Horia-Roman Patapievici: "Am mai scris despre puterea cetateanului. Ceea ce cred ca nu am accentuat suficient este nerusinarea demagogica a politicianului care tot vorbeste de ea, de parca puterea cetateanului ar fi cumva comparabila cu a sa ori, macar, ar fi facuta din aceeasi substanta."
Am sugerat mai demult ca singura putere reala a cetateanului este indirecta: puterea sa directa (puterea votului) nu are capacitatea nici de a controla abuzurile, nici de a-i sanctiona pe vinovati. Faptul este evident daca ne gandim la situatia drumurilor din orasele noastre. E adevarat ca cetatenii au posibilitatea de a-si alege primarii. Insa, desi stau sub puterea votului, toti primarii s-au dovedit, in raport cu calitatea asfaltarilor, nereformabili.
Din doua motive. Intaiul este ca votul alege, dar nu stabileste oferta. Indiferent de tipul votului, stabilirea ofertei este in mana partidelor, ceea ce inseamna ca cetatenii nu pot vota decat in interiorul unei oferte pe care nu o controleaza. Intr-un sens, ei nu pot alege mai bine decat li se permite, iar arbitrul este nu atat partidul, cat logica de partid. O prima limita a puterii cetateanului este, prin urmare, logica de partid.
Al doilea motiv tine de imposibilitatea de a exercita vreun control asupra contractelor. In urma unei licitatii, autoritatile locale incheie contracte cu firmele de asfaltare. Cu exceptii nesemnificative, aceste contracte sunt legale (chiar daca atribuirile se fac, probabil, de regula, cu comision). Insa, desi se asfalteaza in fiecare an, drumurile sunt tot mizerabile, circulatia devine de la un an la altul mai grea, orasul e din ce in ce mai sufocat, iar mecanismul prin care banii publici iau sistematic calea firmelor care castiga legal licitatii pe care la fel de „legal” nu le respecta nu poate fi nicicum demontat.
De ce nu exista nicio sanctiune din partea autoritatilor locale? Indiferent ca este vorba de incapacitate ori de complicitate, e o iluzie sa credem ca cetatenii ar putea schimba prin vot aceasta situatie. Primarii se schimba, dar mecanismul risipirii banului public ramane neschimbat. Motivul este ca, in aceste cazuri, puterea reala a cetateanului atarna fie de cinstea autoritatii contractante, fie de justitie, daca partile contractante nu respecta datele angajamentului. Prin urmare, a doua limita a puterii cetateanului asupra celor pe care ii alege este data atat de capacitatea justitiei de a determina respectarea contractelor, cat si de vointa partilor contractante de a le respecta. Cinstea alesilor si simtul datoriei celor numiti sunt cele care limiteaza, in sens tare, puterea cetateanului. Adica doua imponderabile, care tin de nivelul general de (in)cultura si (in)corectitudine al societatii.
Concluzia acestei sumare analize este ca puterea cetatenilor asupra alesilor este fictiva in absenta justitiei si neputincioasa in prezenta necinstei ori in lipsa corectitudinii. Invocarea puterii votului de catre politicieni este intotdeauna si demagogica (pentru ca ei stiu ca nu e reala), si frauduloasa (pentru ca disimuleaza adevaratele cauze ale lipsei de eficacitate). Schimbarea politicienilor, prin vot, nu a putut niciodata schimba si cauzele pentru care cetatenii au vrut sa ii schimbe. In absenta cinstei individuale ori a justitiei, cetatenii raman si in conditii democratice la cheremul politicienilor.
La aceste cauze se adauga si o alta, care nu depinde nici macar indirect de vot. Odata ales, politicianul are multe puteri: are puterea remunerata a functiei; are puterea, imprevizibil recompensata, a favorurilor pe care, in virtutea functiei, le poate acorda; are puterea de a dobandi privilegii legale; are puterea de a acorda putere etc. Pe scurt, are puterea influentei sale, pe care nimeni nu o poate nici masura, nici controla; si beneficiaza in chip nelimitat de puterea functiei sale, care, fara a fi ilegala, nu urmeaza caile legii. Partea cea mai plina de urmari incontrolabile a puterii unui politician rezulta din posesia functiei, nu din exercitarea ei.
Caci puterea politicianului este, din pacate, indivizibila? Aceasta este cauza profunda a faptului ca cinstea unui politician, daca nu exista, nu poate fi nici indusa, nici stimulata. Nici un mecanism institutional nu poate limita puterea unui politician la puterea atributiilor sale, eliminand ori punand sub control puterea care decurge nu din exercitarea functiei, ci, pur si simplu, din posesia ei. In orice pozitie care poate exercita putere prin simpla influenta, abuzul este inseparabil legat de uzul functiei. Din aceasta inseparabilitate decurge limita controlului democratic asupra functiilor alese ori numite.
In concluzie, singura putere reala a cetateanului nu este votul, cum se lauda politicienii care vor sa profite de pe urma acestei minciuni, ci este cinstea politicianului, pe care nimeni nu o poate impune prin lege, si justitia, pe care nici o lege nu o poate determina sa faca dreptate. In ultima analiza, singura putere veritabila de care dispunem este cinstea fiecaruia dintre concetatenii nostri.