Frecvenţa cu care apar ideile proaste în politica românească nu este egalată zilele astea decât de ritmul alert în care se închid prăvăliile în malluri, lăsând în loc găuri plombate cu bannere uriaşe ce proclamă, cu entuziasmul forţat al disperării, „aici se va deschide un nou magazin pentru dumneavoastră”.
Firmele au redus inventarele, ca diversitate şi calitate, la oferta de acum şase-şapte ani, înainte de marele boom al consumerismului, păstrând la vânzare doar produsele cele mai scălâmbe, bizare şi bling în încercarea, probabil corectă, de a anticipa gusturile clientului român mediu.
Bucureştiul şi oraşele mai mari de provincie arată ca nişte Chişinăuri un pic mai colorate, în care deosebeşti clar cele trei categorii sociale de bază ale tranziţiei: (1) vârsta a doua şi a treia care a pierdut cursa, în trenciuri ponosite şi basmale, mişunând cu sacoşica; (2) copiii şi/sau nepoţii lor, la fel de lipsiţi de resurse, doar costumaţi mai aspiraţional în uniforma tricou-cuglugă, blugi-cu-paiete, călărind maşini germane second-hand de pe care curg tablele; (3) în fine, câştigătorii tranziţiei, care găsesc o cale sau alta să-şi etaleze în nasul celorlalţi succesul.
Iar acum, o falangă de politicieni, în general tot second-hand, din Comisia de agricultură a Camerei, s-au gândit să dea un asalt şi la fărâma de spaţiu public, aşa kitsch cum e el, în care aceste categorii sociale se mai întâlneau: supermarketul din mall.
N-am iluzii privind comisiile de agricultură din parlamente, ele fiind în mai toată Europa nişte bastioane ale protecţionismului miop, controlate de afacerişti. De ce ar face a noastră excepţie, fie că e vorba de hârşâitul traseist Valeriu Tabără, actualmente la PDL, fie de mai tânărul Valer Steriu, fost PSD şi actualmente independent, ori de Culiţă Tărâţă, care e aşa cool încât este primit cu bucurie în orice partid vrea el să se ducă.
Gândirea anti-economică este aici la ea acasă. Vezi celebra întrebare carei frământă pe agro-parlamentari, la unison cu grupurile de interese: „cât se alocă agriculturii de la buget?”. Ca şi când aceasta ar fi un fel de sector public, precum educaţia sau sănătatea, care e normal să consume bani publici, nu o activitate economică productivă, care trebuie ca una peste alta să aducă bani la buget.
Din lipsă de ocupaţie, acest grup de amici PDL-isto-independenţi (sanchi) a venit cu ideea ca supermarketurile să fie închise prin lege duminica, în beneficiul, vezi- Doamne, al „magazinelor de cartier şi producătorilor rurali”.
Bineînţeles că în beneficiul acestora şi al câtorva procesatori care au lanţuri independente de distribuţie ce nu prea fac faţă concurenţei, că doar nu în beneficiul consumatorilor, ce vă gândeaţi?
Consumatorul mărunt este ultima persoană la care s-ar gândi un parlamentar român, dincolo de gargara de la TV, pentru că acesta nu se organizează în sindicate şi nu cotizează la partid.
Trec peste câteva mici detalii: că nu e clar unde tragi linia între mall, supermarket, alimentară mare sau mică, prăvălie etc., ca să ştii pe cine închizi şi pe cine nu, decizia fiind fatalmente arbitrară; că acolo unde există asemenea legi în Europa, toată lumea trebuie să închidă duminica, reglementarea având mai curând rădăcini istorice şi religioase - dacă închizi doar pe unii, iar pe alţii nu, vei avea probleme cu politica europeană de concurenţă; şi că nu înţeleg care sunt în România acele magazine de cartier cu valoare sentimentală şi urbanistică ce trebuie protejate, ca în Franţa sau Germania: alimentarele socialiste de la parterul blocurilor, între timp transformate în bănci, sexshopuri şi săli de bingo?
Mai important mi se pare că, la fel ca atunci când ministrul Cseke a propus să taxăm suplimentar alimentele tip fast-food (apropo, ce se mai aude, a căzut baltă sau perseverăm?), iniţiativa a venit din senin, copy-paste la a şaptea mână după una din miile de idei proaste care circulă şi prin Occident, fără un studiu de impact în mediul social românesc, mult diferit de cel din SUA sau Olanda.
Dacă se vor închide totuşi supermarketurile duminica, sau suprataxa pizza şi Coca-Cola, ceea ce nu prea cred, cei care vor suferi cel mai tare vor fi tot consumatorii mici şi medii, care vor continua să devină obezi de la seminţe, bere la PET şi porcăriile ieftine de provenienţă dubioasă cumpărate de la tarabele din Matache, de care legislatorul nu se va atinge din motive sociale.
Un singur motiv de satisfacţie aş avea în această eventualitate, dar una foarte platonică: marea industrie de retail ar fi pedepsită exact pe unde păcătuieşte, pentru că în loc să se apere cu argumente raţionale şi să convingă opinia publică de justeţea cauzei sale prin beneficiile la consumator, recurge la aceleaşi manevre opace şi mituire de politicieni pe care le practică şi adversarii săi din lobby-ul agricol.