Radu Paraschivescu: "Prima librărie privată de după decembrie 1989 nu s-a deschis la Bucureşti, Timişoara, Sibiu, Cluj sau Iaşi, ci la Mangalia."
Primul târg românesc de carte de după decembrie 1989 nu s-a născut la Braşov, Arad, Craiova, Oradea sau Târgu-Mureş, ci tot la Mangalia. Cele două iniţiative în favoarea cărţii au în spate acelaşi personaj: Gheorghe Todor, un căpos fanatizat de obsesia că dragostea pentru literatură nu merită să moară şi n-are voie să sufere. Energic, guraliv, uneori pisălog şi întotdeauna gata să facă lucruri, Gheorghe Todor a plantat în Mangalia ideea că marea nu e doar locul unde te bronzezi, faci baie şi mănânci hamsii, ci şi un spaţiu unde cartea n-are motive de stinghereală. Aşa a fost din 1990 până acum. Ar fi putut fi la fel în continuare, dar cineva a observat că roţile n-au beţe şi s-a simţit obligat să le vâre.
Iar acum, faptele. Ca în fiecare an, Gheorghe Todor a poposit la primărie ca să solicite sprijin pentru târgul de carte. Primarul trebuia doar să pună la dispoziţie Casa de Cultură şi să acopere o parte din cheltuielile legate de cazarea scriitorilor invitaţi. Un lucru care până în 2008 s-a realizat fără opinteli a devenit imposibil din cauze ridicole. Căci noul primar face parte dintr-un partid, pe când Gheorghe Todor a fost directorul de campanie al contracandidatului. Iată o miză suficientă pentru ca edilul abia instalat să trateze cu dispreţ şi distanţă un eveniment care a fixat, de fapt, Mangalia pe harta culturală a ţării. Tentativele lui Todor de-a obţine o audienţă la noul primar au eşuat, apelurile telefonice de asemenea. Mihai Tusac, care a preluat primăria cu o lună în urmă, nu dă semne că l-ar interesa fie şi simbolic problema târgului de carte.
Dornic să aflu din gura dumnealui dacă târgul are vreo şansă, l-am căutat la telefon trei zile la rând. Mi-a spus de fiecare dată că are consilieri care se ocupă de viaţa din Mangalia şi că la proxima convorbire îmi va da un răspuns precis. Lucru firesc, ştiut fiind că Mangalia are o populaţie cât Ciudad de Mexico şi o întindere care o apropie de Los Angeles. Răspunsul n-a sosit nici până azi. Probând o artă cvasihamletiană a tergiversării, domnul Tusac a confirmat ceea ce lumea bănuia de-o vreme: că urmăreşte să se răzbune pe Gheorghe Todor şi să-i arate că, la un skanderbeg pe teme de interes general, musculatura dumisale câştigă. Omul care a repetat până la nevroză că va reda primăria locuitorilor are ca prim punct pe agendă pedepsirea adversarilor politici. Şi nici măcar nu-şi dă seama că se răzbună pe cine nu trebuie: pe cititorii şi iubitorii de carte din oraş.
Ce înţelegem de-aici? Mai multe lucruri. Primul este că primarul Tusac a cercetat atent cuvântul „cultură“ şi a decis că doar ultimele trei litere au sens. În al doilea rând, trebuie remarcată forţa de seducţie a bufonilor edilitari. Mihai Tusac, zugrăvit în panouri enorme în toată Mangalia, e doar un nume dintr-o serie. Amestecul de populism, demagogie şi ipocrizie balcanică dă reţeta infailibilă în faţa unui electorat debil, emoţional şi naiv, fapt ilustrat în forţă de Sorin Oprescu, Cristian Piedone Popescu sau Marian Vanghelie.
Dacă istoria Mangaliei ar trebui să-i consemneze acum prezenţa, Mihai Claudiu Tusac ar rămâne celebru prin două lucruri: a scos din ţâţâni uşa primarului, sprijinind- o de un perete exterior al clădirii (un gest cu o încărcătură pur caţavenciană), şi a sabotat cel mai vechi târg de carte din România. Pentru cineva care a declarat că a fost format de Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, e OK.