Că Adrian Severin e un om lipsit de scrupule, infatuat şi fanatic o ştiu demult. Utecistul fruntaş care oferea flori cuplului Ceauşescu n-avea cum să creadă în altă ideologie, decât în cea comunisto-socialistă, a lăcomiei, abuzului şi banului uşor.
Dintre pesedei, e cel dintâi care şi-a făcut o obsesie din a lansa contra adversarilor ideologici anatema "fascismului". Bietul de el, n-a mai avut timp, de-atâtea consultanţe, să pună mâna pe-o carte serioasă de politologie. Ar fi aflat deacolo altceva decât i se spunea la "Ştefan Gheorghiu". Şi anume, că fascismul e o ideologie de stânga, nu de dreapta. Etatismul, suprimarea libertăţilor individului, cultul liderului suprem, îngenuncherea cetăţeanului în numele bunăstării promise de stat sunt opera lui Mussolini, rapid împrumutată de Stalin şi de agenţii săi din Europa de Est, după ce Mussolini însuşi se inspirase din Lenin.
În momentul când "tătucul popoarelor" a început să-şi lichideze adversarii bolşevici, le-a aplicat această etichetă voit infamantă. Că eticheta indică dispreţ, e limpede. Dar asta nu înseamnă că a devenit de dreapta altminteri decât în gura celor care propagă, conştient sau nu, stereotipiile staliniste. E sugestiv faptul că Victor Ponta, alt analfabet politic, a preluat ticurile lui Severin şi îi ştampilează pe inamici cu vocabula la care fac alergie toţi comuniştii.
Din elucubranta şi scabroasa pledoarie a lui Severin în cazul de corupţie de la Bruxelles m-a amuzat un singur lucru: afirmaţia cum că el ar fi un individ "incomod". Asta doar dacă n-o fi vorba şi aici, ca şi în cazul termenului "fascist", de-o alterare semantică. Incomod, cu cine? Cu Vanghelie, cel care "l-a garantat"? Cu doctrina hămesită a pesedismului? Cu interesele Rusiei în zona Mării Negre? Cu lobiştii din Parlamentul European? Cu jurnaliştii englezi? În ce-i priveşte pe travestiţii de la "Sunday Times", Severin a fost de-o "comoditate" egalată doar de vioiciunea în a sprijini - după cum au demonstrat-o mai mulţi "documentarişti" pe internet - interesele "partidei ruseşti."
Cu ispititorii englezi, Severin n-a fost doar comod, ci şi de-o vastă deschidere: parcă-l şi văd alergând la trap de la un grup parlamentar la altul încercând să-i convingă, el, stângistul, de beneficiile măsurilor de dreapta!
Onctuos, hrăpăreţ şi locvace, nu şi-a pierdut însă cu totul prudenţa. Fraza prin care-şi anunţă partenerii că e preferabil să lucreze prin alţii indică nu doar un individ uns cu toate alifiile, ci şi un adept al "procedeelor standard": în cine ştie câte alte cazuri Severin n-o fi operat în acelaşi fel! Eventualele legături între "consultanţele" severiniene şi actele legislative din Parlamentul European ar putea fi uşor descoperite: e suficient să identifici sursa veniturilor din perioada bruxelleză şi domeniul de activitate al lobby-ştilor. Sunt convins c-ar ieşi la suprafaţă lucruri spectaculoase.
Adrian Severin nu va pleca de la recompensele "neruşinate" (vorba unui coleg de-al lui) decât cu picioarele înainte. Felul dezonorant în care a reacţionat la scuipăturile simbolice ale colegilor e egal doar cu transformarea lui Adrian Păunescu, în 25 decembrie 1989, într-o Afrodită plutind pe valurile înspumate de flegmă ale revoluţionarilor. Imaginea huiduielilor la adre sa lui Severin rămâne, dar efectele vor fi minime. Ştiţi de ce? Pentru că indivizii de felul acesta nu sunt singuri. N-am auzit ca vreunul dintre cei care l-au votat să-şi facă publică indignarea. Pentru electoratul său, Severin a devenit, în fine, cineva: unul care se învârte printre munţii de mizerii, dar continuă să miroase a levănţică. Severin a atins, cu conturi cu tot, idealul mult prea multor români: acela de a se îmbogăţi prin fraudă şi de a le da cu tifla celor care le pretind decenţă.
Ecranele televizoarelor debordează mai ales de astfel de personaje. Fie că sunt lideri sindicalişti, politicieni, jurnalişti ori simpli băgători de seamă, dospesc de ură, lăcomie şi fariseism. Se îmbogăţesc din fraude şi şmenuri, iar pe amărâţi îi privesc cu un dispreţ de mari seniori - tocmai ei, negustorii îmbogăţiţi cu monede calpe, tocmai ei, slujbaşii neanturilor ideologice. Au reuşit să se căpătuiască umblând brambura prin imensele uzine de vorbe goale ale stângismului, făcând pe importanţii şi pozând în salvatori ai planetei. În realitate, sunt nişte cazuri patologice de lăcomie, ordură morală şi cinism.
Refuzul sfidător al lui Severin de a demisiona se bazează, pe lângă sprijinul prietenilor din umbră, şi pe complicitatea acoliţilor din partid sau dinafara partidului. Mulţi îl tratează de parc-ar fi fost, nefericitul, lovit de-o boală incurabilă. Între prea multele nulităţi întru totul asemănătoare, însuşirile de carnasier nu i se distingeau cu limpezime.
A trebuit să urce suficient de sus pentru a-l putea contempla în complexa lui odioşenie: neruşinat, lacom, agresiv şi mincinos. Până ieri, se visa mai-mare peste socialiştii europeni. Astăzi, a ajuns să se agaţe ca un milog de scaunul în care se odihnesc eurocompetenţele lui George Becali. Ce bine aranjează, uneori, destinul lucrurile!
Există şi o morală în această afacere respingătoare: dacă vrem să scăpăm de politicienii cu bube, să-i trimitem la Bruxelles! Acolo, actele de corupţie nu iscă oftaturi admirative. Din primul lot ar trebui să facă parte Adrian Năstase, Ridzi şi Păsat. Iar apoi, liderii sindicali.