Mircea Cărtărescu: "Vă doresc, mai întâi, un an bun, mai bun decât cei precedenţi! O fac din toată inima, căci la ce te-ai putea gândi în momente ca acestea?"
În „Călăuza“ fraţilor Strugaţki, ecranizată genial de Tarkovski, o legendă spune că în miezul Zonei - locul unde ar fi coborât o navă extraterestră - există o cameră în care poţi să-ţi pui o dorinţă, iar ea ţi se va-mplini pe loc. Ajuns în camera magică, eroul romanului înţelege, într-o clipă de iluminare, că singura dorinţă pe care un om şi-o poate pune acolo, în acel moment de o importanţă supremă, este „fericire pentru toţi oamenii“. Pentru că în această frază constă umanitatea din noi, oricât de venali, de ticăloşi, de decăzuţi şi de corupţi am fi în viaţa obişnuită. Sărbătorile iernii sunt astfel de camere secrete, de Sfinte ale Sfintelor în care intrăm anual ca să exprimăm sămânţa de lumină din trupurile noastre opace. Dorim atunci tuturor, buni şi răi, prieteni şi duşmani deopotrivă, un unanim „La Mulţi Ani!“. Odată Sărbătorile trecute, ne-ntoarcem în viaţa care se vieţuieşte, cum scria Mateiu Caragiale. Aici redevenim păgâni, egoişti şi amorali, ca să ne meargă bine, ca să ne putem câştiga nu pâinea, ci cozonacul vieţii de fiecare zi.
Vă doresc un an bun, în ciuda perspectivelor foarte sumbre, pe diferite planuri şi din diferite direcţii, pe care le ştim cu toţii. Poate că problema gazului rusesc se va rezolva sau o vom eluda iarna asta folosind resursele proprii. Dar criza gazului metan, să nu uităm, nu e atât un fapt punctual, cât o metaforă şi un avertisment. Rusia s-a repus pe picioare şi economic, şi militar. E iar „unită-n cuget şi-n simţiri“, dornică de revanşă după umilinţele suferite în perioada post-gorbacioviană. Îşi permite acum să sfideze Europa economic, o va sfida în curând şi militar. Conflictul Rusiei cu Ucraina este un pericol real la graniţa României, este un fapt, nu ţine de speculaţ ii sau jocuri strategice. Poate scăpa de sub control la cea mai mică scânteie. La rândul său, acest conflict este un alt front al războiului ascuns pentru energie în care, sub diverse pretexte, sunt implicate marile puteri. Rezervele clasice nu mai ţin mult, iar cele neconvenţionale sunt doar paliative. Războiul contra terorismului se dovedeşte pe zi ce trece, în bună măsură, un camuflaj pentru foamea de energie de care e cuprinsă lumea.
Rusia profită, în noua sa ascensiune, de eternul spirit împăciuitorist european, dar mai ales de criza de identitate şi autoritate pe care o străbat Statele Unite. Votul americanilor pentru Barack Obama aruncă din nou un idealist într-o lume de o mare cruzime şi o şi mai mare amoralitate, într-un moment în care Statele Unite au o imagine negativă pe toate meridianele. Ce se va-ntâmpla, mă-ntreb, cu politica americană când va trece brusc de la autoritarismul paranoic al administraţiei precedente la multiculturalismul socializant al celei ce se prefigurează? Şi de câţi ani e nevoie pentru ca tranziţia aceasta să poată avea loc, şi o nouă Americă să poată căpăta coerenţă? Şi cum va putea ea, renunţând la statutul de poliţist al lumii, să facă faţă adevăratelor pericole, care nu sunt atât cele de pe „axa răului“ definită de Bush, ci mai ales tot cele clasice, din timpul războiului rece?
Dar, cum se zice, „până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii“. Decât cămaşa politicii internaţionale, e mai aproape de pielea noastră politica internă cea de toate zilele. Şi aici regăsim însă aceleaşi sumbre perspective, care nu lasă speranţe pentru cei care mai cred în dreptate şi adevăr. Am asistat stupefiaţi la sfârşitul anului trecut la o dublă împă- care, ambele imorale şi de rău augur: împăcarea PSD-ului cu PDL-ul şi a preşedintelui cu parlamentul. De fapt, s-a realizat o monstruoasă coaliţie a, practic, tuturor forţelor politice româneşti, dictată de nevoia lor de a exploata în comun, fără opoziţie reală, statul român şi fiecare fărâmă de resursă disponibilă în România. S-a întâmplat ceva asemănător întâlnirii, într-o cârciumă din Vestul sălbatic, a capilor celor două bande din orăşel şi a şerifului, decişi să înceteze luptele şi rivalităţile şi să bată palma, toţi trei, pentru stăpânirea comună a zonei. Brusc, duşmanii de moarte au devenit prieteni, trădătorii de altădată - fraţi de cruce, piaţa Endependenţii - îmbălată de atâtea pupături. Chiar a fost nevoie de atâtea „lupte seculare“, de convulsiile şi suferinţele tranziţiei, ca să ajungem tot la vechea şi buna idee a lui Iliescu de înlocuire a multipartitismului cu partidul unic al FSN-ului?
Preşedintele Băsescu are acum o copleşitoare majoritate parlamentară în favoarea lui, ceea ce o să-l ajute să câştige alegerile următoare. Nici un Voiculescu, nici un Vadim, nici un Iliescu, nici unul dintre faimoşii 322 nu-i vor mai sta împotrivă. Mă-ntreb însă ce plăcere va avea să domnească peste un cuib de tâlhari, în condiţii de criză mondială şi de nesiguranţe de toate felurile.