Mircea Mihăieş: "Din punct de vedere ideologic, actualul guvern mi se pare un construct contra naturii."
El confirmă, prin origine, context şi destui membri care-l alcătuiesc, o faimoasă butadă a lui Ronald Reagan: departe de-a fi soluţia, guvernul e problema. Din acest punct de vedere, ştiu perfect unde mă plasez: în tagma dezamăgiţilor, a naivilor care au sperat până în ultima clipă că Popescu-Tăriceanu va renunţa la paranoia prim-ministeriatului şi că liberalii vor intra la guvernare alături de pedelişti. E drept că, pe zi ce trece, se vede că n-a fost vorba de ambiţie, ci de-o sănătoasă fugă de răspundere. Tăriceanu ştia prea bine ce dezastru lasă în urmă. Proasta întocmire a bugetului, cheltuielile nesăbuite, lipsa viziunii realiste, clientelismul deşănţat ne-au aruncat, practic, în braţele haosului. Totul pe fondul minciunii neruşinate cu „economia duduie“.
Democraţia - după cum ştim, o formă nemiloasă de conducere a treburilor publice - ne-a învăţat să ne redimensionăm continuu dorinţele şi să admitem că, de cele mai multe ori, lucrurile merg cu totul altfel decât am vrea noi. Prin urmare, oricât m-ar irita, acesta e Guvernul României, şi nu cel din reveriile mele sau ale altora ca mine. Ca să nu deraiez în nevroză, trebuie să ţin cont de ceea ce-mi oferă realitatea. Lucru pe care-l recomand şi altora.
O oarecare experienţă a privitului în jur îmi spune că nimic nu sedimentează mai profund relaţiile dintre oameni decât ura împărtăşită. Citiţi presa, priviţi posturile de televiziune oligarhice: ne aflăm exact într-o situaţie de acest tip. De-o lună şi-o săptămână, de când s-a instalat guvernul, nu am auzit decât insinuări mârşave, critici vehemente, huiduieli, atacuri la baionetă. Guvernul e trimis cu genunchii pe grăunţele de porumb, chiar înainte de-a fi apucat să treacă vreo lege prin parlament. Care parlament, veţi întreba: cel care-o ţine, de la alegeri încoace, într-un concediu şi-o sărbătoare? Sau parlamentul care se plimbă pe la televiziuni, semănând confuzia prin gurile a zeci de lătrăi antrenaţi în acţiuni de diversiune? Evident că unele dintre măsurile anunţate păreau prosteşti, pripite ori parcă dinadins făcute pentru a da apă la moara detractorilor. Ceea ce nu justifică, nici pe departe, otrava ţâşnită din cuiburile de mitralieră ale trusturilor perfect aliniate în lupta contra duşmanului comun: guvernul PSD-PDL. Iar în spatele acestuia se profilează ţinta-ţintelor, preşedintele Băsescu.
O deformaţie de caracter mă împinge ca, de fiecare dată când văd pe cineva într-o poziţie slabă, să încerc să-i sar în ajutor. Nu m-am lecuit încă, deşi adesea m-am păcălit al naibii. Atacurile la adresa guvernului, valurile de injurii şi incriminări ale năimiţilor de la televiziuni şi din presa scrisă îmi dau senzaţia unui déjà-vu. Ceea ce mă face să simt un început de compasiune (simpatie ar fi prea mult!) pentru cei tăvăliţi prin saliva verde a vedetelor-marionetă care ne populează coşmarurile.
Şi iată de ce. Urmărind mişcările din Piaţa Victoriei, am constatat câteva lucruri petrecute în premieră în viaţa politică a ultimilor douăzeci de ani. Primul dintre ele este şirul de discuţii serioase cu sindicatele, patronatele şi ceilalţi parteneri sociali. A mai făcut vreun guvern postcomunist aşa ceva în perioada construirii bugetului? Eu unul, nu ţin minte. Al doilea este forţa aproape ne-românească de a se abţine de la polemici, contraatacuri şi dezminţiri sterile. Guvernul s-a mulţumit să dea comunicate scurte, la obiect, lipsite de pasionalitate şi golite de faimoasele, neaoşele adjective insultătoare. Al treilea: discursul public al câtorva miniştri (dl Pogea şi dl Nica în principal), capabili să găsească nuanţa potrivită a tonului, între informaţia rece şi retorica exprimării publice.
Am avut prilejul să-l văd de câteva ori în ultimele săptămâni pe ministrul finanţelor explicând filosofia construirii bugetului. N-am sesizat nicio stridenţă, nicio ezitare, nicio tentaţie de a ficţionaliza realitatea. Dl Pogea îmi pare a fi unul dintre puţinii politicieni actuali cu o percepţie dinamică a fenomenelor economice şi financiare, un profesionist care a înţeles ansamblul şi e capabil, prin urmare, să indice cu precizie ce amănunte... esenţiale trebuie corectate. Faptul că timp de o lună a muncit pe brânci la fundamentarea bugetului, lăsând caracuda jurnalistică şi sopranele de coloratură din opoziţie să fluiere, să scuipe, să necheze întărâtate arată un sânge rece mai mult decât necesar în actuala perioadă dominată de spaime şi frustrări. Drept dovadă, după prima sa apariţie publică, până şi cei mai nevropaţi dintre contestatari şi-au căutat alte subiecte pe care să-şi deverseze fierea.
Partea bună a lucrurilor e că ştim cu precizie că stăm rău. Şi că există câţiva oameni care nu par intimidaţi nici de viitura crizei, nici de ura clocotitoare, produsă douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru de hienele teleaste. În adâncul lor, aceştia nu-i urăsc doar pe guvernanţi. Ei urăsc chiar minuscula speranţă că România ar putea supravieţui - firavă coajă de nucă într-un ocean turbat.