Răzvan Exarhu: „Iubesc România, de aceea mă gândesc să emigrez!”
Ieri am fost la sediul SPP din Cotroceni pentru a-mi fi returnat un obiect «periculos» pe care agenţii Serviciului de Pază şi Protecţie mi-l reţinuseră cu o săptămână în urmă. În general, atunci când preşedintele participă la un eveniment într-un spaţiu închis, măsurile de securitate impun reţinerea obiectelor considerate periculoase. În cazul meu a fost un briceag Victorinox care mi-a fost pus „la păstrare” primind în schimb un bon cu un număr dat şi obiectului. Cu el îmi puteam primi înapoi „arma letală”. Acest lucru se putea face imediat după terminarea evenimentului sau la sediul lor din Cotroceni. Nu am reuşit să-l recuperez imediat, fapt ce însemna că mă voi duce personal după el. Am ajuns acolo după fix 7 zile. Răspunsul lor a fost următorul: „Ne cerem scuze, nu-l găsim!”. M-am gândit să-mi păstrez calmul şi să nu exagerez.
Unul din agenţi a început să sune, să caute, să încerce să dea de urma lui. Bineînţeles, fără nici un rezultat. „Nu ni s-a mai întâmplat niciodată!” era scuza lor. O agentă blondă, care pufăia dintr-o ţigară foarte energic, mă întreabă cu un zâmbet „suspect” pe buze: „Era de firmă, cumva un Victorinox sau…?”. Îi răspund că da. Într-un final mi-au luat numărul de telefon ca în cel mai scurt timp să mă anunţe dacă îl găsesc. PS: Agentul SPP m-a liniştit că în cazul în care nu-mi vor găsi briceagul vor fi puşi în situaţia de a-mi cumpăra altul! „Drăguţ” din partea lor, doar că acel briceag era un cadou, aşa că avea o valoare sentimentală! E mărturia unui blogger pe care îl găsiţi la http://blogoflender.wordpress. com. Odată cu acordul de preluare a textului, am primit de la autorul lamentaţiei on-line şi un update despre situaţia kestiei: a fost chemat azi, vineri, 22 mai, să i se dea la schimb briceagul unui lucrător SPP, aşa că deocamdată negocierea continuă. Deja e de râs. În afară de o legitimă revoltă, singurul lucru care mi se pare că nu stă în picioare este fraza de deschidere, cea cu emigrarea. Şi în majoritatea discuţiilor publice despre ce ni se întâmplă zi de zi, pe care le citim în ziare sau pe net, le auzim la radio sau TV, concluziile sunt la fel de abrup te şi la fel de puţin cântărite, să zicem. Disproporţia e întotdeauna vizibilă la rece, dar niciodată atunci când vrei ca odată cu problema ta să rezolvi şi restul kestiilor presante. Ficare mică luptă se confundă cu o cauză generală. Aşa a ajuns o bună parte din populaţie, fie că e vorba de comunicatori profesionişti sau nu, să propovăduiască binele, cauzele drepte, solidaritatea şi alte nobile principii cu multe spume la gură.
A devenit o profesiune de credinţă să te dedici carierei de antimanelist sau anti-orice. E deja chiar o combinaţie de blazon nobiliar cu diplomă MBA pe kestii de joasă speţă. Dacă înfierezi nişte cretini şi simţi că tu eşti legea, te poţi aştepta să fii adulat. Lumea se vede cel mai bine din activitatea bine remunerată, se pare, de opozant. Cine nu are probleme cu maneliştii poate avea ceva de reproşat clanului capitaliştilor. Sau poate preferă să fie antipesedişti, antipenelişti, antirepublicani sau antiglobalişti. Alternativa nu se întrevede decât în soluţii radicale şi din păcate infantile. Soluţia nu este o altă opţiune, nici o boare de negociere, ci părăsirea totală, dublată de arderea holdelor, otrăvirea fântânilor şi blestemarea pământului.
Am pomenit săptămâna trecută de doi agenţi de asigurări Omniasig, care şi-au ratat cariera de ajutor de şomer. Nu sunt supărat pe ei, nu vreau să plec din ţară pentru că m-au făcut să pierd timp şi să dau telefoane. O să schimb compania de asigurări. Orice doză de absurd este tratată într-o cheie nostradamică, iar tot ce poate veni din omenie este ceva exclus din principiu. Plângerea, petiţia şi reclamaţia sunt subiecte naţionale. Umorul şi înţelegerea relativităţii nu mai sunt de mult printre noi. Iar ardoarea asta cu care cerem de la alţii ceea ce puţini dintre noi oferă la schimb e o boală de care nicio gripă nu ne poate scăpa.
Oamenii par incapabili să se mai înţeleagă şi nu mai văd miza pentru care îşi pierd timpul şi viaţa. Un manelist poate fi antiglobalist. La fel ca omul, niciun briceag nu e de neînlocuit. Ar fi bine ca noua noastră lume să nu se închine la: intolerează-l pe aproapele tău.