Mircea Mihăieş: "Cazul e, din acest moment, încă un bolovan ce atârnă greu în balanţa partidului."
După ce a împărţit pumni în stânga şi-n dreapta, ca un veritabil pugilist, doamna Nicolai e prinsă, la rându-i, într-un clinci de box. Nu mă pot preface că o compătimesc, de vreme ce nu mi-am ascuns antipatia - de cetăţean - faţă de evoluţia ei pe scena politică. Aveam destule argumente: de la stilul de-o agresivitate insuportabilă, la comportamentul de femeie-comisar (ştiu c-o să sară iarăşi cu gura, ţipând c-a fost atacată în calitatea ei de „femeie“: îi atrag atenţia că simpla apartenenţă la un sex, fie el masculin ori feminin, e absolut irelevantă când intri în viaţa publică.
Dacă Norica Nicolai ţine cu tot dinadinsul s-o dăm pe feminisme, nimic nu mă împiedică să citez exemplul faimoasei torţionare Vidosa Nedici, despre care aflăm din „Lexiconul negru“ al Doinei Jela că „era vestită pentru neverosimila ei cruzime şi pentru metoda de tortură preferată: bătaia cu creionul la testicule“. Asta ca exemplu de ce e în stare o femeie hotărâtă, şi nimic mai mult. Nu vreau să fac o paralelă biografică între cele două personaje, pentru că nu am argumente: viaţa m-a ferit de orice contact atât cu torţionarii, cât şi cu procurorii comunişti! De fapt, Norica Nicolai mi-a displăcut iniţial pentru lucruri aparent mărunte.
Iată două exemple: în CV-ul său oficial, de pe site-ul parlamentului, la rubrica „Activitate politică“ nu şi-a trecut nici rolul jucat în cadrul partidului comunist, nici apartenenţa la PNŢCD. Dacă în primul caz lucrurile sunt explicabile (doar ne-am născut cu toţii după 1989!), în privinţa amneziei legate de partidul lui Coposu lucrurile sunt de-a dreptul enigmatice. Or fi mirosit ceva bătrânii ţărănişti şi au refuzat să-i ofere mult-visata trambulină de lansare politică?
Oricum, în numai şapte ani, dna Nicolai a făcut la PNL o carieră demnă de astronauţii sovietici. Nu mi-a plăcut nici faptul că acelaşi personaj a participat în martie 2004 la un congres internaţional organizat de „Council of Asian Liberals and Democrats“ pretinzând că e doctor. Fişa ei biografică menţionează clar că, în 2007, era încă „doctorand în management“ la - de ce-aş fi pariat? - Universitatea Valahia din Târgovişte. Prin urmare, „Dr. Norica Nicolai“, formula sub care a pretins să fie prezentată în programul conferinţei, e o perfectă ficţiune. Veţi spune că toate acestea sunt fleacuri.
Dar vă înşelaţi. Atunci când vrei să fii ministru al justiţiei într-o ţară democratică nu trebuie să existe niciun firicel de care să se agaţe şantajiştii ori profitorii. Las’ că personalitatea şi caracterul omului sunt alcătuite tocmai din astfel de bagatele: azi o eroare de încadrare juridică, mâine o arestare nemotivată, poimâine o modificare a mandatului de arestare preventivă şi o încarcerare fără judecată, şi tot aşa. Apărându-se de acuzaţiile aduse de preşedintele Băsescu, dna Nicolai a încercat să dea vina pe Securitate.
Fragmentele de dosar postate pe internet sunt cât se poate de clare: sancţiunea în cazul „substituţiei de infractori“ a fost dată pe linie strict profesională, de procurorul inspector Toma Dobre, fără niciun amestec al Securităţii. N-a fost vorba, aşadar, despre un simplu „incident“, cum susţine, minimalizator, dna Nicolai, ci de-o gravă eroare de procedură. Şi totuşi, ea are tupeul să acuze - tocmai ea! - şi să contraatace disperat. La urma urmelor, dna Nicolai e consecventă cu sine.
Complet lipsită de scrupule, încearcă să-şi fructifice alianţele şi să încaseze dividendele mizerabilelor campanii în care s-a angrenat. Sunt uimit însă de încăpăţânarea lui Tăriceanu de-a ne-o băga pe gât. Impusă de aripa stângistă a partidului, Norica Nicolai va trebui să le dea colegilor o sumă de explicaţii. Obsedată, cum o vedem, de „ştergerea urmelor“, e sigur că nu şi-a anunţat companionii de eventualele „slăbiciuni“ ale biografiei profesionale (şi nu numai).
Cazul „Nicolai“ e, din acest moment, încă un bolovan ce atârnă greu în balanţa partidului. Argumentele stupefiante, de tip Crin Antonescu, potrivit căruia numirile miniştrilor sunt gesturi politice şi că, prin urmare, nu e nevoie de niciun fel de competenţă profesională, arată cât de jos a putut să coboare PNL, partidul în care ne puseserăm speranţa redresării morale a României. Ele se adaugă altor opinii miloage: deh, ce să-i faci, aşa era sub comunism!
Aşa o fi fost sub comunism atunci când erai procuror şi când te adresai superiorului cu „vă raportez“. Au existat chiar şi pe vremea aceea milioane de oameni fără pete în „mapa profesională“ tocmai pentru că nu s-au făcut vinovaţi cu nimic. Cu alte cuvinte, marea majoritate a românilor de azi a trăit sub comunism, dar numai unii au făcut porcării. Întâmplător sau nu, vinovaţii de atunci sunt aceiaşi care continuă să le facă şi acum.