Radio Europa Liberă/Radio Libertatea a fost o obsesie, o fobie a aparatelor represive şi propagandistice comuniste.
Popularitatea la nivelul publicului larg era dublată de atenţia pe care i-o acordau membrii elitelor comuniste. Tablei de pseudo-valori impuse de regimul comunist (din România, Polonia, Bulgaria, Cehoslovacia etc.) i se contrapunea o tablă alternativă de reale valori democratice. Acest lucru reiese cât se poate de limpede din volumul lansat joi, 14 octombrie 2010, la Woodrow Wilson International Center for Scholars. Coordonat de A. Ross Johnson şi R. Eugene Parta (ambii au avut funcţii de conducere în cadrul RFE/RL), cu o prefaţă datorată istoricului britanic Timothy Garton Ash, lucrarea se intitulează "Cold War Broadcasting: Impact on the Soviet Union and Eastern Europe" şi a apărut anul acesta la Central European University Press. Am fost invitat de organizatori să vorbesc alături de cei doi editori. Pe parcursul celor trei intervenţii s-a accentuat impactul transmisiunilor vestice deopotrivă la nivel societal şi individual, contribuţia lor la spargerea monopolului informaţional al ideocraţiilor comuniste. Au fost discutate sondajele de opinie organizate de secţia specializată a RFE/RL printre vizitatorii ori emigranţii din statele comuniste ajunşi în Occident (metodologie, relevanţă, implicaţii). Au fost examinate reacţiile conducerilor comuniste la transmisiunile Europei Libere, planurile de intensificare a acţiunilor propagandistice anti-occidentale, lecţiile acelei perioade. În intervenţia mea am insistat asupra necesităţii publicării neîntârziate a tuturor documentelor legate de acţiunile Securităţii interne şi externe legate de ceea ce a fost un adevărat război împotriva Europei Libere.
Evenimentul amintit mai sus mi-a trezit o serie de amintiri legate de rolul postului de radio Europa Liberă în perioada comunistă. Am început să ascult RFE aproximativ în 1965, de la 14 ani. Sugestiile de lectură pe care le desluşeam în emisiunile Monicăi Lovinescu şi ale lui Virgil Ierunca mi-au orientat în mare măsură căutările intelectuale. Ca şi atâţia dintre prietenii mei, am admirat profesionalismul editorialelor lui Noel Bernard. În 1968, ascultam cu pasiune analizele legate de mişcările studenţeşti din Polonia şi Franţa, de Primavara de la Praga. Îmi amintesc perfect emisiunile care au urmat invaziei Cehoslovaciei de către trupele celor cinci state din Pactul de la Varşovia. Îmi amintesc cum ascultam cu insaţiabil interes scrisorile primite de la ascultători, informaţiile despre Mişcarea Goma, despre SLOMR (Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România), despre greva anticomunistă a minerilor din Valea Jiului.
La Europa Liberă am auzit prima oară numele unor Jacek Kuron, Karol Modzelewski, Adam Michnik, Vaclav Havel, Leszek Kolakowski, Pavel Kohout, Ivan Svitak, Milovan Djilas, Vladimir Bukovski, Leonid Pliuşci, Andrei Saharov. Acolo am ascultat îngrozit serialul lui Virgil Ierunca despre ororile de la Piteşti. La Europa Liberă am auzit textul complet al declaraţiei de înfiinţare a Cartei 77 şi tot acolo am ascultat reportajele de la Gdansk din august 1980, când guvernul comunist polonez a recunoscut sindicatul liber şi autoguvernat Solidaritatea. Nu voi uita niciodată transmisiunile legate de vizita în 1979 a Papei Ioan Paul al II-lea în Polonia. Graţie acestui ziar vorbit ştiam ce se întâmplă în celelalte state din Europa de Răsărit şi Centrală, eram sincroni, la nivelul informaţiei, dacă nu şi la acela al acţiunii, cu vecinii noştri.
Un text disident transmis la Europa Liberă devenea rapid subiect de discuţii în varii cercuri şi grupuri. Protestele unor Paul Goma, Vasile Paraschiv, Ionel Cană, Gh. Braşoveanu, Carl Gibson, Victor Frunză, Dorin Tudoran, Doina Cornea, Dan Deşliu, Mihai Botez, Mariana Celac, Ion Puiu, Vlad Georgescu, Radu Filipescu, Gh. Calciu-Dumitreasa, Nicu Stăncescu, Gabriel Andreescu, Dan Petrescu, Liviu Cangeopol, Carmen Popescu, Geza Szocs, Ion Vianu, Ion Negoiţescu, Mircea Dinescu, grupul de acţiune Banat, deveneau bun public, erau auzite de milioane de oameni. Din nefericire, alte texte disidente au fost confiscate de Securitate înainte de a ajunge în străinătate şi de a fi difuzate de Europa Liberă (mă refer, de pildă, la "Apelul către Europa", din 1980, al poetului Viorel Padina, document remarcabil prin claritate morală şi analitică). Acum câţiva ani a apărut la Polirom volumul "Fragmente salvate" de Vasile Gogea, scriitorul disident din Braşov care a contribuit decisiv la aducerea la cunoştinţa opiniei publice internaţionale a mişcării anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987. Radio Europa Liberă a fost vocea unei societăţi doar aparent amuţită.