Viaţa publică românească este inundată în ultimele zile de părerea conform căreia cei care ne conduc astăzi ca şi cei care ne-au condus în trecut sunt la fel de incompetenţi, la fel de corupţi, la fel de manipulatori şi deci orice am face în faţa noastră nu se află decât perspectiva de a alege dintre mai multe rele extrem de asemănătoare între ele.
O bună parte a manifestanţilor din Piaţa Universităţii şi din celelalalte pieţe din cele peste 60 de oraşe, în care au ieşit să îşi ceară drepturile, par a fi fost convinşi de acest punct de vedere.
Câteva lucruri trebuie aici neapărat spuse. În primul rând, înainte ca glasul străzii să fi susţinut ideea conform căreia corupţia şi incompetenţa sunt în mod egal răspândite în interiorul clasei politice în România, era deja clar, pentru orice observator atent al evoluţiilor publice, faptul că o Putere din ce în ce mai puţin legitimă şi din ce în ce mai temătoare pentru viitorul său electoral, găsise ca strategie principală de comunicare tema – toţi sunt la fel, de ce să îi votăm pe alţii câtă vreme şi aceia sunt la fel de ticăloşi, corupţi şi proşti.
În al doilea rând nu trebuie în niciun fel desconsiderată nemulţumirea justificată a celei mai mari părţi a concetăţenilor noştri, oameni ale căror iluzii conturate în urmă cu două decenii au fost de cele mai multe ori spulberate de eşecul repetat al decidenţilor politici. Altfel spus, opinia publică are tentaţia unei generalizări pe care însă aparatele de propagandă ale actualei puteri o stimulează prin toate mijloacele. Mijloace media, lideri de opinie sau comunicatorii partidelor aflate la putere fac de multe ori tot ce pot pentru a stimula şi consolida punctul de vedere conform căruia cu toţii sunt la fel, criza politică e provocată de reaua voinţă şi incompetenţa generală şi deci de ce nu ar rămâne la Putere dacă ceilalţi nu sunt mai buni decât ei. Nu, în niciun caz nu suntem toţi la fel. Nu, în niciun caz competenţa şi eficienţa guvernului Tăriceanu, de exemplu, nu poate fi comparată cu incompetanţa şi eşecul guvernului Boc. Nu, în niciun caz claritatea şi transparenţa vieţii publice a lui Crin Antonescu nu poate fi comparată cu nenumăratele acuze şi cu multiplele dosare pe care mulţi alţi membri ai clasei politice româneşti le-au acumulat.
Apropiindu-ne de dezbaterea ultimelor zile, chiar dacă domnii Baconschi şi Diaconescu aparţin aceleiaşi coaliţii aflate astăzi la guvernare, competenţa lor profesională nu poate fi în niciun fel comparată. Domnul Baconschi este în primul rând o fiinţă extrem de arogantă, întregul său comportament public dovendind-o. Ca ministru de externe a avut cea mai jalnică prestaţie dintre cei care au ocupat această poziţie după decembrie 1989. La sfârşitul mandatului său a avut chiar "inabilitatea" de a face apologia propriului său mandat, amestecând inexactităţi şi jumătăţi de adevăr. Răul pe care domnul Baconschi l-a făcut României, de multe ori prin absenţa unor decizii oportune, va putea fi cuantificat numai în anii următori. Dar cel mai grav lucru este fără îndoială fractura evidentă pe care a reuşit să o provoace între propriul său cabinet (el şi aşa zişii săi consilieri) şi grupul de profesionişti pe care Ministerul român al Afacerilor Externe îl reprezintă. În opoziţie cu Baconschi, Cristian Diaconescu este un bun cunoscător al ministerului de Externe, un adevărat diplomat de carieră, un profesinist apreciat chiar şi de către rivalii politici.
Clasa politică nu este deci deloc la fel, există competenţi şi incompetenţi, există mulţi oameni curaţi şi din nefecire şi mai mulţi oameni corupţi, cei mai mulţi aflându-se în actuala putere.