Elena Udrea a greşit când a acceptat să pozeze în pictorialul revistei "Tabu". Fireşte, toată presa a sărit pe ea şi-a forfecat-o în stil pur românesc, cu o voluptate a injuriilor de neîntâlnit în alte locuri. Fiindcă, în paranteză fie zis, adevăratul geniu al românului este cel satiric în registrele cele mai joase, scatologice şi sexuale.
Nici contele de Lautreamont, nici marchizul de Sade nu pot concura cu ferocitatea delirantă a jurnaliştilor şi bloggerilor noştri când trebuie să tăvălească în noroi un adversar şi mai cu seamă o adversară politică. Căci, dacă e vorba despre o femeie, iadul se dezlănţuie în toată grozăvia lui. Trebuie să spun că n-am întâlnit niciodată, niciunde am călătorit, nici în ţările cele mai înapoiate, nici între oamenii cei mai needucaţi, un mai mare şi mai unanim sexism ca la bărbatul român, fie el de la coada vacii, din academie sau din parlament. Dar nu-i vorba doar de sexism aici, ci mai degrabă de un fel de sadism fără limite faţă de femei, de toate femeile, ca şi când toate ar fi doar o colecţie de semnale sexuale, ca şi când, în afară de pat şi bucătărie, n-ar trebui să se mai arate nicăieri. Bărbaţi care au mame, soţii şi fiice, care sunt înconjuraţi de femei inteligente, persistă totuşi în prostia şi ticăloşia asta, încât uneori, auzindu-i şi citindu-i, ţi se face ruşine şi că eşti bărbat, şi că eşti om. Ura sadică faţă de femeie e cea mai desfigurantă trăsătură a bărbatului român.
Femeile din politică sunt mult mai agresate verbal de presă decât bărbaţii, dar ăsta e deja un truism. Să revin la cazul pictorialului din "Tabu". Aici Elena Udrea apare în vreo cinci-şase posturi, că nu leam numărat, întruchipând diverse figuri politice feminine ale trecutului. Presa a criticat-o pe politiciană pentru exhibiţionism deşănţat. O fi şi asta. Până la Lady Gaga însă, celebrată totuşi de o lume întreagă, mai e cale lungă. De fapt, conceptul celor de la "Tabu" nu e doar kitsch, e şi total eronat, iar Elena Udrea a făcut marea greşeală politică să se complacă în povesea asta, să cadă pur şi simplu în capcană.
Nu e prima dată când feminismul e prost servit de lipsa de inteligenţă a multor activiste. Am avut ocazia de multe ori, în trecut, să-mi dau seama cât de penibile, cât de neadecvate, cât de contraproductive sunt scenariile de promovare a feminismului, nu numai la noi, ci şi aiurea. Am văzut femei manifestând la metrou cu cratiţe atârnate de gât. Am văzut femei dezbrăcate militând, pe stradă, împotriva pornografiei. Am văzit femei sprijinind zidurile pe străzi rău famate ca să întruchipeze problema prostituţiei. Am văzut piese de teatru penibile, gen "Monologurile vaginului", tot despre problemele femeilor. "Îndrăzneala" artistică sau de alte feluri devine un fel de isterie care face un deserviciu cauzei, căci nu poţi vorbi despre demnitate când tu însăţi te înjoseşti în public. Sunt, din fericire, şi exemple frumoase şi decente, ca seria de clipuri dată de curând la televizor despre inegalitatea de şanse a femeilor şi bărbaţilor în România.
Mai întâi, o parte dintre personalităţile politice feminine pe care le-a impersonat Elena Udrea au fost mai curând tirane odioase sau intrigante notorii. Apoi, conceptul celor de la "Tabu" (un kitsch inspirat de căutările unei faimoase artiste ce-şi mutila faţa ca să semene cu diverse personalităţi feminine) o pune într-o lumină proastă pe protagonistă, o face să pară (poate fără voia ei) teribil de infatuată, de vreme ce se erijează în Cleopatra sau în Margaret Thatcher. E ca şi când eu aş accepta să pozez în Homer, Shakespeare, Goethe, Proust şi Kafka, Doamne iartă-mă, pentru cine ştie ce pictorial. Criticii mei ar spune că am înnebunit, o spun ei şi fără asta... Nu poţi întruchipa pe cineva fără ca lumea să creadă că te compari cu el...
Asta i-a mai trebuit Elenei Udrea: pictorial feminist. În rest le avea pe toate. Prin el, nici nu mai trebuie spus, nu face nici un fel de serviciu imaginii femeii în politică, dimpotrivă chiar, în schimb se expune de bună voie oprobriului public, şi pe ea, şi partidul ei, căruia nu-i mai trebuia aşa ceva. Căci, dacă nu are nimic de-a face cu Elena Ceauşescu, cu care românii le confundă pe toate politicienele noastre, nu are de-a face nici cu Cleopatra sau cu Evita Peron. Spuneam acum câtva timp că îmi place Elena Udrea. Mulţi au râs atunci de mine, deşi eu mă refeream mai cu seamă la reala sa inteligenţă. După greşeala ei recentă mărturisesc însă că încep să am unele dubii.