Ne aflăm într-un moment extrem de interesant din punct de vedere istoric. Nu se întâmplă în fiecare zi ca adversarii să folosească într-un joc politic totalitatea mijloacelor ce le stau la dispoziţie pentru a-şi discredita, ba chiar anihila, adversarii.
Mijloacele folosite sunt în egală măsură convenţionale şi neconvenţionale. Totul a plecat de la lecturile diferite ale aceloraşi texte de lege. Încă din anii 2006-2007, am asistat pentru prima oară la contrazicerea spiritului prin utilizarea literei legii. Astăzi metodele au devenit cu mult mai sofisticate, ajungându-se până la forţări de interpretare şi contraforţări de interpretare, ajungându-se până la interminabile dezbateri în presa scrisă sau în media electronică, pe reţelele de socializare sau în mediul privat, dezbateri care au ca obiect legea, interpretarea şi aplicarea acesteia, dezbateri la care de cele mai multe ori participă personaje fără niciun fel de cunoştinţe juridice.
Vacarmul este enorm, puţinele idei logice fiind acoperite de acesta. Astăzi, de pildă, nu ştim încă, cu precizie, dacă guvernul va lua în considerare pentru acest referendum observaţiile Curţii Constituţionale, cele care se referă la legea de organizare a referendumului sau dacă votul din 29 iulie va fi organizat plecându-se de la Ordonanţa de Urgenţă care reglementează organizarea unui referendum şi care este un act legislativ ulterior aprobării legii. Astăzi nu ştim, deci, care va fi strategia de campanie a preşedintelui Băsescu şi a partidului său, dacă îşi vor îndemna susţinătorii să meargă la vot şi să îi susţină revenirea la Palatul Cotroceni sau dacă din contră, le vor cere să stea acasă, să boicoteze votul şi deci să încerce invalidarea referendumului.
Ciocnirea dintre tentativele diferite de interpretare a legii se construieşte însă pe de o parte pe neclaritatea legilor şi pe imprecizia Constituţiei, pe de altă parte pe instrumentarea politică a tuturor actelor normative.
Vacarmul aprigei dezbaterii politice curente este acoperit în mod interesant de războiul propagandistic şi de acuzaţiile care mai de care mai abracadabrante, cum ar fi, de pildă, tema tentativei de lovitură de stat, acuzaţiile conform cărora schimbările sau produs prea rapid şi că ar fi ilegale datorită rapidităţii, ş.a.m.d.
Există nenumărate victime colaterale în acest război, există nenumărate cutii de zgomote care inundă piaţa ca, de pildă, dezbaterea din jurul Institutului Cultural Român.
De fapt unde ne aflăm? Ne aflăm în locul în care Partidul Democrat Liberal încerca prin toate mijloace, în ciuda rezultatelor destul de elocvente de la alegerile locale, să îşi păstreze, ba chiar să îşi consolideze influenţa în România. Ne aflăm în locul în care Uniunea Social Liberală încearcă să preia în mod real puterea în această ţară, justificându-şi intenţia prin deţinerea majorităţii parlamentare, dar şi cu ajutorul argumentului moral pe care victoria din alegerile locale îl reprezintă.
Ceea ce va urma va fi cu siguranţă extrem de interesant pentru istoric.