"Orice s-ar spune, astfel de lucruri se întâmplă în lume... rar, dar se întâmplă". Sunt vorbele lui Gogol, alese de dramaturgul Vampilov drept epigraf pentru "Anecdote provinciale".
Îmi amintesc destul de vag de acest spectacol, pentru că eram un băieţandru atunci când l-am văzut. Pe vremea aceea, nu-mi puneam nicio întrebare legată de faptul că în repertoriile teatrelor bucureştene erau mai multe piese scrise de ruşi decât de români. Nu mă preocupa de ce Arbuzov, Maiakovski, Dostoievski sau Vampilov păreau mai bine reprezentaţi decât Băieşu, Mazilu, Horia Lovinescu ori Ileana Vulpescu.
Îmi ajungea că teatrul mi se părea cel mai frumos loc din lume, chiar şi în ultima perioadă a regimului comunist, în care garderoba devenise desuetă, întrucât trebuia să te încotoşmănezi ca să nu dârdâi în scaun, precum actorii pe scenă.
Odată intrat în sală, uitam de orice şi nu ieşeam din atmosferă nici măcar în drumul spre casă, când, aflat în troleibuzul care se târa din oraş spre cartier, repetam replicile în gând. Eram îndrăgostit de teatru, o pasiune moştenită din familie, iar când am mai crescut, febleţea s-a extins şi spre actriţe. Ba chiar, la party-ul de după prima telenovelă românească, cred că prin 2005, i-am mărturisit Torei Vasilescu, cu vocea voalată de emoţie şi riscând să comit o impoliteţe, după ce mi-a fost prezentată: "Doamnă, vă ador de douăzeci de ani!" (cam atât trecuse de când o văzusem purtând doar o cămaşă bărbătească în "Mobilă şi durere"...).
Dacă ţin bine minte, piesa "Anecdote provinciale" de la Bulandra era tot cu Tora. Dar şi cu Octavian Cotescu, unul dintre cei mai mari actori pe care am avut şansa de a-i vedea pe scenă, cu Virgil Ogăşanu, cu Bănică-tatăl... Piesa era o satiră la adresa societăţii sovietice, dar, desigur, nu doar a ei, dovadă fiind nenumăratele montări ale capodoperei unui dramaturg stins prematur.
Într-un orăşel din provincie, un oarecare Galoşin se dă de ceasul morţii când se trezeşte la hotelul pe care îl conduce cu un... metrampaj! Neştiind ce este acela un metrampaj (din franţuzescul "metteur en pages", adică un muncitor tipograf care paginează un text cules), Galoşin se aşteaptă la ce e mai rău. Adică metrampajul ar fi vreun şef mare venit de la Moscova, căruia nu i s-a arătat respectul cuvenit rangului.
De atunci, pentru mine, metrampaj a fost sinonim atât cu mersul pe vârfuri al unor provinciali faţă de oricine vine de la "centru", cât şi cu situaţiile extrem de comice pe care le pot genera confuzia şi ignoranţa.
Mi-am amintit de "O întâmplare cu un metrampaj" scrutând efervescenta scenă politică autohtonă, aflată sub semnul - aşa toacă toată ziulica televiziunile de ştiri - unei iminente remanieri guvernamentale. În weekend, s-a jucat un ping-pong de toată frumuseţea între PDL şi UDMR, parteneri de arc guvernamental.
Am văzut cum vicepremierul Marko Bela susţine că miniştii UDMR n-ar trebui să fie remaniaţi, având o activitate mulţumitoare, şi că vor fi evaluaţi la o întâlnire a grupurilor parlamentare. În completare, a venit deputatul Sulfina Barbu şi a spus că şi-or fi făcut treaba UDMR-iştii, dar evaluarea care contează e cea pe care o face primul-ministru. Sever Voinescu a turnat gaz pe foc, identificând un ministru de la UDMR, cel al Sănătăţii, care poate face mai mult decât a făcut. Până la urmă, a reieşit că şi unii, şi alţii vor fi, de fapt, evaluaţi pe 1 septembrie în cadrul unei analize la care ar putea participa şi preşedintele Traian Băsescu.
E destul de limpede cine face remanierea, nu? Nu pot decât să îmi imaginez ce se întâmplă în teritoriu atunci când astfel de discuţii au loc la "centru". Ce frisoane trebuie să aibă eşalonul doi şi trei la schimbarea ministrului. Şi cum se pregătesc nişte directoraşi să-l întâmpine pe noul şef cu felicitări şi cu asigurarea că "fostul" era un oportunist şi un incapabil!
Să nu ne facem iluzii, astfel de angoase provinciale nu sunt specifice doar celor de la putere. Putem înlocui liniştiţi PDL cu PSD sau PNL şi vom da tot de nenumăraţi tipi servili, care tremură din oficiu în faţa unui "metrampaj" din capitală. Iar aceste situaţii sunt posibile nu numai pentru că sunt universal valabile, ci mai ales pentru că la noi au rămas în picioare structurile piramidale.
Politicul, precum şi statul în sine, sunt la fel de centralizate în a treia republică, de după 1989, ca în cea populară şi în cea socialistă. "Trebuie să vedem ce facem în septembrie, mai ales în ce priveşte partea cu descentralizarea", spune Marko Bela. La destulă vreme de când suntem în Uniunea Europeană, declaraţia vicepremierului sună, ca şi remanierea, a anecdotă provincială.