Actorul Mircea Diaconu îşi joacă în aceste săptămâni ultimul rol. Un rol mare de tot. Mai mare decât cele din "Filip cel Bun", "Mere roşii", "Nunta de piatră", "Actorul şi sălbaticii".
În adolescenţă, iniţiasem cu nişte prieteni un "fan club Diaconu" şi-i vânam cu înfrigurare prezenţele în sala de cinema şi pe scenă. Se auzea, încă înainte de 1989, că diferenţa dintre personaj şi persoană e enormă. Că, pe cât de talentat e actorul, pe atât de jalnic e omul. Dar fireşte că n-am dat crezare: cleveteli din lumea artistică! Ei bine, partitura politică a artistului a depăşit orice închipuire. Blajinul, inspiratul interpret al textelor altora s-a dovedit a fi, atunci când îşi scrie singur scenariile, o fiară. Afiliat retrogradei, anti-europenei direcţii Antonescu din PNL, Mircea Diaconu a devenit unul din cei mai agresivi promotori ai revanşismului politic. Urmărindu-l în câteva rânduri la televizor, mi-a venit în minte felul inimitabil în care rostea pe scenă o replică din "Occisio Gregorii": "Lasă, lasă, c-ai să vezi..." Şi am văzut. Câtă vreme s-a mulţumit să servească setea de putere a şefului său, m-am întristat, dar nu m-am amestecat. N-am spus nimic nici despre promovarea la excepţional a soţiei. Am tăcut, oripilat, şi atunci când l-am văzut bătând câmpii pe la Antene. N-am scos o vorbă nici măcar atunci când ministerul pe care l-a condus a devenit co-autor al penibilei OUG 72, prin care a fost înmormântat ICR-ul. Dar gravitatea scandalului în epicentrul căruia se află Mircea Diaconu întrece orice imaginaţie. Aici nu mai discutăm despre faptul că actorul-senator-scriitor plăteşte poliţe pentru că n-a fost promovat în Occident pe măsura succesului pe care l-ar fi avut, susţine, traducerea cărţilor sale la Moscova. Acum, Mircea Diaconu a devenit un pion decisiv întro violentă încercare de a scoate România de pe harta Europei, un berbece în asaltul pentru aducerea ţării la cheremul unei bande de politicieni organizaţi mafiotic. Refuzul de a părăsi Senatul înseamnă primejduirea a milioane de oameni care vor suferi consecinţele iresponsabilei decizii de-a sfida legea. În vară, uslaşii au înţeles că, atâta vreme cât România e dependentă de structurile europene, abuzurile şi jafurile vor fi monitorizate şi sancţionate. Auto-declararea unui corp politic, Parlamentul, drept forţă supremă în societate, dispreţul faţă de hotărârile definitive ale justiţiei reprezintă paşi bine calculaţi din operaţia de instaurare a autoritarismului de extracţie naţionalist-şovină. Atacurile neruşinate împotriva ambasadorului SUA, Mark Gitenstein, ale purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Grey, ale doamnei Merkel, ale lui José Manuel Barroso ori ale doamnei Viviane Reding sunt veritabile declaraţii de război. La vârful USL, nu mai e un secret pentru nimeni că următorul obiectiv va fi forţarea excluderii României din Uniunea Europeană. Pe unde vor scoate atunci cămaşa? Ce le vor explica milioanelor de români din Spania, Italia şi Franţa care vor fi invitaţi să se întoarcă în paradisul uslaşilor? Dacă acesta e rolul în care a fost distribuit Mircea Diaconu, ei bine, e un rol sinistru. Mai sinistru decât tragedia lui Grigore al III-lea Ghica, duşmanul occidentalilor austrieci şi amicul Rusiei. Actorul-senator-scriitor plăteşte poliţe pentru că n-a fost promovat în Occident