Am auzit ieri la televizor mai multe voci, între care a lui Victor Ponta şi a Adrianei Săftoiu, care susţineau că nu e nimic de comentat în discursul preşedintelui Băsescu, pentru că, de fapt, el n-a spus absolut nimic.
E adevărat, dacă nu şi-a dat demisia, dacă n-a anunţat căderea guvernului şi alegeri anticipate, pentru opoziţie e ca şi când preşedintele ar fi tăcut. Totuşi, eu cred că el a spus nişte lucruri care merită comentate. Mai întâi, preşedintele şi-a recunoscut gafele, între care cea fatală, cu Raed Arafat. Nu e puţin lucru pentru o fire ca a lui Băsescu. A avut şi curajul să aducă în discuţie cuvântul, în sine urât mirositor, de "dictator", cel care i se aruncă în obraz cu atâta furie şi pe atâtea canale TV, bloguri şi ziare încât apare un paradox: cum poate fi dictator omul cel mai înjurat al unei naţiuni? Nu poate fi, e adevărat, dar şi nefiind un dictator, când ţi-ai asumat postura de preşedinte- jucător deja ai devenit simbolul şi-al binelui, şi-al răului unei guvernări. Nu mai eşti responsabil doar de felia ta de putere la care te îndreptăţeşte Constituţia, ci de tot ce se petrece sub soare, asemenea şefului de trib care e ucis dacă nu poate aduce ploaia. Nemulţumirea faţă de Băsescu, care până acum câţiva ani era doar a unei părţi a clasei politice, s-a răspândit în spaţiul public prin neîncetata propagandă a posturilor TV ale lui Voiculescu şi Vîntu, dar şi prin gafele şi aroganţa preşedintelui, iar azi asistăm la apariţia unui al treilea cerc de resentimentari, exact cei care, în proporţie de 75 la sută, îl salvaseră cu ani în urmă de la o debarcare injustă. Mă refer la populaţie. Este singura forţă pe care Băsescu n-avea voie s-o piardă. Discursul său de alaltăieri s-a îndreptat exclusiv către populaţie. A fost o informare despre unde suntem şi ce ne aşteaptă. Nu a fost un discurs rău, ci doar unul nepotrivit cu vântul de schimbare care i-a smuls deja căpitanului pânzele de la corabie. Şi mai ales, cum spuneam, unul tardiv. Acest discurs ar fi fost adecvat la începutul crizei, când s-au tăiat unei populaţii sărace 25 de procente din salarii şi s-a mărit TVA-ul la 24 la sută. De ce nu a făcut atunci guvernul un referendum, de ce nu s-a făcut un pact cu cei care urmau să ducă greul crizei?
Preşedintele a cerut societăţii civile şi intelectualilor să iasă din letargie şi să-l sprijine ca-n vremurile bune. Când într-adevăr l-au sprijinit ca pe niciun alt preşedinte dinaintea sa. Din păcate, nenumăratele sale gafe au arătat că Traian Băsescu are-n sinea lui toate reflexele românului mediu: autoritarism, sexism, rasism, dispreţ pentru intelectuali, e drept, nu în proporţii catastrofale (e o exagerare uriaşă să vezi în el un fascist sau un tiran), ci, ca să zic aşa, la nivel de stil de viaţă şi de gândire cotidiană. Nici când toate acestea au devenit evidente nu l-au părăsit toţi oamenii de cultură, pentru că încă deosebeau omul politic de omul pur şi simplu. Curând, şi omul politic şi-a epuizat credibilitatea, iar azi nu cred că vor mai răspunde mulţi intelectuali chemării sale în ajutor. În definitiv, ultimul ţap ispăşitor al puterii, Theodor Baconschi, e unul dintre puţinii intelectuali din conducerea PDL...
M-am cutremurat, ascultând discursul de alaltăieri, la curajul lui Băsescu de a ne arăta, cum arăţi un câmp plin cu oseminte, ce ne aşteaptă în viitor. Am aflat că nu ne mai putem baza pe investiţiile străine, ci doar "pe forţe proprii", ceea ce ne întoarce, economic, în evul mediu comunist. Am aflat că şansa noastră e strângerea relaţiilor cu ţările din jur şi, fireşte, cu prietenii noştri tradiţionali, China şi Africa. Scăparea, cum s-ar spune, e unde-o căuta şi nea Ceaşcă pe vremuri. Am mai aflat că nimeni nu poate să fugă de criză, dar că împreună, strâns uniţi etc. etc. E greu să te-mpotriveşti vântului schimbării. El te mătură şi cu un discurs bun, şi cu unul rău, şi pe drept, şi pe nedrept. Dar vântul rămâne vânt, poate doar dărâma, nu şi edifica. Vom abandona anul acesta, poate, corabia beată a actualei puteri. Dar, în loc de salvarea aşteptată, mă tem că ne vom trezi pe pluta Meduzei, unde ne vom devora unii pe alţii pentru supravieţuire.