux, în centrul Bucureştiului e impozitată cu sume anuale modice, de 2-300 lei, care nu diferă substanţial de cea plătită pentru o garsonieră prăpădită din Rahova, dar care se întâmplă să aibă aceeaşi suprafaţă. Tot sistemul de coeficienţi şi zone fiscale dintr-o localitate produc o diferenţă de maxim 30-40%, când diferenţa de valoare reală poate fi şi 1:10. În plus, avem problema excepţiilor punctuale acordate la plată, prin diverse legi; problema nefinalizării cadastrelor (câteva municipii care le-au finalizat au descoperit până la 10-15% stoc de proprietate în plus, neînregistrată); şi problema că, deşi acesta este definit ca un impozit local – adică administrat, colectat şi folosit necondiţionat de primării, ca mai peste tot în Europa – guvernele s-au obişnuit să decidă totul prin legi naţionale foarte stricte, fără consultări prealabile cu autorităţile locale, sfidând principiile Cartei Europene a Autonomiei Locale. Dacă s-ar opera corecţiile propuse în raportul SAR, pe datele din 2005 (adică înainte de marea bulă speculativă şi de dezumflarea ei, deci oarecum comparabile cu cele de azi) câştigurile ar fi substanţiale: s-ar putea merge până la dublarea sumelor încasate din acest impozit în anumite municipii (una din concluziile noastre fiind că subestimarea proprietăţilor este cu atât mai pronunţată, cu până la 70-75% din valoarea reală, cu cât municipalitatea este mai mare şi mai dezvoltată), ceea ce corespunde unei dublări a bugetelor de investiţii. La nivel naţional, bugetel locale ar putea ieşi pe plus cu până la 0.6-1 miliard euro pe an.
Poate Ministerul de Finanţe ne face o surpriză şi în septembrie, adoptând strategia care trebuie: comisionarea unei analize de impact serioase, pe datele de azi; consultare cu autorităţile locale şi alţi actori sociali asupra rezultatelor şi soluţiilor posibile; şi abia apoi redactarea ordonanţei la care probabil se gândeşte, prin noiembrie, astfel încât să ştie lumea ce are de făcut de la 1 ianuarie.