Printr-o întâmplare miraculoasă am ajuns să văd părţi din marele concurs Eurovision cu coada ochiului, în timp ce băteam diverse chestii mai puţin solicitante în calculator.
Am realizat brusc cum ajunge asemenea program soporific să fie urmărit de nu-ştiu-câte sute de milioane de telespectatori: m-am tăvălit pe jos de râs de nenumărate ori, atunci când apărea câte un tip hirsut de prin sudul Europei, cu cămeşa desfăcută pe pept, lălăind o chestie lacrimogenă în cheie orientală, sau câte un băiat în costum şi cu chitară (revine genul, se pare), pozând în Jacques Brel cu înlocuitori.
În rest, faux disco, hard rock de grădiniţă din ţări periferice sau încercări patetice de a impresiona audienţa cu costumaţii şi coregrafie mult peste limitele ridicolului. Alţii, dezgheţaţi probabil de curând de încălzirea globală, făceau dansul roboţelului circa 1985. Sârbii, admirabili în multe privinţe, arată ce pot ei când îşi pun mintea să facă o chestie cu adevărat kitsch (iar la asta competiţia în Balcani e foarte intensă).
Comentatorii erau de asemenea involuntar-amuzanţi, construind restrospectiv după fiecare vot câte o teorie conspiraţională privind geopolitica, schimburile economice internaţionale şi psihologia popoarelor care-l lăsau în umbră pe Caragiale.
Pe scurt, ce am reţinut nou din acest interesant program TV sunt două lucruri. În primul rând că Israelul şi Azerbaidjanul sunt deja - la capitolul lălăială - în Europa, lucru de aşteptat să se întâmple curând şi cu Kazahstanul şi celelalte Stanuri. Atunci să vezi distracţie; eu votez de pe acum cu Borat. În al doilea rând, s-a confirmat încă o dată că, atunci când vine vorba de mase mari de oameni, nu poţi să subestimezi niciodată îndeajuns audienţa, după cum bine zicea un mogul american din showbiz.
Acum înţeleg şi de ce: cu cât cobori mai mult ştacheta, cu atât vei atrage mai mulţi gură-cască, din două surse. Primii sunt cei cărora le place realmente comedia; celorlalţi nu, dar aceştia rămân trăsniţi în faţa televizorului ca la zoo, când văd animale exotice despre care nu ştiau că există, nemai având puterea să se întindă până la telecomandă. Iar dacă-i aşa, multe se explică şi în politica autohtonă a ultimilor ani.
Atunci când a slăbit controlul partidului dominant şi s-a intrat în exercitarea guvernării cu adevărat pluraliste, precum în epoca CDR sau după 2005, dinamica naturală a lucrurilor a creat un fel de logică Eurovision: cu cât o apariţie a fost mai penibilă, contrazicând aşteptările bunului-simţ şi criteriile uzuale de normalitate, cu atât a avut şanse mai mari să fie remarcată, votată şi cultivată de producătorii TV.
Dacă ai gura mare, paiete şi repeţi lucruri după calapodul simplu tra-la-la / tra-la-la, ai o carieră lungă în faţă. Dacă dai simultan şi din fund, cu atât mai bine. Calitatea supremă este însă aplombul. Nu te uita că n-ai voce - vei trece cu bine de toate preselecţiile de partid şi vei ajunge în marea finală naţională. E nevoie de ceva exerciţiu ca să-ţi pierzi simţul ridicolului cu care se pare că ne naştem toţi, dar curaj, se poate.
Ai spart cândva o bancă, fond piramidal sau un buget naţional? Nu-i problemă, vino la rampă şi execută o arie pe această temă; bisul e asigurat. Ai impozite neplătite la stat sau eşti mare evazionist? Tu eşti omul potrivit pentru o baladă lacrimogenă, un pic manelizată, de pus pe umărul săracului. Ai fost ministru şi ai păstorit scăparea de sub control a sectorului tău, care este acum în faliment? Foarte bine, instalează-te cu săptămânile într-un studio TV şi dă sfaturi superioare.
Eşti demnitar contestabil, cu alegeri pierdute în spate? Cu atât mai bine: trage o băiţă în direct cu Lucian Mândruţă, în lumina reflectoarelor. Intuiţia de (fost) jurnalist economic a acestuia din urmă s-a dovedit din nou câştigătoare: grotescul face audienţă, căci poporul se cruceşte, dar se uită. Numai dacă ar mai lucra şi el puţin la partea cu naturelul, ca să pară mai puţin stingher. Probabil că asta vine cu timpul.
Până atunci, atât el, cât şi politicienii români care mai au rezerve în a se da în stambă, pot să se inspire de la trupa lobotomizată care a reprezentat Franţa, mi se pare, la Eurovision: Allez Olla Olé, mergem la victorié!